România nu va fi reprezentată la gimnastică artistică la Jocurile Olimpice din acest an, după ce echipa de fete a ratat calificarea la Rio.
Federația Română de Tenis a anunțat componența echipei României pentru Jocurile Olimpice de la Rio, din această vară.
Simona Halep pleacă în Australia, pentru a juca la turneul de la Brisbane, din perioada 3-9 ianuarie, iar românca va rămâne acolo până la sfârșitul lunii, pentru a participa la Australian Open.
Judoka Universității Cluj, Ștefania Adelina Dobre, a câștigat medalia de argint la Campionatul Mondial de juniori U21, de la Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite.
Primarul Municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunțat că susține candidatura României pentru a organiza ”Universiada” în anul 2021, prezentându-și interesul ca aceasta să se desfășeare chiar la Cluj.
Nationala sub 17 ani a Romaniei s-a calificat en-fanfare la turneul final al Campionatului European 2015, dupa ce a invins aseara, la Turda, in meciul decisiv reprezentativa Turciei, scor 37-21.
Aspen, Saint Moritz și Chamonix sunt stațiunile de schi luxoase în care obișnuiesc să-și petreacă vacanțele de iarnă celebritățile planetei.
Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a desemnat-o pe jucătoarea de tenis Simona Halep drept sportivul anului, pottrivit site-ului COSR.
Jason Statham, unul dintre cei mai în vogă actori de la Hollywood, a fost în tinerețe un sportiv extrem de talentat.
Turneul Internaţional de Box ”Centura Transilvaniei 2014” are loc la Cluj în organizarea Asociaţiei Judeţene de Box Cluj în parteneriat cu Consiliul Judeţean Cluj, Primăria municipiului Cluj-Napoca şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tin
O fotografie din România se află în topul celor mai dramatice fotografii din lume.
Unul dintre cele mai frumoase gesturi din lume este capabil sa schimbe complet viata unui om, avand in vedere cate senzatii se nasc dintr-un singur sarut pasional sau romantic.
Un accident grav a avut loc la Jocurile Olimpice SOCI 2014, când un voluntar a intrat pe gheață într-un moment nepotrivit și a fost lovit de un bob. Incidentul a avut loc în timpul testării pistei.
Jocurile Olimpice SOCI 2014 s-au făcut deja remarcate prin multele momente memorabile încă de la început, însă un moment petrecut în timpul semifinalelor de la schi fond a făcut înconjurul lumii.
Doi sportivi români, Alexandru Andrei Teodorescu (21 de ani) şi Nicolae Radu Şovăială (21 de ani), ratează Jocurile Olimpice de la Soci pentru că li s-a stricat sania.
SOCI 2014. Iulia Lipnitskaia, în vârstă de 15 ani, este puștoaica din echipa rusă care a câștigat aurul olimpic.
Reprezentanții României la Jocurile Olimpice de iarnă SOCI 2014 au fost aspru criticați de presa internațională pentru aparișia lor de la ceremonia de deschidere.
Trei membre ale grupului Femen au protestat faţă de Jocurile Olimpice de la Soci în faţa ambasadei Rusiei de la Berlin.
Comitetul International Olimpic a distribuit gratuit 100.000 de prezervative sportivilor participanți la Jocurile Olimpice de iarna de la Sochi.
Elena Mirela Lavric nu a mai suportat gândul că iubitul ei a părăsit-o și s-a atuncat de la balconul apartamentului. Martor a fost chiar bărbatul de care sportiva este îndragostită nebunește.
Trei astronauți decolat în această dimineață într-o navetă rusească de tip Soiuz, purtând cu ei torța olimpică, care va fi purtatp în spațiu pentru prima dată în istorie.
Laurenţiu Reghecampf a apelat la un film motivator pentru a-i face pe elevii săi să fie mai dornici de victorie.
Atletul Usain Bolt, declarat cel mai rapid om din lume, i-a anunțat miercuri pe jurnaliști că vrea să se retragă din sport după Jocurile Olimpice de la Rio, din 2016, informează Reuters.
Halterofilul Răzvan Martin a fost depistat dopat, după ce a folosit stanozolol.
Pugilistul român Lucian Bute a fost criticat dur de către adversarul său, Jean Pascal, care declară că Bute este ”un Tiger Woods al boxului”, pentru că proiectează o imagine falsă în fața camerelor.
Oscar Pistorius, sportivul care a câștigat aurul la Jocurile Paralimpice de la Londra, și-a împușcat iubita de Valentine's Day.
Leonard Doroftei s-a întâlnit la Cluj cu președintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, și a declarat că obiectivul lui este să găsească un boxer care să câştige o medalie de aur la Olimpiada de la Rio de Janeiro, în anul 2016.
Fostul mare jucător de tenis, Ion Ţiriac a făcut o declaraţie care a uimit pe toată lumea, dar susţine că are dreptate.
Campioana olimpică la judo, Alina Dumitru, se retrage din activitate, iar din ianuarie va deveni antrenoare federală.
Ca urmare a rezultatelor excelente înregistrate de echipa paralimpică românească la Jocurile Olimpice de la Londra, Comitetul Naţional Paralimpic Român (CNP) vrea să investescă mia mult într-p echipă competitivă pentru Jocurile Olimpice de la R