Polițiștii clujeni au efectuat, joi dimineața, o razie de aploare în municicpiul Cluj-Napoca.
Anulat în primă fază pentru lipsa de interes a floreștenilor, mitingul împotriva fermei din comună va fi organizat totuși, în 19 septembrie.
Jandarmul clujean Adrian Petre a stabilit un nou record naţional, la un mall din București.
Polițiștii clujeni au efectuat o serie de controale în zona Măguri Răcătău, aceștia aplicând amenzi de peste 15.000 lei.
În acest sfârșit de săptămână, în perioada 14-15 august, are loc tradiționalul pelerinaj la Mânăstirea Nicula, cu ocazia Hramului ”Adormirii Maicii Domnului”
Peste 800 de polițiști, jandarmi, personal I.S.U. şi UPU-SMURD Cluj au asigurat paza și buna desfășurare a festivalului UNTOLD, care a avut loc la Cluj-Napoca în perioada 30 iulie- 2 august.
MAI a suplimentat numărul efectivelor pentru a asigura maza pentru UNTOLD Festival, astfel încât s-a ajuns la o medie aprozimativ 800 de poliţişti, jandarmi şi personal I.S.U. şi UPU-SMURD Cluj.
Efective sporite de jandarmi vor asigura paza la meciul dintre CFR Cluj și FC Voluntari, disputat vineri seara, pe stadionul din Gruia.
Peste 400 de polițiști clujeni vor asigura paza, alîturi de jandarmi și forțele de securitate, la UNTOLD Festival, care începe de mîine la Cluj-Napoca.
Fostul boxer clujean Alexandru Macingo a evadat în urmă cu două zile de la Centrul de Reeducare din Buziaș, alături de alți trei deținuți.
Polițitșii clujeni au efectuat o razie, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în centrul municipiului Cluj-Napoca.
Polițiștii au ridicat peste 500 de unelte şi arme antice din fier, monede, vase ceramice şi din aur, brăţări, inele cu valoare arheologică, a căror provenienţă nu a putut fi justificată, au fost ridicate de poliţiştii clujeni, în urma a 6
Zeci de copii au participat sâmbătă, 6 iunie, la Cupa ”Napoca-Junior” la pescuit pe lacul Gheorgheni, organizată de Asociația Județeană a Pescarilor Sportivi Cluj în parteneriat cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj și Primăria Cluj-Na
Copiii participă în 6 iunie la Cupa Junior la pescuit pe lacul Gheorgheni.
Andrei Negulescu, chitaristul legitimat de Poliția Locală pe Eroilor, a povestit cât de greu este să își facă meseria, din cauza ”capetelor pătrate” în uniformă.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Alba, efectuează, vineri, percheziții în Cluj, București și alte trei județe,într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor
Peste 150 de polițiști, jandarmi și inspectori ITRV au descins în zona Măguri Răcătău pentru a căuta lemnele furate în ultimele zile.
O serie de manifestații dedicate Zilei Eroilor vor avea loc, joi, începând cu orele prânzului, la Cluj-pNapoca și în comunele Măguri Răcătău și Feleacu.
Societatea Naţională de Cruce Roşie din România, Filiala Cluj, organizează, cu sprijinul Primăriei Floreşti, un exerciţiu de intervenţie în caz de inundaţii.
Polițiștii locali din comuna Florești, alături de polițiștii Secției 6, au efectuat o serie de controale privind inspecţia în construcţii și protecţia mediului.
Ministrul de Interne, Gabrien Oprea, a anunțat că vor fi luate măsuri speciale de 1 mai, când mulți șoferi vor pleca la drum.
O ceremonie militară la monumentul „Glorie Ostaşului Român” din Cluj-Napoca a avut loc miercuri dimineața, de la ora 9.30, cu ocazia Zilei Veteranilor de Război.
Universitatea Cluj și CFR Cluj se întâlnesc din nou, pe stadionul Cluj Arena, vineri seara, în partida din returul Ligii I.
O conferință de blamare a avortului, derulată la Casa de Cultură a Studenților Cluj, s-a terminat cu bătăi și scandal.
Noi probleme în fotbalul clujean! Ionel Ganea a mers la DNA să facă plângere împotriva Universității Cluj
Universitatea Cluj va întâlni, miercuri, echipa FC Botoșani pe teren propriu, în cadrul returului Ligii I.
Universitatea Cluj va disputa prima partidă din returul ligii I, duminică, pe teren propriu, împotriva celor de la ASA Târgu Mureș.
Jandarmii clujeni au prins, vineri, un infractor dat în urmărire națională pentru executarea unor pedepse cu închisoarea.
Un clujean, dat în urmărire pentru a executa o pedeapsă privativă de libertate, a fost prins în flagrant de polițiști, imediat după comiterea unui nou furt.
Polițiștii clujeni continuă căutările pentru a o găsi pe femeia dispărută în urmă cu câteva zile de la Spitalul de Copii din Cluj-Napoca.