Clujul conduce în topul județelor din România cu cele mai multe locuri de muncă vacante disponibile.
Tânăra de 29 de ani, supranumită și ”Profesoara”, nu are un job foarte comun, dar a reușit să facă fericiți peste 7.000 de bărbați.
Circa 40 de foști muncitori ai combinatului Mechel Câmpia Turzii au reluat protestele, luni dimineața. Oamenii vor ieși în stradă pe durata întregii săptămâni, între orele 9.00 și 12.00.
Un consilier județean din Giurgiu (USL) a postat pe un site de job -uri un anunț de angajare care face furori pe Internet.
Extremiștii de la Jobbik au organizat, sâmbătă, la Budapesta, o manifestaţie de protest împotriva premierului român Victor Ponta, care se află în vizită oficială în Ungaria.
Cunoscutul iPhone ar fi putut să aibă un nume care acum stârnește zâmbete, a anunșat un fost angajat al companiei americane.
Elena Udrea a comentat cazul sinuciderii fostului angajat de la Mechel spunând că este ”un caz tragic”, iar că situații de acest gen sunt ”rezultatul ipocriziei și minciunilor USL”.
Ți s-a întâmplat să ai lipsuri de memorie, să intri într-o cameră și să uiți de ce te-ai dus acolo? Stresul afectează mult concentrarea și te poate face să fi cu gândul mereu plecat. Este frustrant, dar totodată este și destul de normal.
Un lucru foarte important pentru bărbați este să știe care dintre lucrurile pe care le fac le deranjează cel mai mult pe partenerele de viață, acesta fiind succesul unei relații reușite.
La Transylvania College săptămâna 25 februarie-1 martie este dedicată educaţiei financiare, toţi cei 500 de copii înscrişi aici de la grădiniţă şi până la liceu participând la lecţii şi activităţi pe teme de educaţie financiară şi a
Judecătoria Cluj l-a obligat pe Csibi Barna să achite amenda de 5.000 de lei aplicată de Jandarmeria Cluj în decembrie 2010, respingând contestația acestuia.
Un târg de forță de muncă va fi organizat miercuri în Florești. Organizatorii spun că oferta adresată persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă va fi atractivă și diversificată, peste 30 de societăți aflate în căutare de salaria
Fobiile sunt stări patologice de neliniște și teamă, fără o cauză precisă, manifestate prin panică, teroare sau palpitații, iar varietatea acestora este foarte largă.
Compania Coca-Cola HBC România face angajări în mai multe orașe din țară.
Operatorii de telefonie mobilă din România fac angajări în mai multe orașe din țară, inclusiv la Cluj-Napoca.
Bianca Drăguşanu îşi acuză fostul iubit, pe Adrian Cristea, că încercă să-i controleze cariera.
Un student român din Suedia a vrut să se angajeze, dar a primit numai refuzuri. Când și-a schimbat numele într-unul mai ”suedez” a avut câștiga de cauză. Cazul a fost prezentat în presă și a făcut vâlvă.
Țările din vestul Europei dețin supremația în ceea ce privește numărul de angajări. Pe primul loc este Belgia, unde sunt 2,6% joburi vacante din totalul locurilor de muncă.
Te-ai casatori cu cineva care a fost somer? Dar daca tu nu ai avea loc de munca? Daca ai raspuns negativ la aceste intrebari, nu esti singura.
Pentru nativa din Capricorn se anunţă o perioadă cu oportunităţi în dragoste, iar pentru zodia Peşti, dragostea pluteşte în aer în weekend.
Capatos şi-a găsit o nouă asistentă în locul Danielei Crudu.
Şefii sunt cei care ajung primii la birou şi cei care pleacă ultimii. Muncesc cel mai mult, cel mai eficient şi lor li se datorează succesul firmei. Dar asta nu este o regula valabilă pentru toţi şefii.
Românii îşi pot găsi joburi în Danemarca, unde pentru un kilogram de căpşuni adunat sunt plătiţi cu 1 euro.
Tăietorii de lemne şi cei din exploatările forestiere au cel mai periculos job din România.
Pentru a primi postul pe care îl doreşti când mergi la un interviu pentru angajare, e bine să ai pregătit răspunsul la orice întrebare.
Peste 73% dintre angajaţi vor să-şi schimbe locul de muncă în 2013.
În unele domenii de lucru există șanse mult mai mari să întâlnești psihopați sau persoane dezechilibrate psihic decât în altele.
Un băiat de 13 ani a fost fericit să găsească sub brad mult doritul iPhone 5. Marea surpriză a venit însă când acesta a găsit lângă cutie contractul pe care trebuia să îl semneze pentru a primi telefonul.
Pentru a scăpa de o zi de muncă, oamenii sunt în sttare să inventeze şi cele mai sumbre minciuni.
Femeile sunt extraordinare, sunt superbe şi unice, doar că unele dintre ele sunt exagerate şi atunci bărbaţii preferă să le evite.