Departamentul pentru Situații de Urgență precizează că masca rămâne obligatorie în spațiile deschise, deoarece Curtea de Apel București s-a pronunțat pe un ordin de carantinare zonală.
Clujeanul care își terorizează vecinii din cartierul Plopilor a scăpat cu o nouă amendă, după ce s-a cerut luarea unor măsuri clare și ferme.
Planetele Jupiter, Saturn și Luna au apărut în același timp pe cer, lucru care se întâmplă o dată la două decenii. Planetele nu sunt apropiate din punct de vedere al distanței, dar unghiul din care pot fi văzute dă impresia unui astru dublu.
Prospect: Informații Plaquenil. Informații și efecte adverse COVID
Viceprimarul Clujului, Dan Tarcea, a fost infectat cu COVID-19, conform unui anunț făcut chiar de către acesta.
Edi Iordănescu (42 de ani) a fost numit antrenor la CFR Cluj, iar tatăl său, titratul tehnician Anghel Iordănescu, a spus că a fost surprins.
Fanii celui mai mare festival de pe plajă din România, Neversea, au ales. A patra ediție a festivalului va avea loc în perioada 8 - 11 iulie 2021. În ultimii trei ani, Insula Visurilor și-a așteptat mereu călătorii care au îndrăznit să viseze și să-și dor
Cu toate că, momentan, toate festivalurile și evenimentele sunt interzise în România, organizatorii Electric Castle au anunțat deja primii artiști programați pentru ediția din 2021.
Clujenii care locuiesc în cartierul Plopilor au ajuns la limita răbdării și solicită Primăriei Cluj-Napoca să intervină și să rezolve problemele cauzate de un vecin, care provoacă probleme.
Tribunalul Cluj a dispus o amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere pe numele premierului Ludovic Orban, pentru că nu-l numește în funcție pe fostul suprefect Györke Zoltán, care a câștigat un proces.
Polițiștii clujeni au nevoie ajutorul cetățenilor pentru a depista un bărbat în vârstă de 50 ani, din municipiul Cluj-Napoca, care a plecat de la domiciliu în data de 30 iulie, însă nu s-a mai întors.
Polițiștii clujeni a desfășurat, în ultimele 3 luni, 7 acțiuni în trafic pentru sancționarea șoferilor care nu respectă prevederile legale cu privire la transportarea copiilor în mașină. În cadrul controalelor 150 de mașini au fost oprite și verificate,
Primăria Cluj-Napoca este prima administrație publică locală din România care a demarat un proiect de dezvoltare de la zero a unui nou cartier de locuințe. Având la bază principiul transparenței, Masterplanul viitorului cartier Sopor, care se va întinde p
Potrivit datelor publlicate, vineri, de Institutul Național de Statistică, câştigul salarial a scăzut în luna august, atât în valoare brută, cât și netă, față de luna iulie.
Piața Lucian Blaga trebuie finalizată în 30 noiembrie. Acolo e NODUL GORDIAN al traficului pe axa Vest - Est
Sentință fără MILĂ pentru mama din Cluj (cartierul Mărăști) care și-a omorât copilul în bătaie și l-a abandonat - DETALII AICI
Un șofer dormea în timp ce rula cu 150 km/oră, iar poliția nu a putut să îl oprească. Acum este cercetat penal
Bilanț economic realizat de analiștii UBB după 200 de zile de pandemie și 100.000 de îmbolnăviri în România
Un studiu arată că bolnavii de Covid au șanse duble de a lua boala de la restaurant
Reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca anunță că joi, 10 septembrie, vor fi instituite o serie de restricții de circulație, între orele 17:00-17:30, pentru desfășurarea în bune condiții a evenimentului „Turul României la Ciclism”.
S-au schimbat preferințele imobiliare în pandemie. În ce orașe mai cumpără românii case
Polițiștii clujeni au depistat și reținut, pentru 24 de ore, un bărbat acuzate de comiterea mai multor furturi.
Românii s-au înghesuit pentru a prinde un loc de muncă în ultimele trei luni, conform unui studiu publicat recent, fiind depuse peste 4 milioane de cereri de angajare în perioada iunie-august, perioadă care până acum era destul de liniștită.
Studiu: 55% dintre părinți doresc revenirea la cursurile față în față, iar 31% optează pentru sistemul hibrid
Boli e bănuit că a tras peste poartă ca să se răzbune că nu e plătit - VIDEO
UDMR nu s-a decis dacă va vota moțiunea PSD de demitere a guvernului Orban, pentru că nu e clar ce profit iese
Scandal electoral cu UDMR în prim plan la Teatrul de Păpuși Cluj. Vor să rupă teatrul în două și înființeze Teatrul Maghiar de Păpuși
Polițiștii clujeni au depistat, ieri noapte, un conducător auto care s-a urcat la volanul unui autoturism deși se afla într-o stare avansată de ebrietate.
Prefectul Clujului a donat plasmă: Îi îndemn pe toți cei vindecați să facă asta - FOTO