Președintele suspendat, Traian Băsescu, a donat flacăra democrației postului de televiziune Antena 3.
Radu Mazăre, primarul Constanţei, s-a ales cu o plângere penală pentru că s-a prezentat la vot cu fotomodelele de la Fashion TV, în bikini.
Vremea se va răci și va ploua în următoarele zile la Cluj.
O rețea de hoți de combustibil din Gara Dej a fost surprinsă în flagrant de anchetatori. Din rândul hoților face parte și un polițist.
Ziua Imnului Naţional a fost sărbătorită la Cluj-Napoca, în Piaţa Avram Iancu.
Preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan, a sesizat Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Cluj să ia toate măsurile pentru ca în secţiile de votare din Cluj să nu fie montate camere video.
Alegătorii din comuna Băişoara, judeţul Cluj, au fost ameninţaţi de primarul comunei să nu meargă la vot, potrivit unei informări BEJ.
Președintele PSD Cluj, Remus Lăpușan, a depus o plângere la IPJ Cluj împotriva șefului de post din Comuna Măguri Răcătău.
Referendumul de azi, duminică, 29 iulie, a fost un bun motiv pentru a le da idei unora care se pricep la inventarea bancurilor.
Liderii USL Cluj votează duminică, 29 iulie la primele ore ale dimineții.
Emil Boc, primarul Clujului, condamnă dur gestul USL Cluj de a împânzi cutiile poştale din tot oraşul cu o scrisoare falsă în numele lui prin care clujenii sunt îndemnaţi să participe la Referendum.
Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică în cele peste 18 mii de secţii de votare deschise în ţară şi cele 306 în străinătate, pentru a se pronunţa în favoarea sau împotriva demiterii preşedintelui Traian Băsescu.
Vila Dante poate fi vizitată duminică, 29 iulie, de români, între orele 10:00 si 20:00, potrivit unui comunicat transmis de Biroul de Presa al Guvernului Romaniei.
Poliţiştii de la Serviciul Antidrog şi procurorii DIICOT din Cluj-Napoca au descoperit că, în perioada 2011 – 2012, un bărbat, M.E., de 33 de ani, a înfiinţat pe raza municipiului Cluj-Napoca o cultură clandestină de cannabis, chiar în subsol
Circa 70 de clujeni au participat şi vineri seara, începând cu ora 19:00, în Piaţa Unirii, la un miting pentru susţinerea lui Traian Băsescu, miting la care au fost prezenţi şi cu o zi înainte.
Ambient Cluj a lansat vineri showroom-ul "Casa Demonstrativă" - un showroom complet pentru cei care îşi construiesc casa, de la fundaţie la finisaje.
Blocul Național Sindical, filiala Cluj, a anunțat că i-a retras sprijinul lui Mircia Giurgiu, după ce acesta a declarat că președintele Nati Ariton a fost condamnat la închisoare în perioada comunistă.
Restaurantul Yummy Yang din Iulius Mall a fost redeschis în urma controlului făcut de Protecția Consumatorilor, luni 23 iulie.
Mai mult de jumătate dintre români vor vota la referendumul din 29 iulie, iar peste 65% vor vota pentru demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu.
Dacă aveți planuri pentru sfârșitul de săptămână vremea nu vi le va strica. De sâmbătă va fi din nou soare.
Un număr de aproximativ 100 de clujeni au participat joi seara, începând cu ora 19:00, în Piaţa Unirii, la un miting pentru susţinerea lui Traian Băsescu prin care au transmis că ei nu vor merge la vot duminică.
Clujenii sunt invitaţi în 27 iulie, la lansarea cărţii "Gyorgyfalva – Fotografii din Gheorghieniul de altădată” care este inclusă în cadrul manifestării "Sărbătoarea fiilor satului Gheorghieni”.
În data de 28 iulie va lua sfârșit proiectul de modernizare a infrastructurii Spitalului Clinic Județean Cluj, în care s-au investit peste 5.000.000 lei din fonduri de asistență nerambursabile, dar și din banii spitalului.
Andreea Esca și-a deschis cont de Facebook, pentru că s-a săturat de câte pagini false există.
Clujenii sunt aşteptaţi sâmbătă, 28 iulie, la o serie de evenimente ce vor avea loc pe tot parcursul zilei.
Campionatul Naţional de Beach volleyball se află la cea de-a III-a ediţie şi va avea loc în perioada 26-29 iulie pe platoul Sălii sporturilor "Horia Demian" din Cluj-Napoca.
Circa 100 de membri USL au protestat de la ora 11.00 pe pietonala de pe Bulevardul Eroilor împotriva lui Traian Băsescu.
Preşedintele interimar Crin Antonescu a declarat că nu se va retrage din politică așa cum a promis.
Un sondaj de opinie arată că la referendumul de duminică, 29 iulie, se vor prezenta peste 50% dintre românii cu drept de vot.
Clujeanul Balogh Zalan, în vârstă de 26 de ani, a dispărut în 28 iunie, în timp ce călătorea între Italia și Ungaria.