Vacanţa de Paşte în 2023 se întinde pe aproape două săptămâni, după cum se vede din calendarul anului şcolar în curs al Ministerului Educaţiei. Așadar, Paştele în 2023 vine cu o minivacanţă pentru români şi cu o vacanţă mai mare pentru elevi.
O categorie de angajați din România ar urma să primească, în luna aprilie, un plus de 10% la salariu.
George Florescu, decarul naționalei din perioada 2010-2012, când era promovat de selecționerul Răzvan Lucescu, a luat o decizie care i-a uimit pe mulți. Fotbalistul a decis, în urmă cu un an, să se boteze în Biserica Betania din Cluj, iar fotbalistul deve
Fenomenul astronomic spectaculos ar putea aduce schimbări majore în viețile tuturor. Va putea fi urmărit din această noapte, până mâine dimineață la ora 7.34.
Hidroelectrica a anunţat noi tarife, mai mici, pentru furnizarea de energie electrică, în cadrul unei noi oferte numită ”viitor verde”.
Proiectul i-ar viza pe șoferii care nu îşi achită amenzile de circulaţie în termen de şase luni. Aceștia ar rămâne fără permis de conducere până când achită aceste plăţi.
Părintele Arhidiacon Ilarion Mureșan de la Mănăstirea Nicula a trecut la cele veșnice, luni, 3 aprilie.
Producătorul german de armament Rheinmetall construieşte un hub logistic şi de întreţinere a echipamentelor militare la Satu Mare, în România.
Un locuitor al zonei Kogălniceanu, care este în șantier și a stârnit foarte multe discuții, pe fondul ”betonării” exagerate și a calității lucrărilor, a redactat o scrisoare publică în care trage semnale de alarmă.
Am găsit 5 locuri faine în Cluj ce merită vizitate într-un weekend de primăvară, și nu numai. Cele 5 locații sunt cu adevărat deosebite și sunt situate la o distanță acceptabilă, sau chiar lângă oraș.
Mai sunt puține zile care îi mai despart pe elevi de vacanța de Paşte. Aceștia se vor bucura de o vacanță de aproape două săptămâni în această primăvară, perioadă care cuprinde atât Paștele ortodox, cât și Paștele catolic.
Șapte meciuri din cadrul Campionatului European Sub 21 se vor juca la Cluj-Napoca, iar alte 8 la București.
Selecționerul Edward Iordănescu a declarat după partida câștigată cu 2-1 împotriva Belarusului, de marți seara, pentru preliminariile EURO 2024, că rezultatul nu este reprezintă ce a fost pe teren.
Muzeul Farmaciei, închis deja de mai mulți ani, se va redeschide pentru public la mijlocul lunii iunie. Astfel, una dintre cele mai iubite colecții din cadrul Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei – Colecția de Istorie a Framaciei – va putea fi viz
Vacanța de Paște 2023 va dura în total patru zile, între 14 și 17 aprilie.
Trei zodii din horoscop vor avea parte de o surpriză la care nu se așteptau în această vară. Partenerii le vor pregăti o vacanță de vis, după ce în următoarele luni se vor bucura de abundență financiară.
În fiecare an, cu ocazia sărbătorii Paștelui, românii se bucură de câteva zile libere din partea statului. Anul acesta, angajaţii românii se vor bucura de un weekend prelungit de Paște.
Băile Someșeni ar trebui să rivalizeze cu marile stațiuni balneare ale Europei sau măcar cu ștrandul Apollo, de la Băile Felix, dar se zbat în ruină.
Poliţiştii şi procurorii DIICOT din Suceava au făcut percheziții în Cluj-Napoca și Suceava la mai multe locuințe. Mai multe persoane din Rădăuţi sunt suspectate că vindeau droguri şi substanţe psihoactive unor consumatori, inclusiv minori. Marfa era achiz
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat eliberarea de adeverințe pentru solicitanții schemei de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, reglementată de HG nr.1179/2014, aferentă perioadei 1 ianuarie – 30 iunie 2023, ca
Vara va veni cu cele mai bune vești pentru o zodie din horoscop! Acești nativi vor uita complet de supărările și grijile pe care le-au avut până acum. Ei vor primi o moștenire în perioada care urmează.
Echinocțiul de primăvară reprezintă începutul astronomic al primăverii și momentul în care ziua este egală cu noaptea.
În calendarul ortodox există anumite zile de post şi de sărbătoare în care este interzisă organizarea cununiilor. Aşadar, dacă în 2023 sau 2024 urmează să te căsătoreşti, este bine să ştii când poţi face acest lucru.
O comună din Ardeal are vizitatori de 100 de ori mai mulți decât locuitori. Este cazul comunei Rimetea, din județul Alba, acolo unde vin anual 100.000 de turiști. Astfel, cei 1.000 de localnici au ajuns să trăiască de pe urma turismului.
Ministerul Educației propune, printr-un proiect de hotărâre de Guvern publicat în transparență decizională, declasificarea documentelor emise înainte de 2002.
Un șofer clujean, care a fost lovit de un alt conducător auto în Dezmir, în luna iunie 2022, încearcă de atunci să își facă dreptate pentru a-și repara mașina, dar fără succes.
Fostul politician Cristian Boureanu a fost prins, miercuri, 15 martie, băut la volan pe DN1, în orașul Comarnic.
Cu 100 de zile înainte de startul turneului final al Campionatului European de fotbal Under 21, Federația Română de Fotbal a anunțat luni punerea în vânzare a biletelor pentru meciurile ce se vor desfășura la București și Cluj.
La doar 12 km distanță de municipiul Sibiu se află comuna Rășinari, o adevărată bijuterie a Ardealului. Face parte din zona Mărginimii Sibiului, binecunoscută în România datorită brânzei savuroase.