La sfârșitul lunii ianuarie, am publicat imagini greu de digerat cu muncitorii vietnamezi sacrificând animale, s-a presupus că unele dintre ele ar fi șobolani, chiar la locul de cazare.
Godberg Cooper (25 de ani), atacantul Chindiei, a făcut un gest obscen față de adversarii de la U Cluj, pe finalul meciului încheiat 2-2.
România se află printre țările fruntașe în topul mondial al iubirii. Este concluzia unui studiu realizat de Universitatea Wroclaw din Polonia.
Vasile Dâncu, Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu au urmărit alături de patronul formației din Gruia, Nelu Varga, partida dintre CFR Cluj și Lazio, din play-off-ul Conference League.
Serviciul Român de Informaţii caută personal pentru încadrarea pe mai multe posturi și a transmis și condițiile în care te poți alătura echipei.
La Roma, pentru duelul dintre Lazio și CFR Cluj, Nelu Varga, patronul campioanei, a fost însoțit de nume importante din PSD, inclusiv Vasile Dîncu (61 de ani), fostul ministru al Apărării, un personaj foarte apropiat de conducerea formației din Gruia.
Iarna nu este cel mai plăcut anotimp pentru mulți dintre noi. Vremea geroasă, temperaturile scăzute, zilele mohorâte și, ocazional, ninsoarea și zăpada abundentă, ne fac să petrecem mai mult timp în casă.
Simona Halep așteaptă să afle dacă suplimentele pe care le-a luat sunt contaminate, caz în care ar putea primit o despăgubire mare de la WTA.
Nota de plată pentru criza energetică din Europa se apropie de 800 miliarde de euro, au anunțat luni, 13 februarie, cercetătorii, cerând țărilor să fie mai orientate în cheltuielile lor pentru soluționarea crizei energetice.
Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, a fost condamnat, vineri, 10 februarie, de magistrații Tribunalului București la 15 ani și opt luni de închisoare cu executare pentru omor și conducere a unui vehicul
Luca Savu, un clujean în vârstă de 14 ani, este cel mai tânăr participant la FIA Formula 4, o competiție între karting și Campionatul Regioal de Formula FIA.
Voicu Oprean, fondatorul și CEO -ul companiei AROBS, și Daniel Metz, fost CEO NTT DATA, au fost solicitați de Știri de Cluj să își spună părerea despre alegerea orașului Beclean drept locație pentru Cloud-ul regional pentru Nord-Vestul României.
După ce Clujul a pierdut proiectul de 31 de milioane de euro pentru realizarea unui Cloud Regional în favoarea Bistriței, Alin Tișe a pornit războiul cu ceilalți lideri din Ardeal. Tișe și Boc au spus că au fost ”lucrați” de șefii județelor din jur, care
Unul dintre cei mai excentrici DJ-i din line-up-ul de festivaluri, SALVATORE GANACCI, se întoarce pe scena principală a festivalului Neversea. În 2019, artistul și-a făcut puternic simțită prezența prin show-ul său original și promite că în 2023 îi va pur
Cloud-ul Regiunii Nord-Vest se va construi la Beclean, în Bistrița Năsăud, iar Emil Boc și Alin Tișe au luat foc, acuzând că liderii regionali s-au săturat ca toate proiectele mari să vină la Cluj.
Autoritățile din Italia au anunțat luni, 6 februarie, că au ridicat o alertă de tsunami care viza zona de coastă din sudul țării, emisă după un puternic seism produs în cursul nopții în centrul Turciei și nord-vestul Siriei.
Beyoncé a doborât recordul pentru cele mai multe premii Grammy câștigate, după ce a câștigat al 32-lea trofeu la ceremonia de anul acesta, potrivit Agerpres.
CFR Cluj riscă să fie amendată după derby-ul cu FCSB din cauza deciziei luate de Dan Petrescu.
Tina Hines a stat 27 de minute în moarte clinică, iar când s-a trezit a scris pe o hârtie un mesaj halucinant. Tina Hines a suferit un stop cardiac în februarie 2018 și a murit.
Un bărbat de 36 de ani a murit într-un cumplit accident în Italia. Italianul a decedat pe loc, în urmă cu aproape o săptămână, după ce în maşina pe care o conducea a intrat o Alfa Romeo condusă de un român de doar 24 de ani.
Se spune că „la Cluj viața e altfel”, iar în „orașul tuturor posibilităților financiare” a început și povestea Loredanei cu Saul, doi tineri căsătoriți, care în septembrie 2022, după aproape 9 ani în care Clujul le-a fost „acasă”, au decis totuși să se mu
Începutul lunii februarie vine cu o veste bună atât pentru angajatori cât și pentru salariați. Aceștia din urmă ar putea primi abonamente la sălile de fitness, iar firmele își pot deduce această cheltuială.
Un episod de violență înforătoare a fost la un pas să se termine cu o tragedie. Doar intervenția curajoasă a unei românce a oprit un italian de 66 de ani să nu-și ducă la bun sfârșit atacul nemilos.
O companie din România introduce sistemul de lucru de 4 zile pe săptămână, pentru care angajaţii pot opta începând cu luna ianuarie 2023.
Uleiul produs în România este mai scump în supermarketuri, decât cel de calitate din Germania, importat chiar din Italia. O clujeancă a calculat diferența și este una de minim 50 de bani.
După ce s-a întărit deja cu 4 jucători, CFR Cluj ar putea să dea o ultimă lovitură în actuala perioadă de mercato.
Comisia Europeană a anunțat printr-o postare pe Facebook că România se află pe primul loc în clasamentul ţărilor producătoare de nuci, în anul 2021.
Clujul se poate mândri cu premianți la prima ediție a Galei „Sportivul Anului 2022”. CFR Cluj și judoka paralimpic Alexandru Bologa au câștigat premii în cadrul ceremoniei.
Creșterea accelerată a prețurilor în sectorul imobiliar îi face pe chiriași să se întrebe, dacă n-ar fi o idee mai bună să achite rată pentru propria casă.
Un judeţ din Transilvania se află în top zece cele mai ospitaliere zone turistice din lume, potrivit unei analize realizate de Booking’s Traveler Review Awards 2023.