Un clujean și-a găsit mașina distrusă, după ce a parcat-o în fața unei farmacii din municipiul Turda, pe un loc pe care îl închiriase.
Toamna aceasta, astrele se aliniază favorabil pentru anumite zodii.
Marius Badea, un comisar șef din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (I.G.P.R.) – Direcția de Investigare a Criminalității Economice a fost plasat sub control judiciar de procurorii DNA.
O clujeancă a fost condamnată la 13 ani, 5 luni și 10 zile de închisoare în regim de detenție, după ce a furat un portofel și a făcut cumpărături din mall-ul Vivo!, folosind cardul victimei.
Calculele serviciului european Copernicus arată că, atât în Europa, cât și la nivel mondial, vara anului 2024 a fost cea mai călduroasă din istorie. În estul și sudul Europei s-au înregistrat cele mai mari călduri.
Denis Alibec, în prezent jucător la Farul Constanța, a fost component al echipei CFR Cluj timp de un aproximativ o jumătate de an, colaborarea sa cu clubul din Gruia încheindu-se în ianuarie 2022.
În ciuda campaniilor de dezinsecție, țânțarii din parcurile din Cluj-Napoca nu au de gând să-i lase în pace pe clujeni.
Septembrie și octombrie 2024 aduc oportunități financiare neașteptate pentru mai multe zodii!
Aproximativ 500 de copiii dintr-o comună din Ardeal vor primi rechizite gratuite la începutul anului școlar 2024-2025, indiferent de veniturile părinților.
Criza de medici din România se adâncește pe zi ce trece, fiind alimentată de o serie de factori precum distribuția inegală a personalului, emigrarea masivă a medicilor și blocarea angajărilor în sistemul de sănătate.
Un tânăr care a închiriat un apartament în Cluj-Napoca a trăit o experiență neplăcută. Acesta a povestit prin ce a trecut pentru a-i avertiza și pe alți posibili chiriași cu privire la tacticile pe care unii proprietari le folosesc atunci când își închiri
Valoarea tichetelor culturale acordate angajaţilor lunar sau ocazional va fi de maximum 220 lei/lună.
După ce a fost condamnat la închisoare în două cauze distincte, țeparul imobiliar Traian Onuc încearcă să obțină strămutarea unui dosar aflat pe rolul instanțelor clujene.
Un clujean susține că un câine agresiv se plimbă pe străzile din carierul Borhanci.
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet a transmis că Vara anului 2024 a înregistrat o abatere termică de 3,5 grade Celsius, mult peste ţinta asumată la Paris, în 2015, de 1,5 grade,
Un bărbat din Cluj-Napoca a fost condamnat la un an și șase luni de închisoare cu suspendare, după ce a vrut să mituiască un polițist de frontieră de la Aeroportul Internațional „Avram Iancu”.
Un deținut de la Penitenciarul Gherla a încercat în această dimineață să își ia viața. Un polițist, care în urmă cu câteva săptămâni a fost prins sub influența stupefiantelor
Un cuplu a fost pus sub acuzare după ce a păgubit două hoteluri din Sinaia.
Doi tineri s-au ales cu dosar penal pentru participarea, în calitate de conducători de vehicule, la întreceri neautorizate pe drumurile publice.
Sătule să dea zeci de mii de euro pe softuri antiplagiat și în plină expansiune a utilizării inteligenței artificiale pentru a crea lucrări de cercetare, facultăţile au început să renunţe la lucrările de licenţă de la finalul studiilor.
Ambrozia le creează mari probleme locatarilor de pe strada Remenyik Sandor din Cluj-Napoca. Un clujean care locuiește în cartierul Borhanci povestește cum multe din terenurile din apropierea casei sale sunt pline de tufe de ambrozie.
Ministerul Educaţiei anunţă joi, că a fost avizat calendarul examenelor naţionale pentru anul şcolar viitor.
Studenții care finalizează studiile de licență la Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca anul viitor nu vor mai realiza lucrări de licență.
A fost dezastru în Cluj-Napoca după ruperea de nori de miercuri.
În această săptămână, Mercur în casa a V-a aduce oportunități financiare semnificative pentru mai multe zodii.
La doar două ore de Cluj, în județul Hunedoara, un loc cu o energie aparte, o grădină aristocrată unică, reușește să atragă mii de turiști anual.
Magistrații de la Tribunalul Cluj au dispus prelungirea măsurii arestului preventiv cu încă 30 de zile împotriva a doi cetățeni străini.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca anunță deschiderea sesiunii de admitere de toamnă pentru ciclul de studii universitare de licență, dedicată locurilor rămase disponibile după admiterea din iulie 2024
Clujul s-a dezvoltat în ultimii ani într-un ritm amețitor, dar nici comunele clujene nu rămân în urmă.
Mai mulți clujeni au relatat că nu se simt în siguranță în momentul în care ies în parcurile din Cluj-Napoca.