Ştiri      it

Italia introduce carantină de 5 zile pentru persoanele sosite din celelalte ţări UE

Italia introduce carantină de 5 zile pentru persoanele sosite din celelalte ţări UE

Italia impune carantină obligatorie de cinci zile pentru cei care intră în țară celelalte state ale Uniunii Europene, inclusiv pentru călătorii ce revin pe teritoriul italian, au anunţat marţi surse din Ministerul Sănătăţii italian, transmit Reuters şi AF

Când vor ajunge primele doze ale vaccinului Johnson&Johnson în Uniunea Europeană

Când vor ajunge primele doze ale vaccinului Johnson&Johnson în Uniunea Europeană

S-a aflat acum când vor ajunge primele doze ale vaccinului Johnson & Johnson în Uniunea Europeană!

Care sunt țările din Europa unde insultarea șefului statului te poate trimite la închisoare

Care sunt țările din Europa unde insultarea șefului statului te poate trimite la închisoare

În democrație, politicienii se presupune că au „obrazul gros”, însă există și unii mai sensibili, inclusiv fețe regale, care sunt protejați de legi speciale împotriva defăimării în mai mai multe state europene.

Zodiacul parșivilor! Care sunt zodiile care te injunghie pe la spate

Zodiacul parșivilor! Care sunt zodiile care te injunghie pe la spate

Interesul poartă fesul, zice o zicală românească. Nativii unora dintre zodii sunt lipsiți de scrupule și pot oricând să te înjunghie rapid pe la spate pentru a-și vedea împlinit interesul lor.

Peste 6.600 de cazuri noi de COVID. Numărul pacienților la terapie intensivă: 1.348

Peste 6.600 de cazuri noi de COVID. Numărul pacienților la terapie intensivă: 1.348

6.651 de cazuri noi de COVID-19 au fost raportate de GCS în ultimele 24 de ore, din peste 40.000 de teste efectuate, PCR și rapide.

Care vedetă e sufletul tău pereche în funcție de zodie?

Care vedetă e sufletul tău pereche în funcție de zodie?

Care vedetă e sufletul tău pereche în funcție de zodie? Cu care celebritate te-ai potrivi de minune?

Cercetare UBB Cluj: Sectorul HoReCa a căzut cu 67,4% în primul val al pandemiei COVID-19

Cercetare UBB Cluj: Sectorul HoReCa a căzut cu 67,4% în primul val al pandemiei COVID-19

HoReCa și sectorul cultural, printre cele mai afectate de pandemia COVID-19, arată o cercetare a economiștilor de la UBB Cluj.

Damian Dragoș, CEO Terapia: Se încearcă acum asasinarea Ivermectinei. E un medicament ieftin, fără sponsor

Damian Dragoș, CEO Terapia: Se încearcă acum asasinarea Ivermectinei. E un medicament ieftin, fără sponsor

CEO -ul Terapia, Damian Dragoș, a comentat acid faptul că Ivermectina nu este folosită în România. State precum Slovacia și Cehia folosesc acest tratament.

NTT DATA Romania continuă parteneriatul strategic cu mediul universitar și în cadrul proiectului „PEX - Practicăm EXcelența”

NTT DATA Romania continuă parteneriatul strategic cu mediul universitar și în cadrul proiectului „PEX - Practicăm EXcelența”

Universități din întreaga țară se alătură proiectului ”PEX - Practicăm EXcelența” al NTT DATA Romania. Șase universități au semnat deja acordurile de parteneriat iar alte două sunt în proces de semnare.

Un român a mers la poliţia italiană să reclame un furt şi s-a întors acasă cu o reclamaţie şi o amendă pe numele lui

Un român a mers la poliţia italiană să reclame un furt şi s-a întors acasă cu o reclamaţie şi o amendă pe numele lui

Ajuns la secţia de poliţie din Genova, Italia, pentru a depune o plângere penală pentru furt, românul a fost recunoscut de un agent care l-a denunţat şi ulterior amendat pe motiv că, în urmă cu câteva zile, a participat la o petrecere.

