Un tânăr care nu mai locuiește în Cluj de 6 ani susține că orașul e perfect, dar doar ca destinație de vacanță.
Cu ocazia evenimentului JAZZ IN THE PARK, care va avea loc în Parcul Etnografic Romulus Vuia între 30 august – 1 septembrie, vor fi suplimentate cursele liniei 37.
Zilele acestea, în Cluj are loc TIFF, unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale anului. Unii clujeni spun însă că, plăcerea vizionării unei proiecții de film a ajuns să fie umbrită de cei care fumează non-stop.
Marți, 3 milioane de euro au fost alocați sectorului cultural în Cluj-Napoca.
Zilele Culturale Maghiare din Cluj-Napoca (ZCMC) au ajuns la cea de-a 15-a ediție, iar evenimentul se va desfășura între 18 și 25 august, în toate locurile de tradiție unde s-a consacrat.
Cluj-Napoca este al doilea oraș ca mărime din România după București și capitala neoficială a Transilvaniei, fiind și gazda festivalurilor Electric Castle și Untold, scriu jurnaliștii britanici de la mirror.co.uk.
Festivalurile Clujului s-au înmulțit ca ciupercile și deja se fac câte două ediții pe an, așa cum se întâmplă acum la Jazz in the Park. A fost o ediție la început de vară și acum urmează a doua, de toamnă.
Toamna festivalurilor începe la Cluj. În primul weekend din septembrie 2023, Parcul Etnografic „Romulus Vuia” se redeschide pentru cea de-a XI-a ediție Jazz in the Park.
Protecția Consumatorilor Cluj a găsit nereguli la două firme care vindeau produse alimentare la Jazz in the Park.
The Cinematic Orchestra, Mulatu Astatke, Billy Cobham, Fun Lovin’ Criminals și Martina Topley-Bird, primii mari artiști confirmați pentru 2023.
Doi clujeni, nume grele din festivalurile Untold și Jazz in the Park, au făcut parte din juriul Eurovision România 2023, alături de alte șase nume din industrie.
Una dintre cele mai mărețe clădiri din Cluj-Napoca este cea a cazinoului. Situată în Parcul Central, această clădire nu a fost niciodată un cazinou în adevăratul sens al cuvântului, însă ascunde o poveste aparte, cu adevărat magică.
Primăria Cluj-Napoca anunță restricții de circulație duminică, 4 septembrie 2022, în intervalul orar 05.00 - 15.00, cu ocazia Maratonului Internațional Cluj-Napoca.
Cea de-a X-a ediție a festivalului Jazz in the Park va avea loc în perioada 1-4 septembrie, în Parcul Etnografic „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca, cel mai vechi muzeu în aer liber din România. După doi ani în care s-a desfășurat în variante restrânse, condi
Organizatorii de festivaluri din Cluj, adunați în comunitatea ”Un Singur Cluj”, implicată și în pandemia COVID, lansează o campanie de strângere de fonduri pentru Ucraina.
Judecătorii clujeni spun că organizarea Untold, Electric Castle, Saga și a congresului PNL s-a făcut în timp ce alte activități firești sunt restricționate.
Primele zile de toamnă vin pe note de jazz în acest final de săptămână, la Iulius Mall Cluj, unde muzica cu influențe de blues și ragtime le va deschide clujenilor lumea infinit surprinzătoare a jazz-ului.
Primarul Emil Boc a spus că festivalurile trebuie deschise, dar trebuie să ne vaccinăm.
Patronul terasei Che Guevara Social Pub, Mircea Buteanu, care a fost cel mai puțin afectat de pandemie, având localul plin tot anul, a făcut unele aprecieri vis-a-vis de reluarea marilor festivaluri și a concertelor.
Un studiu realizat de AROC arată că 80% dintre români ar purta mască la un concert și 73% s-ar vaccina pentru UNTOLD sau Electric Castle.
Băieții de la Ad Libitum Voices au lansat un nou single - VIDEO
Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, se implică în continuare în susținerea scenei culturale autohtone, prin prelungirea parteneriatelor de tradiție și dezvoltarea unora noi
Jazz in the Park a ANULAT și mutata evenimentul pentru 2021
Organizatorul TIFF, Tudor Giurgiu, vrea bani publici pentru oamenii care munceau la festivaluri
UNTOLD vrea să știe dacă poate face festivalul cu distanțare socială din 2 în 2 m și maxim 3 oameni care pot forma un grup
Cadrele medicale primesc cazare gratuită la hotelurile din Cluj-Napoca prin platforma UnSingurCluj.ro
Gala premiilor European Festival Awards 2019, care premiază cele mai bune festivaluri europene din Europa, a avut loc miercuri seară în Groningen, Olanda, iar două festivaluri clujene au fost câștogătoarele categoriilor în care s-au încadrat.
TOP evenimente în Cluj-Napoca, în ultimii 10 ani! De la Apostu, la groapa de gunoi a lui Tișe și ALTELE ...
Trei festialuri clujene au fost nominalizate în acest an la European Festival Awards, iar fanii mai au la dispoziție până la finalul acestei luni pentru a le vota.
Jazz in the Park își are ”casa” în Parcul Central din Cluj-Napoca de șapte ani de zile, iar după fiecare ediție se desfășoară lucrări de curățenie și replantare.