Pasionați de Kendama au ocazia de a-i vedea în acțiunie pe cei mai buni jucători profesionişti şi să ia lecţii de la ei.
Iulius Mall Cluj găzduiește, zilele acestea, finala Campionatului Național de Darts. Astfel, până sâmbătă, 1 iulie 2017, pasionații de competiții sportive și de aruncarea săgeților
Iulius Mall Cluj vine cu vești bune pentru pasionații de cumpărături și fashion, anunțând că s-a dat startul celui mai îndrăgit sezon, al reducerilor de vară.
Pasionații de fosile și viețuitoare care au cutreierat pământul acum milioane de ani, pot admira la Expo Mineralia din Iulius Mall exponate unice, care vorbesc
IULIUS şi Atterbury Europe au înființat un fond financiar comun, cu cote egale de participare (50/50), pentru dezvoltarea ansamblului mixt Openville Timişoara, precum şi a altor proiecte care urmează a fi demarate
UNTOLD continuă și în acest an una dintre cele mai premiate campanii de CSR din România și din Europa, BLOOD NETWORK.
Iulius Mall Cluj a lansat cel mai nou și dinamic catalog fashion, realizat prin tehnica cinemagraph, care combină arta video cu cea fotografică.
Ca în fiecare an, de 1 iunie, Iulius Mall Cluj îi așteaptă pe prichindei să petreacă o zi de poveste, cu evenimente pe placul lor. Teatru de păpuși, proiecții de filme
La Iulius Mall Cluj a fost inaugurat, la sfârșitul săptămânii trecute, unul dintre cele mai inedite magazine din incinta complexului comercial.
Recent, în oferta de shopping de la Iulius Mall Cluj s-a adăugat Kiehl's, farmacia și compania creatoare de produse de calitate superioară de îngrijire a pielii și a părului din New York. Magazinul de la parterul Iulius Mall Cluj
Vrei să păstrezi o amintire a unui moment important pentru tine mai mult decât printr-o fotografie sau să oferi un cadou cu adevărat unic? La Iulius Mall Cluj găsești locul i
Un controlor acuzat că este agresiv de călători, în repetate rânduri, a recidivat zilele trecute pe linia autobuzului 30.
Pasionații de fashion sunt invitați miercuri, 26 aprilie 2017, în Atriumul Iulius Mall Cluj, la un show în tendințele primăverii.
Iulius Mall Cluj a pregătit, și în acest an, un program special de Paște, venind în întâmpinarea clienților care se pregătesc pentru sărbători.
Și în acest an, Iulius Mall Cluj lansează prichindeilor invitația de a se aventura în Labirintul Iepurașului, iar curajul lor va fi răsplătit cu surprize dulci. În plus, sesiunile de shopping se pot transforma în „Rețeta unui Paște fericit
Ești pasionat de shopping, de gătit sau de amândouă, ori vrei să îi surpinzi pe cei dragi cu o masă specială de Paște? Iulius Mall Cluj îți propune să descoperi
Clujenii au de acum ocazia de a imortaliza momentele petrecute cu cei dragi într-un mod total inedit, la noul stand 3D Mini Me, din Iulius Mall.
Din acest week-end, Iulius Mall îi invită pe clujeni și nu numai la mișcare, pe trambulinele din Iulius Parc, dar și să participe la evenimente pentru publicul amator de relaxare în spațiul verde.
Iulius Mall Cluj se alătură, și în acest an, iniţiativei internaţionale „Ora Pământului”, care atrage atenția asupra protejării mediului, prin stingerea luminilor.
Omul de afaceri din Iași, Iulian Dascălu, încasează foarte mulți bani numai din chirii.
Un clujean a surprins o nouă parcare exemplară la Vivo Cluj (fostul Polus Center).
Primarul Emil Boc a anunțat miercuri, 8 martie, la comisia de sistematizare a Circulației că luptă cu Lidl, după ce nemții nu și-au respectat promisiunea de a face două sensuri giratorii.
Frumoase, gingașe, delicate, puternice, curajoase ... uimitoare. Așa consideră Iulius Mall Cluj că sunt femeile, iar în acest an, de ziua lor, le urează un altfel de „la mulți ani!”. Prin vocile sincere ale unor domni, află cum ar fi lumea f
Cei care caută cadoul potrivit pentru cele mai importante femei din viața lor mai au o șansă, la Iulius Mall. Din 8 martie începe o ediție special dedicată primăverii a Bag Expo,
Iulius Mall Cluj vine în întâmpinarea celor care vor să le răsfețe pe doamne și domnișoare de ziua lor, cu o ediție specială a târgului internațional de pietre prețioase și semiprețioase: Expomineralia.
Începutul primăverii este dedicat femeilor, la Iulius Mall Cluj, iar pentru frumusețea, gingășia, dedicarea, curajul și personalitatea lor, sunt premiate cu bijuterii în valoare de 1.000 de euro și sesiuni de răsfăț!
Clujenii care caută simboluri cu șnur alb și roșu sau cadouri sunt invitați, în acest sfârșit de săptămână, la Târgul Primăverii, de la Iulius Mall Cluj. Aici vor găsi o varietate de propuneri de mărțișoare și nu numai, handmade, pent
Glamour, curaj și feminitate! Sunt cuvintele care definesc noua colecție a brandului Motivi, disponibilă acum în magazinul din Iulius Mall Cluj. În plus, pasionatele de modă se pot bucura de ultimele zile cu reduceri de până la 70% la articolele
Polițiștii clujeni au depistat, marți, un tânăr acuzat de furt. Acesta a profitat de un bătrân care l-a rugat să îl ajute să scoată bani din bancomat din Iulius Mall.
Iulius Mall Cluj te surprinde, de Valentine`s Day, cu întâlniri pe nepregătite, la care nu trebuie să întârzii. Ai șansa să câștigi premii pentru tine și perechea ta.