Echipa clujeană „U” a bifat cea de-a șaptea mutare a verii, transferul unui goalkeeper în vârstă de 28 de ani.
O fetiță de 4 anișori din Italia a căzut de la balconul unei locuințe şi un tânăr care se afla în trecere a intervenit rapid şi a salvat-o.
Europa se îndreaptă spre austeritate, în care oamenii vor face singuri economii, pentru că totul este prea scump.
O crimă halucinantă, ale cărei detalii cutremurătoare nu au fost clarificate încă, a îndoliat Italia. Psihiatrul Filomena Galeone a avut parte de un sfârşit tragic, fiind ucisă cu 30 de lovituri de cuţit de tânărul de 17 ani căruia îi devenise mamă adopti
Adrian Mutu (43 de ani) a relatat pe larg în cartea lui autobiografică, ”Revenirea din infern”, despre viața cu Alexandra Dinu, Consuelo Matos, și despre căsătorit cu Sandra.
Țările UE, inclusiv România, trebuie să diminueze consumul de carne de vită şi de lactate cu zece la sută până în 2030.
Răsturnare tragică de situație în cazul unei presupuse răpiri în Catania, Italia. De luni după-amiază, polițiștii au căutat-o peste tot pe micuța Elena del Pozzo, o fetiță de aproape 5 ani, după ce mama ei anunțase că micuța fusese răpită de trei bărbați
O româncă de 47 de ani și fiica ei, în vârstă de 22 de ani, au fost ucise cu sânge rece de către un bărbat de 69, soțul femeii. Totul a pornit de la un proces de divorț, iar dubla crimă înfiorătoare a avut loc în Cavazzona di Castelfranco Emilia, Italia.
O femeie din Italia şi-a reînnoit permisul de conducere la vârsta de 100 de ani.
Deși suntem codași în multe clasamente mondiale, bucatele tradiționale românești sunt surclasate la nivel mondial doar de trei țări. Astfel, într-un top al celor mai gustoase preparate, întocmit de Taste Atlas, clasamentul este deţinut de Italia, urmată d
Un bebeluş a fost vândut de părinții din România unui cuplu canadian, iar peste hotare a reușit să se împlinească.
Un client al unui local în vogă printre oamenii cu bani din Cluj-Napoca, Da Pino, a fost criticat de un client. Acesta a spus că imediat taxează și sarea și piperul de pe masă.
Andreea Rabciuc, de 27 de ani, campioană la tir, este căutată deja de 80 de zile în Italia, unde a dispărut inexplicabil după ce s-a certat cu iubitul ei. Luni, anchetatorii au cercetat pentru a treia oară casa în care a fost văzută ultima dată și împreju
Agenții poliției locale din Verona s-au îngrozit când au intrat într-o fostă canisă din via Campo Marzo. Cuștile ocupate la un moment dat de câini au fost transformate în „dormitoare" de cinci români, în Italia.
Moartea unei bătrâne de 84 de ani, a şocat întreaga comunitate a oraşului Melzo, din provincia italiană Milano. Trupul femeii a fost găsit tranşat, la aproximativ două luni de la dispariţie, iar principalul suspect al crimei este una dintre fiicele femeii
Elena Șerban a fost înjunghiată și lăsată să moară, în Italia. La un an de la crimă, Falloni a primit detenție pe viață. Românca de 32 de ani a fost înjunghiată în aprilie 2021, în apartamentul pe care îl închiriase în Aosta, Italia.
Primăria Cluj-Napoca a achitat 175.000 de lei pentru organizarea evenimentului Innowave Summit 2022.
Variola maimuţei se extinde în Europa şi SUA. Numărul de cazuri confirmate la nivel mondial a ajuns miercuri la 219 în afara ţărilor în care boala este endemică, potrivit unui raport publicat Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC)
Un bărbat din Italia s-a sinucis cu trei zile înainte de a-și înmormânta soția, alături de care a fost mai bine de 26 de ani. Cei doi italieni erau inseparabili, comunitatea este șocată însă înțelege că nu a suportat gândul că va trebui să trăiască fără e
Familia unei românce care a lucrat în Italia ca îngrijitoare, cere peste 1 milion de euro de la bătrânul pe care îl îngrijea, după ce femeia de 68 de ani a murit de Covid. Rudele arată cu degetul spre bărbatul de 83 de ani, din Ravenna, acuzând că el a fo
O situație bizară a avut loc în Italia, unde trupurile fără viață doi soți au fost găsite sâmbătă seară, în casa lor din Spinello di Santa Sofia, în provincia Forlì. Prima ipoteză a anchetatorilor este că și-au pus capăt zilelor în același timp, împușcân
Dan Petrescu vine cu o reacție dură după ce în presă au apărut informații potrivit cărora tehnicianul CFR ar fi scandat înjurături la adresa FCSB.
Fără regrete, un tânăr de origine poloneză a povestit cu lux de amănunte cum și-a ucis cel mai bun prieten, în timpul unui ritual satanic. Întâmplarea a avut loc în Italia, în noaptea de 27 iulie anul trecut, chiar în casa amicului său, Oskar Kozlowski, c
Reprezentantul României, WRS, s-a calificat, joi, 12 mai, seara, în finala concursului Eurovision 2022, cu piesa „Llámame”, în urma votului publicului, acordat prin SMS şi pe site-ul oficial al concursului, și al juriilor de specialitate. România ajunge a
Carlo Cani a ieșit la pensie la vârsta de 60 de ani, însă fără să lucreze nici măcar o zi întreagă în subteran, pentru o companie minieră din Sardinia unde se angajase în anul 1980.
O familie și-a închiriat garsoniera din Cluj-Napoca unui bărbat, fără să-l verifice înainte, și s-au trezit cu cel mai periculos traficant de droguri din zona Clujului, un individ arestat în trecut de celebrul Traian Berbeceanu, în perioada în care conduc
Ministerul Sănătăţii anunţă proiectarea Spitalului Regional de Urgenţă Cluj, după ani de tergiversare. Conform contractului, într-un an de zile se prevede finalizarea Proiectului tehnic de execuție.
Un penthouse din Cluj-Napoca nu este dorit de nimeni, fiind scos la vânzare de aproape un an. Costul de 2 milioane de euro, plus TVA, adică 2,4 milioane de euro, este prohibitiv.
O tânără în vârstă de 19 ani a făcut dezvăluiri șocante despre cum a ajuns să fie victima traficului de persoane din România.
Cetăţenii din statele membre ale Uniunii Europene pot să dea în judecată guvernele lor şi să solicite despăgubiri financiare, dacă nivelul ridicat al poluării aerului le afectează sănătatea, a apreciat joi avocatul general al Curţii de Justiţie a Uniunii