Potrivit unor documente oficiale, obținute de torrentfreak.com, providerul de internet AT&T va începe să le trimită mesaje de avertizare clienților care descarcă de pe internet conținut piratat, începând cu data de 28 noiembrie.
Victimele din dosarul în care Gigi Becali și bodyguarzii săi sunt judecaţi pentru sechestrare de persoane şi-au schimbat declarațiile într-un mod radical.
Primarul Emil Boc a declarat în ședinta de îndată a Consiliului Local că cele 60 de morminte din Cimitirul Mănăștur nu vor fi exhumate, în ciuda sentinței executorie a Curții de Apel Cluj.
Doi clujeni care locuiesc într-un imobil de pe strada Daicoviciu nr. 1 se ceartă de ani de zile pe un WC, iar acum, unul dintre ei, a obținut o sentință definitivă și vrea să îl evacueze pe celălalt din toaletă.
Sorin Apostu a depus o cerere pentru a fi preda din nou la Facultatea de Ştiinţa şi Tehnologia Alimentelor din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca. Aceasta a fost aprobată.
Vicepreşedintele PDL Monica Macovei a spus astăzi că declaraţia premierului Victor Ponta referitoare la trecere CSM şi Parchetelor sub control parlamentar este "catastrofală" şi încalcă separaţia puterilor în stat.
Drumul national 1C între Dej și Baia Mare este făcut de mântuială, lucru dovedit și de faptul că roțile TIR -urilor se ”scufundă” în permanență în asfalt.
Redactorul șef al Secției maghiare din TVR Cluj, Orban Katalin, soția angajatului TVR propus de Andrei Marga în funcția de șef al ICR Budapesta, și-a dat demisia, spre surprinderea unora.
Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat la 2 ani de închisoare, pentru favorizarea infractorului Nicolae Popa.
Nuno Claro trăiește un adevărat coțmar la CFR Cluj, unde trebuie să se antreneze prin parcuri și nu îi sunt plătite drepturile salariale.
X FACTOR. Cheloo, unul dintre jurații de la show -ul de la Antena 1, a declanșat un scandal, după ce a jignit dur o concurentă.
Clubul de Cicloturism ”NAPOCA” (CCN) a câștigat procesul cu Primăria Florești, care a refuzat să ofere date privind modul în care vor fi realizate pistele de bicicliști care vor lega Cluj-Napoca de Florești.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat că decizia de eliberare a lui Sorin Apostu este una firească deoarece acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție.
SORIN APOSTU - ELIBERAT. Sorin Apostu a fost eliberat de Înalta Curte de Casație și Justitie.
Fostul consilier local PDL, Nicoleta Postolache, a fost condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul în care era judecată pentru că a cumpărat mai multe camioane pentru firma ei, dar nu le-a mai plătit.
Patronul CFR Cluj, Arpad Paszkany, i-a răspuns cu aceeași monedă lui Gigi Becali și a spus că finanțatorul Stelei este nebun.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunțat Vaticanul în legătură cu cazul Colegiului ”Szekely Miko” din Sfântu Gheorghe. E ”grav faptul că statul român, utilizând justiţia ca unealtă, doreşte să naţionalizeze din nou un imobil al bise
Mihaela B., mama unui băieţel de 6 ani a sunat la numărul de urgenţă 112 pentru a solicita o salvare, pentru copilul ei care s-a înecat cu o jucărie. Surpriză: la faţa locului a sosit o salvare privată, DEY Security.
Șefa Agenției nr. 6 CEC, de la Complexul Hermes, Liliana Brie, și Ana Coldea, o angajată de la aceeași agenție, au devalizat conturile mai multor clienți și au sustras suma de 700.000 de lei.
Frumoasa Kate Middleton a avut o reacţie neaşteptată pentru cei de la Casa regală. Ea a fost nepăsătoare şi calmă la vederea fotografiilor care au apărut în paginile mai multor reviste.
Mai mulți angajați ai Primăriei Cluj-Napoca au fost citați ca martori în procesul în care fostul primar, Sorin Apostu, este cercetat pentru fapte de corupție. Niciunul dintre cei 10 martori nu s-a prezentat.
Doi judecători de la Tribunalul Dolj și doi avocați, din aceeași localitate, au fost condamnaţi la închisoare de Curtea de Apel Cluj, după ce au fost găsiţi vinovaţi de luare de mită.
Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Daniel Morar, a declarat că instituția pe care o conduce nu face dosare politice.
În Republica Moldova a intrat în vigoare, de la 1 iulie, legea care pedofilii şi violatorii sunt castraţi chimic. În cazul abuzurilor sexuale asupra copiilor sub 15 ani, castrarea este obligatorie, scrie EVZ.ro
Managerul U Cluj, Anamaria Prodan, a spus că suporterii U Cluj care au abonamente le pot folosi pe stadionul Crîng din Buzău.
Managerul U Cluj, Ana Maria Prodan, este în război cu Emil Boc pentru că nu îi finanțează echipa din bani publici.
Managerul U Cluj, Ana Maria Prodan, este nemulțumit de faptul că patronul din acte al Universității, Ioan Mărginean, cel care îl reprezintă pe Florian Walter, nici măcar nu vine la meciuri.
Managerul U Cluj, Ana Maria Prodan, i-a făcut cretini pe suporterii care o înjură și le-a transmis jurnaliștilor să își plătească bilet și după aceea să comenteze.
Paul Gheorgheci, șoferul care a accidentat mortal doi bătrâni, miercuri seara, în Grigorescu, pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, a fost reținut pentru 24 de ore și va fi dus la mandat.
Protestatarii care se adună de două zile în Piața Unirii din Cluj-Napoca au redactat un memoriu adresat Parlamentului, prin care solicită sancţionarea Curții Constituționale.