Europenii încep să se vaccineze din nou cu serul AstraZeneca

Europenii încep să se vaccineze din nou cu serul AstraZeneca

Mai multe ţări, care recent suspendaseră imunizarea cu AstraZeneca, aleg acum vaccinul de la această companie.

DOCUMENT - Noua listă a țărilor cu risc epidemiologic - 19 martie 2021

DOCUMENT - Noua listă a țărilor cu risc epidemiologic - 19 martie 2021

Lista țărilor cu risc epidemiologic a fost actualizată de Comitetul Național pentru Situații de Urgență.

Premieră medicală. O pisică s-a infectat cu tulpina britanică a coronavirusului

Premieră medicală. O pisică s-a infectat cu tulpina britanică a coronavirusului

Premiera medicală a avut loc în Italia, unde o pisică este infectată cu tulpina britanică a coronavirusului.

Scrisoarea unui ”Cârcotaș Civic”, pentru Emil Boc: E plin de rable în Cluj-Napoca? Ne scuzați că nu avem salariile de la Primărie!

Scrisoarea unui ”Cârcotaș Civic”, pentru Emil Boc: E plin de rable în Cluj-Napoca? Ne scuzați că nu avem salariile de la Primărie!

Un clujean i-a adresat o scrisoare acidă primarului Emil Boc, care a spus că e plin de rable în Cluj-Napoca și mai bine ar folosi oamenii autobuzele.

Dialog savuros între Emil Boc și arhitectul Voicu BOZAC, la dezbaterea privind Bulevardul Muncii: Cine să decidă, femeia de serviciu?

Dialog savuros între Emil Boc și arhitectul Voicu BOZAC, la dezbaterea privind Bulevardul Muncii: Cine să decidă, femeia de serviciu?

Primarul Emil Boc și arhitectul Voicu BOZAC au avut un dialog savuros la dezbaterea privind masterplanul zonei Bulevardul Muncii, o zonă de 397 de hectare, care înainte de Revoluție era platformă industrială, dar care acum este în declin.

Cu ce alimente înlocuim carnea, în Postul Paștelui. Sfaturile și avertizările nutriționiștilor

Cu ce alimente înlocuim carnea, în Postul Paștelui. Sfaturile și avertizările nutriționiștilor

Cu ce alimente înlocuim carnea, în Postul Paștelui. Sfaturile și avertizările nutriționiștilor.

O femeie a murit după o oră de sport intens. Cât este de sănătos mersul la sală

O femeie a murit după o oră de sport intens. Cât este de sănătos mersul la sală

O femeie de 49 de ani a murit în urma unui accident vascular cerebral după o oră de sport. Acest caz readuce în discuție importanța unor controale medicale înainte de a face efort susținut.

Cine e tânărul care a înjurat lumea în autobuzul din Cluj-Napoca. A fost concurent ”Românii au talent” și a strălucit - VIDEO

Cine e tânărul care a înjurat lumea în autobuzul din Cluj-Napoca. A fost concurent ”Românii au talent” și a strălucit - VIDEO

Tânărul, care a fost la un pas să fie aruncat din autobuz pentru că înjura lângă copii, este un fost concurent de la Românii au talent. Călin Mureșan a dansat excelent și a primit aplauze.

Pas important în realizarea Autostrăzii Transilvania. Care este vestea momentului

Pas important în realizarea Autostrăzii Transilvania. Care este vestea momentului

Pe tronsonul dintre Suplacu de Barcău și Chiribiș, al Autostrăzii Transilvania, au fost depuse patru oferte, a anunțat fostul ministru al Transporturilor, Lucian Bode.

Spania suspendă vaccinarea cu AstraZeneca, după Germania, Italia și Franța

Spania suspendă vaccinarea cu AstraZeneca, după Germania, Italia și Franța

Vaccinul AstraZeneca nu mai este folosit nici în Spania, din cauza unor posibile efecte adverse ale vaccinului, relatează Deutsche Welle și The Independent.

