După 36 de ani, Cluj-Napoca este gazdă a Campionatului Național de Gimnastică, în noua Sală Polivalentă.
Comisia Tehnică din cadrul Consiliului Național de Atestare a Diplomelor a decis astăzi să-i retragă titlul de doctor fostului premier Victor Ponta.
Primăria Florești anunță că se va organiza, în luna iulie, o școală de vară pentru copiii din comună.
Primăria comunei Florești, alături de Școala Gimnazială Gheorghe Șincai Florești, organizează Școala de Vară Florești 2016.
Festivitatea de absolvire a promoției 2016 a Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca are loc pe Cluj Arena.
În acest sfârșit de săptămână pasionații de competiții sportive au parte de un eveniment special la iulius Mall Cluj.
Un subiect de la proba de matematică este considerat controversat de mai mulţi profesori, elevi şi părinţi.
Noul președinte al Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, anunță un investitor în Parcul Tetarom 3, de la Jucu.
Federația Română de Fotbal a anunțat că meciul din Super Cupă se va desfășura la Cluj-Napoca, pe stadionul Cluj Arena.
Proiectul ”Opera Aperta 2016” aduce un nou spectacol de operă în aer liber, în Piața Unirii.
Meteorologii de la ANM au emis o esimare a valorilor termice medii și a precipitațiilor pentru următoarele două săptămâni, respectiv perioada 27 iunie-10 iulie.
Examenul de matematică, din cadrul Evaluării Naţionale 2016, va avea loc miercuri, 29 iunie.
Islanda a fost marea surpriză a Campionatului European de Fotbal, reușind calificarea în ultimele opt echipe, după o victorie zdrobitoare în fața Angliei, cu scorul 2-1.
Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, luni, că noul selecționer al Românei va fi anunțat la sfârșitul Campionatului European de Fotbal, în data de 10 iulie.
Primăria Cluj-Napoca va realiza o bandă dedicată transportului în comun, în Piața Ștefan Cel Mare, prin fața sediului Diviziei 4 Infanterie ”GEMINA” și a Curții de Apel Cluj
Indicatorul Robor la 3 luni, pe baza căruia se calculează majoritatea creditelor în lei, a crescut vineri cu 11%, după anunțul că britanicii vor să iasă din UE.
Potrivit Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, preţul energiei electrice pentru consumatorii casnici va scădea începând cu 1 iulie.
Pentru al patrulea an la rând proiectul ”Cultură'n șură” transformă șurile unor săteni în scene de teatru.
Compania de salubritate Rosal anunță că va desfășura cea de-a șasea acțiune de colectare a deșeurilor electrice din acest an
Mircea Băsescu a fost condamnat definitiv, joi, la 4 ani de închisoare, în dosarul în care ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni pe lângă magistraţii pentru a-l ajuta pe Sandu Anghel, zis Bercea Mondialu.
Absolvenții de liceu din Cluj au început examenele din cadrul Bacalaureatului.
Facebook a început o campanie agresivă de promovare a conținutului propriu, asemenea celor de la Microsoft.
România are, pentru prima dată în istora participării la turneele finale, un sector propriu dedicat fanilor, unde aceștia își pot da întâlnire.
Conducerea Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj anunță faptul că, începând cu 2 August 2016, compania aeriană low-cost Wizz Air, va lansa o nouă rută regulată, cu o frecvență de două zboruri pe săptămână, Cluj-Napoca-Malaga
Universitatea Babeş-Bolyai scoate la concurs peste 16.600 de locuri pentru anul universitar 2016-2017, la nivel de licență.
Opera clujeană închide stagiunea cu câteva spectacole în aer liber, primul fiind sâmbătă, 11 iunie, pe esplanada casionului și lacul Chios.
Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” Cluj-Napoca anunță zboruri spre o metropolă cu aproape 19 milioane de locuitori.
Conducerea Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj anunță că, începând cu 18 iulie 2016, operatorul aerian Atlasglobal va opera pentru prima dată zboruri regulate pe ruta Cluj-Napoca – Istanbul – Cluj-Napoca,
Omul de afaceri clujean, Ioan Bene, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București sub acuzația de evaziune fiscală, spălarea banilor și delapidare.
Operatorul aerian Turkish Airlines va începe operarea de zboruri regulate pe ruta Cluj-Napoca - Istanbul – Cluj-Napoca, începând cu data de 12 iulie 2016, de pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj.