Președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, a negat informația că Robbie Williams ar concerta pe Cluj Arena în iulie 2013.
Patronul Rapidului a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare în Dosarul Loteria I.
Numele lui Crin Antonescu apare în foarte multe locuri în stenogramele din dosarul fraudării Refendumului de la Cluj.
Excelența Sa, Dl. Vladimir Jarmolenko, Ambasadorul Republicii Lituania în România, a fost primit la Cluj-Napoca de primarul Emil Boc.
Guvernul va crește accizele la țigări cu cu trei luni mai devreme. Majorarea se va aplica în fiecare an de la 1 aprilie și nu de la 1 iulie ca în prezent.
Salariul minim brut pe economie va fi majorat în 2013 în două etape, cu 50 lei de la 1 februarie, ajungând astfel la 750 lei, iar din luna iulie va urca la 800 lei.
Județul Cluj se numără printre puținele în care numărul angajaților s-a situat în 2012 la nivelul lunii noiembrie 2009, adică a recuperat o parte din concedierile masive de la începutul crizei economice.
Pentru nativa din Capricorn se anunţă o perioadă cu oportunităţi în dragoste, iar pentru zodia Peşti, dragostea pluteşte în aer în weekend.
Potrivit unui studiu realizat de site-ul XXX, pornhub.com, sunt zile în an, în care audienţa scade drastic.
Fostul premier, Adrian Năstase şi-a retras constestaţia în anulare în semn de protest
Procesul fraudării Referendumului de la Cluj a început cu o amânare, deoarece Dumitru Samson, fiul fostului ministru al Apărării, a cerut un nou termen pentru a-și angaja avocat.
Din mai 2012, în Cluj-Napoca ar fi trebuit să circulăm complet diferit pe mijloacele de transport în comun: să fie introduse bilete si abonamente cu valabilitate orară și un nou sistem de ticketing.
Preţul gazelor naturale furnizate unor anumite categorii de clienţi finali a scăzut de la 1 ianuarie 2013.
Primarul Emil Boc a dezvăluit că cele cinci autobuze electrice care ar urma să fie cumpărate în acest an ar urma să coste o avere, dar că banii sunt asigurați din fonduri elvețiene.
Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, în cadrul unei emisiuni televizate, că nu a fost făcută nicio reformă în ultimii ani în domeniul Justiției și că președintele "nu a înţeles niciodată Justiţia cu adevărat".
Traian Băsescu prezidează şedinţa CSM în care judecătorul Mircea Aron şi procurorul Oana Schmidt Hăineală, în prezent vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, candidează la funcţia de preşedinte al CSM.
Elevii care vor termina clasa a VIII-a în acest an se vor putea înscrie la evaluarea naţională între 17 şi 19 iunie, potrivit calendarului de desfăşurare a acestui examen aprobat prin ordin de ministrul al Educaţiei.
Astrologii susţin că planetele şi stelele au o foarte mare influenţă asupra vieţii noastre şi ne pot influenţa în toate aspectele.
Primarul Emil Boc a confirmat că Festivalul Peninsula se va muta în 2013 de la Târgu Mureș la Cluj-Napoca.
Primăria Cluj-Napoca va achiziționa în 2013 autobuze electrice, ecologice, din fonduri oferite de guvernul elvetian.
Anul 2013 va aduce scumpirea energiei electrice şi a gazelor, creşterea accizelor, obligativitatea Cardului Electronic de Asigurări de Sănătate, plata TVA la încasare, precum şi reintroducerea taxei de primă vânzare auto.
A fost creată prima limuzină Dacia, bazată pe modelul Duster și este un prototip realizat de 23 de masteranzi.
Numărul românilor care pot vota, duminică, la alegerile parlamentare, a scăzut cu 60.000 faţă de numărul votanţilor de la referendumul din iulie, pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.
Primarul Emil Boc a anunțat, joi seara, în emisiunea Știri de Cluj LIVE că strada Republiii va intra în reparații totale în 2013.
Câştigătorul premiului de 64 de milioane de lire sterline (78,5 milioane euro), de la loteria europeană EuroMillions a pierdut banii pentru că nu i-a revendicat la timp.
Interlopul Kamaz, pe numele lui adevărat Bogdan Măgureanu, a scos la vot în județul Cluj, dar și în alte zone din Transilvania, sute de alegători. Pentru fiecare ar fi trebuit să încaseze câte 500 de lei.
Mai multe personaje ale lumii interlope, în frunte cu Dumitru Samson, fiul ministrului Apărării, au fost trimise în judecată în dosarul privind fraudarea Referendumului de la Cluj și din alte județe ale Transilvaniei.
Dumitru Samson, fiul vitreg al lui Corneliu Dobriţoiu, a fost trimis în judecată în dosarul privind tentativa de fraudare a referendumului de la Cluj.
Inspectorul şef adjunct al IPJ Cluj, comisarul şef Alexandru Mureşa, şi soţia sa, Melinda Mureșan, sunt acuzaţi de mai mulți oameni de afaceri că le-au produs un prejudiciu de 367.000 de euro.
Trustul din care face parte Pro TV a fost cumpărat, iar vedetele sunt puse în pericol de schimbările majore anunțate.