COVID-19 în România: 1 din 4 teste a ieșit pozitiv, în ultimele 24 de ore. Situația rămâne critică la ATI

COVID-19 în România: 1 din 4 teste a ieșit pozitiv, în ultimele 24 de ore. Situația rămâne critică la ATI

2.972 de cazuri noi de COVID-19 au fost raportate de GCS în ultimele 24 de ore, din 12.217 de teste efectuate, PCR și rapide.

Experiențele trăite de un medic clujean specialist ATI, pe ”frontul” COVID din Italia și Slovacia. Când scăpăm de COVID? - INTERVIU

Experiențele trăite de un medic clujean specialist ATI, pe ”frontul” COVID din Italia și Slovacia. Când scăpăm de COVID? - INTERVIU

Dr. Marius Bărbat, de la Spitalul de Pneumoftiziologie din Cluj-Napoca, este în aceste zile în al doilea stagiu de voluntariat, de această dată pe ”frontul” Covid, din Slovacia.

Casa pe roți la Cluj, cu 23.000 euro. Costul de întreținere e infim. Hai să facem turul casei - VIDEO

Casa pe roți la Cluj, cu 23.000 euro. Costul de întreținere e infim. Hai să facem turul casei - VIDEO

Deni și Alin Sîrb au ridicat o casă pe roți, de 49 de mp, pe un teren de 1300 metri pătrați în zona Iris-Dâmbul Rotund. Terenul a fost cumpărat în 2017.

Zodiacul vacanțelor! Ce destinație ți se potrivește în funcție de zodie

Zodiacul vacanțelor! Ce destinație ți se potrivește în funcție de zodie

Unele zodii sunt de-a dreptul ”bolnave” și caudă în permanență vacanțe și noi destinații. Ce zodii caută marea, muntele sau agitația orașului.

Zboruri de la Cluj-Napoca în Zakynthos şi Mykonos

Zboruri de la Cluj-Napoca în Zakynthos şi Mykonos

Zboruri de la Cluj-Napoca în Zakynthos şi Mykonos vor fi operate de pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj.

Salarii România 2021. Cele mai bune salarii din România în 2021

Salarii România 2021. Cele mai bune salarii din România în 2021

Salarii România 2021. Cele mai bune salarii din România, în 2021. Domeniul în care se câștigă cel mai bine vs. angajații cel mai prost plătiți.

Emil Boc a fost vaccinat cu vaccin din lotul AstraZeneca suspendat pentru suspiciuni

Emil Boc a fost vaccinat cu vaccin din lotul AstraZeneca suspendat pentru suspiciuni

Primarul Emil Boc s-a vaccinat cu AstraZeneca, din lotul ABV 2856.

M-am vaccinat cu (lotul ABV 2856), în Mociu, județul Cluj. Ce simptome am avut - FOTO

M-am vaccinat cu (lotul ABV 2856), în Mociu, județul Cluj. Ce simptome am avut - FOTO

Ca jurnalist, conform hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență, m-am vaccinat în 19 februarie, la centrul de la Mociu. Aș fi putut să mă vaccine mai devreme, dar am trecut în luna decembrie printr-un episod COVID-19 și am zis că mai bine

Profu de sănătate de la UBB Cluj, Razvan Chereches: Suspendarea vaccinării cu AstraZeneca (lotul ABV 2856) este politică

Profu de sănătate de la UBB Cluj, Razvan Chereches: Suspendarea vaccinării cu AstraZeneca (lotul ABV 2856) este politică

”Profu de sănătate”, Răzvan Cherecheș, de la UBB Cluj, susține că suspendarea vaccinării cu AstraZeneca este o decizie politică și cei vaccinați nu au de ce să se teamă.

Gheorghiță despre vaccinul AstraZeneca suspendat din lotul ABV2856: Nu au de ce să intre în panică cei vaccinați

Gheorghiță despre vaccinul AstraZeneca suspendat din lotul ABV2856: Nu au de ce să intre în panică cei vaccinați

Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare din România, a spus că cei care s-au vaccinat cu lotul ABV2856 de vaccin AstraZeneca nu trebuie să intre în panică.