Un profesor clujean spune că într-un deceniu „calitatea vieții va fi mai bună la Cluj decât în multe orașe franceze”, iar clujenii au tentația de a se plânge din orice.
Cea de-a șaptea ediție a Festivalului Stradal WonderPuck are în program momente susținute de artiști, companii și teatre din toată țara și din alte 7 țări (Spania, Olanda, Italia, Ungaria, Polonia, Ucraina și Bulgaria). Evenimentul va avea loc între 8 și
Georgiana Lobonț a lansat un apel disperat pe rețelele sociale și cere tuturor să doneze pentru un băiețel, care suferă de o boală gravă.
Actorul clujean Bob Rădulescu scoate la vânzare „colțul său de rai din vârful Apusenilor”, o cabană situată la 700 m de pârtia de schi din Mărișel, la care a lucrat cu propriile mâini.
Un italian stabilit de șase ani la Sibiu a spus că s-a săturat de Ardeal și vrea să plece acasă. ”La început m-am îndrăgostit de oraș, apoi mi-am dat seama”, a mărturisit Luca.
Un șofer român, cu un salariu mediu, își alocă veniturile pe aproximativ 3 luni pentru a acoperi cheltuielile anuale ale unei autoturism de o valoare medie
Agricultura, construcțiile, industria alimentară și IT-ul sunt domeniile care, din această toamnă, vor pierde facilitățile fiscale pe care le aveau pentru remunerarea angajaților.
Un bărbat italian bogat, a savurat o masă la un restaurant de fițe din Saint Tropez de pe Riviera Franceză. După ce a achitat nota de plată, a ales să-i ofere ospătarului un bacșiș de 500 de euro, însă acesta s-a supărat.
„Iaşi sau Cluj?“ - o dispută istorică de orgolii este câștigată la capitolul „dimensiunea verde a orașului” de municipiul din inima Moldovei.
Aeroportul Catania-Fontanarossa Vincenzo Bellini și-a suspendat zborurile ca urmare erupției vulcanului Etna
Festivalul UNTOLD a scris istorie în 2023. Peste 420.000 de participanți și 250 de artiști au simțit și trăit magia UNTOLD în cele 4 zile și 4 nopți de festival. Mulți dintre participanți au petrecut mai multe zile în Cluj-Napoca și în împrejurimi înainte
Un român care vrea să intre în Legiunea Străină poate avea un salariu la nivelul unui IT-ist din România.
Conducătorii Universității Cluj, dar și tehnicianul Toni Petrea, neagă orice discuție despre plecarea sa de la „U”, în favoarea lui Marius Șumudică.
Un taximetrist clujean a redactat o scrisoare adresată primarului Emil Boc în care explică modul în care taximetriștii autorizați de Primăria Cluj-Napoca au fost afectai de firmele de ridesharing, care au invadat Clujul.
Ofertă slabă de joburi pe piaţa muncii din Cluj! Un student la Cluj spune că a schimbat două domenii și oricum nu-și găsește de lucru, asta deși a studiat la Facultatea de Știința și Tehnologia Alimentelor, la USAMV, iar ulterior a făcut și cursuri de pro
Tinerii care au terminat facultatea la Cluj încep să își pună tot mai serios întrebări legat de oportunitatea rămânerii în oraș. Principala nemulțumire este că orașul a devenit scump, dar sunt și alte probleme adiacente.
Turismul merge prost peste tot și sunt încasări slabe de pe litoral, până la agențiile care vând excursii în Grecia, Italia, Turcia, Egipt. Și nu vorbim de o mică scădere a puterii de cumpărare, ci de vânzări cu 40% mai mici.
Ministerul sănătății va dota unitățile de primire urgențe a 131 de spitale cu tehnologie pentru telemedicină
Untold a stabilit un record de audiență vineri, 4 august 2023, fiind 115.000 de fani în incininta festivalului. Pentru prima dată în istoria celor 8 ediții, un concert de la scena principală a captivat toată atenția publicului, fiind puțini care au opta
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă dimineață, noi avertizări de vreme severă. Codul galben de furtuni, anunțat și pentru județul Cluj, va fi în vigoare în intervalul 5 august, ora 13.00 – 6 august, ora 10.00.
Alertă MAE pentru românii care merg în Peninsulă! Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că 30% din zborurile programate pe aeroportul italian Catania sunt suspendate sau redirecționate către alte orașe, din cauza incendiului care a avut loc luna trecută
Clujul se află în fruntea clasamentului în România în ceea ce privește nivelul de prietenie al orașului față de mediul de afaceri.
Întreaga țară intră de vineri sub avertizări cod galben și portocaliu de caniculă. În jumătatea de sud a Olteniei și a Munteniei, se vor înregistra temperaturi maxime de 39...41 de grade Celsius.
Parlamentari, miniștri, ambasadori din 16 de țări, alături de reprezentanți ai peste 200 de companii participă pe data de 4 august, la Cluj-Napoca, la cea de-a doua ediție a „The Public-Private Sector Forum”.
Designerul Cătălin Botezatu se află la Cluj, unde va participa la Untold, și s-a lăudat prin unele cercuri că ar fi plătit 25.000 de euro pentru o masă la Lounge-ul de la festival. Acest lucru este greu de dovedit, iar despre vedete se știe că ”umflă” pre
Festivalul Internațional George Enescu va aduce la Cluj-Napoca trei concerte de excepție, prezentând o pleiadă de artiști de talie mondială, câştigători ai Concursului Internaţional George Enescu 2022 și lucrări muzicale remarcabile, într-un regal al muzi
Guvern va impune o taxă de 5% la vânzarea unei proprietăți, în încercarea de a aduce bani în visteria statului, pentru a menține aparatul bugetar.
Valentin Eugen, zis ”Vali Nebunu” Băluș, a fost reținut de autoritățile italiene la restaurantul “La Stella” în Portofino, Genova.
Guvernul pierde bani prin toate părțile și vrea să reducă hemoragia financiară printr-un OUG, care conține măsuri de austeritate.
Județul Cluj va încheia un acord de colaborare cu Toscana