PSD Cluj sprijină decizia Guvernului Ponta de a acorda ajutor de plată a creditelor pentru persoanele cu un salariu mai mic de 1.600 de lei.
Deputatul european Rareș Niculescu o atacă dur pe colega sa din Parlamentul European, Corina Crețu, în urma declarațiilor făcute de aceasta în conferința de presă de la Cluj.
MONICA IACOB RIDZI, 5 DE ANI DE ÎNCHISOARE. Fostul ministru al Tineretului şi Sportului a fost condamnată la 5 DE ANI DE ÎNCHISOARE CU EXECUTARE în dosarul ”2 Mai”.
Primăria Cluj-Napoca va trimite somații din 1 februarie pentru refațadizarea 93 de clădiri din centrul orașului, zona zero.
Festivalul Peninsula 2014 va avea loc la Târgu Mureș, locația unde a fost lansat acest eveniment.
Unul dintre cei mai urmăriţi infractori clujeni a fost prins în ajunul Crăciunului de autorităţile din Ungaria, pe aeroportul Ferihegy din Budapesta.
Sentința în cazul lui Ciprian Lăcătuș, militarul din Dej care și-a ucis unchiul anul trecut, iar apoi s-a predat din cauza remușcărilor, a fost emisă ieri.
Un angajat a reușit să-și păcălească șefii cu o minciună incredibilă. Acesta s-a dat drept agent CIA și nu a trecut pe la serviciu cu lunile, însă își primea salariul mereu.
Actorul PETER O'TOOLE a murit la vârsta de 81 de ani, într-un spital din Londra unde fusese internat vineri.
Reprezentanţii ISU şi SMURD Cluj, împreună cu elevii din două licee clujene din Turda şi Dej, au participat, în luna iulie 2013 la proiectul internaţional USAR'13 desfăşurat în Germania.
USAMV a finalizat proiectul de practică profesională în domeniul agriculturii ”Agropractice”, desfășurat în perioada ianuarie 2012-decembrie 2013, în valoare de 500.000 de lei, ai cărui beneficiari au fost un număr de peste 750 de studenți.
Primăria Cluj-Napoca a reconvertit fosta școală Terapia, de lângă Gară, de pe strada Iuliu Coroianu, nr. 5, unde vor fi amenajate 46 de locuințe sociale.
Compania RCS&RDS a solicitat înregistrarea mărcii "Digi Online" şi are de gând să lanseze un serviciu de distribuție online a televiziunilor.
Marele premiul la categoria I a jocului Loto 6/49, de aproximativ două milioane de euro, a fost câştigat de un jucător din Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi, care a ghicit toate cele şase numere extrase joi, anunță Loteria Română.
Muzeul de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca organizează sâmbătă, 30 noiembrie, Ziua Porților Deschise.
Fostul primar al Clujului, Sorin Apostu, ar putea să scape de pedeapsa de trei ani de închisoare și să primească o pedeapsă mult mai blândă, putându-se ajunge chiar la o condamnare cu suspendare.
Fosta contabilă șefă a Agenția de Dezvoltare Nord Vest, Cosmina Druță, a fost condamnată la opt ani de închisoare după ce a furat 2,7 milioane de euro din conturile instituției la care lucra.
Premiul la categoria I a jocului Loto 6/49 nu a fost câștigat nici de această dată, premiul în valoare de aproximativ 6 milioane de lei fiind repottat pentru extragerile următoare.
Compania de deratizare, dezinsectie si dezinfectie, Coral Impex, a fost selectată de catre World Confederation of Businesses - Confederatia Mondiala a Afacerilor (WORLDCOB), pentru a primi cel mai important premiu al mediului de afaceri din lume.
Premierul Victor Ponta a anunțat că produsele BIO vor avea un TVA redus la 9%, după modelul celui aplicat în cazul produselor de panificație.
Wizz Air a lansat astăzi orarul de vară pentru anul 2014, cu 280 rute disponibile din 35 de ţări. Recent compania a anunţat 14 noi rute pentru anul următor şi o nouă bază în Lviv, Ucraina, oferind astfel zboruri de la 18 baze.
Un polițist din Cluj, umilit și purtat prin tribunale pentru a-și face singur dreptate, cere să fie eutanasiat de Ziua Națională a României.
Un câine comunitar a fost transportat de la Dej la Timişoara cu maşina Primăriei Dej, pentru a putea fi adoptat în străinătate.
Laura Georgescu, preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), a reclamat presiuni politice după ce a amendat DD TV, post controlat de Dan Diaconescu.
Omul de afaceri Ioan Bene, cel care a construit pista de la Aeroport şi a cumpărat hotelul Continental, a depus o oferă la licitaţia pentru construirea autostrăzii Turda - Sebeş.
Viceprimarul Gheorghe Șurubaru a pierdut, la Curtea de Apel Cluj, procesul cu Agenția Națională pentru Integritate (ANI).
Regele Mihai de România împlineşte vineri, 25 octombrie, vârsta de 92 de ani.
Prințul George, viitorul moștenitor al tronului Marii Britanii, a primit un cadou spectaculos din România la botezul său. Micuțul prinț a primit un cîmp de flori din județul Covasna, din partea contelui Kalnoky Tibor.
Construcţia autostrăzii Sebeş-Turda, 70 de kilometri, va costa dublu față de suma estimată inițial de conducerea CNADNR.
Polițistul Server Legian, care a fost tăiat cu un cuțit de un cetățean sirian implicat în afaceri cu șefii Poliției Cluj, îi cere lui Victor Ponta să facă dreptate și în cazul lui.