Iulius Mall Cluj este prezent și la Electric Castle și te invită la distracție în Chill Garden, zona cool de relaxare din cadrul festivalului de muzică.
Viceprimarul Clujului, Anna Horvath, a purtat azi o IE românească la evenimentele publice la care a fost invitată.
Rectorul Universității Babeș-Bolyai, acad. prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, și rectorul Universității ”Eberhard Karl” din Tübingen, prof.univ.dr. Bernd Engler au semnat luni, 22 iunie, un nou acord de cooperare între cele două instituții de
Trei barmani din Cluj au reușit să câștige titlul de ”cei mai buni barmani din lume”, în cadrul competiției De Kuyper, desfășurată în luna iunie la Amsterdam.
Polițiștii clujeni l-au prins, marți seară, pe un conducător auto în timp ce se afla la volan, fără a avea dreptul de a a conduce.
Bărbat dat în urmărire națională, găsit d epolițiști la o stână din Cluj
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) la nivel național au fost înregistrate 22.202 locuri de muncă, în data de 22 iunie 2015.
Rampele de gunoi de la Dej și Câmpia Turzii au fost închise și vor fi ecologizate din confuri europene.
Meteorologii au emis o prognoză meteo pe următoarele trei zile, în care vorbesc despre revenirea ploilor.
Tânăra din Republica Moldova, dată dispărută la Cluj-Napoca, a fost găsită de polițiști.
Opera Națională Română va pune în scenă spectacolul ”Carmen”, de Georges Bizet, în Piața Unirii, sâmbătă, 27 iunie.
Filarmonica de Stat ”Transilvania” îi invită pe clujeni la un concertul Simfonic ce marchează finalul Stagiunii 2014-2015.
Două persoane au fost rănite în urma unui accident de motocicletă produs luni, 22 iunie, la Turda.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Mihai Seplecan, este criticat de PSD Cluj pentru o promisiune făcută în 2014, când a fost pentru o jumătate de lună președinte interimar al CJ Cluj.
Un stejar de 20 de metri a căzut pe o alee din Parcul Mare din municipiul Gherla.
Primăria Cluj-Napoca anunţă restricţionarea circulaţiei rutiere pe latura vestică a Pieţei Unirii începând de astăzi, 23 iunie 2015, ora 22.00 şi până duminică, 28 iunie 2015, ora 22.00, cu ocazia organizării spectacolului ”Carmen”.
Vicepremierul Gabriel Oprea va prelua prerogativele de prim-ministru, după ce premierul Victor Ponta a anunțat că își ia 28 de zile de concediu.
Polițiștii au recuperat circa 3.000 de lei, sumă cu care ar fi fost prejudiciat un bărbat înșelat prin metoda ”Accidentul”.
Magazinul Baumax din Mărăști a fost închis, iar marfa a fost lichidată în întregime.
Consiliul Judeţean Cluj sprijină Primăriile din județ pentru atragerea fondurilor europene și face demersuri pentru atestarea domeniului public al Unităţilor Administrativ-teritoriale.
Un bărbat din comuna Sic a produs un accident soldat cu 6 mașini avariate, pe strada Clujului, din Gherla. Șoferul a ajuns la Clinica de Psihiatrie.
Un clujean a fost fotografiat sâmbătă, 21 iunie, în timp ce făcea tracțiuni pe statuia lui Matei Corvin.
Poliţiştii cercetează un conducător auto, după ce l-ar fi depistat în trafic conducând un moped neînregistrat, cu număr fals, fără a avea permis de conducere şi sub influenţa alcoolului.
Două persoane au fost rănite în urma unui accident de circulaţie produs, vineri seara, 19 iunie, pe Bulevardul Muncii, pe fondul consumului de alcool şi al neadaptării vitezei la condiţiile de trafic.
Medicul ginecolog Ovidiu Lupșan, din Turda, dat în judecată de o familie pentru că le-a nenorocit copilul administrând mamei în timpul sarcinii un medicament interzis în România, a fost condamnat la plata unor despăgubiri foarte mari.
Clujenii vor avea la dispoziție transport în noaptea de 20 spre 21 iunie, cu prilejul Cluj Never Sleeps.
Un clujean a furat dintr-un magazin bunuri de 50 de lei, iar când a fost prins de vânzătoare a devenit agresiv.
Peste 450.000 de ţigarete au fost ridicate de către poliţiştii clujeni, în urma unui control în trafic. Conducătorul auto a fost reţinut pentru 24 de ore, iar autovehiculul a fost indisponibilizat.
Primăria municipiului Cluj-Napoca anunţă instituirea unor restricţii de circulaţie pentru acest sfârșit de săptămână, pentru desfăşurarea în bune condiţii a evenimentelor din cadrul ”Cluj Never Sleeps”.
Firma Coral anunță că a făcut dezinsecție în parcul de pe strada Anina, din cartierul Mărăști, unde au fost raportate mai multe cazuri de înțepătură de căpușă.