Cu ocazia pelerinajului organizat la Mănăstirea Nicula pentru a sărbătorii Adormirea Maicii Domnului, în weekendul 13-15 august, în acea locație vor fi prezenți 260 de polițiști care vor asigura o bună organizare a pelerinajului și, de asemenea, respectar
Marți dimineața, între orele 07.00 – 09.00, polițiștii clujeni, alături de polițiști rutieri din județele Alba și Mureș, au dat un număr record de amenzi.
Electrica Furnizare, compania de furnizare a energiei electrice, gaze naturale și servicii din cadrul Grupului Electrica, anunță deschiderea unui nou punct de prezență în municipiul Cluj-Napoca, Bulevardul 21 Decembrie 1918, nr.148, cartierul Mărăști, und
Distribuție Energie Electrică România semnează trei contracte de finanțare din fonduri europene pentru proiecte de investiții.
Irina Munteanu, subprefectul județului Cluj, a explicat care sunt măsurile care vor fi luate, în contextul pandemiei de COVID-19, pentru o bună organizare a pelerinajului de la Mănăstirea Nicula, cu ocazia Adormirii Maicii Domnului.
ANM a emis o atenționare Cod galben de vijelii, ploi torențiale și grindină, valabilă marți, 3 august și până miercuri, 4 august, în județul Cluj, dar și în alte județe din țară.
Un Cod Portocaliu de vijelie este anunțat la Cluj, pentru seara zilei de duminică.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod galben de ploi torențiale, vijelii, descărcări electrice și grindină în județul Cluj și mai multe județe din țară.
După prima sesiune de admitere organizată în luna iulie 2021, la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) au fost acceptați în anul I, în urma examenului, 9.735 de studenți la nivel licență (4.368 buget și 5.367 cu taxă) și 3.563 la nivel de maste
Cascada Vârciorog este o adevărată bijuterie a Apuseni, ce poate fi vizitată din mai multe județe ale Transilvaniei, cu mare ușurință.
Teodora Agavriloaie a luat nota 10 la admiterea la Facultatea de Medicină a UMF Iași.
Traficul este restricționat în Cluj și în alte județe, joi, vineri și sâmbătă (29-31 iulie), în intervalul orar 12:00-20:00, pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe întreaga rețea rutieră, exceptând județele: Harghita,
Un val de praf saharian ajunge astăzi deasupra României. Particulele le pot face probleme celor care au afecţiuni respiratorii, avertizează medicii. Asta în condiţiile în care vorbim şi despre temperaturi record înregistrate în ţara noastră, 40 de grade C
Meteo. Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de caniculă în județul Cluj și alte județe din țară, valabil pentru tot restul lunii iulie. Vor fi temperaturi de până la 40 de grade la umbră.
Guvernul a aprobat acordarea a peste 148 milioane de lei pentru județul Cluj și alte 17 județe din România care au fost afectate de inundații și alunecări de teren, în ultimele zile.
36 localități din 15 județe, printre care și județul Cluj, au fost afectate de inundații în urma ploilor abundente din ultimele 24 de ore. Astfel, zeci de persoane au fost evacuate.
ANM a emis miercuri o atenționare Cod galben de ploi și vijelii în 25 de județe, până la ora 22:00. Cum va fi vremea la Cluj?
Imobiliarele sunt în creștere în România. 2020 a fost un an record, în ceea ce privește finalizarea locuințelor. Iată pe ce loc se află țara noastră în acest domeniu.
Avertizare Cod portocaliu de ploi torențiale și vijelii în județul Cluj și în alte județe ale țării, valabilă de marți, ora 10:00.
Aproape 1.000.000 de pensionari au primit indemnizaţii sociale în luna iunie, mai exact sume cuprinse între 126 şi 351 de lei, valori medii pe judeţe, potrivit datelor Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP).
Peste 50 autoturisme au fost implicate, vineri dimineață, într-o serie de accidente în lanț, pe Autostrada A2, pe sensul dinspre București către Constanța, între km 172 și km 183.
Caniculă insuportabilă în toată România! Cod portocaliu și cod galben pentru aproape toată țara.
Încă doi români infectați cu varianta Delta a SARS-CoV-2 și-au pierdut viața. Vorbim despre doi bărbați din Bacău, de 35, respectiv 62 de ani, care fuseseră în Finlanda. Cei doi pacienți nu erau vaccinați împotriva COVID-19.
Distribuție Energie Electrică Romania (DEER), parte a Grupului Electrica susține financiar patru unități de învățământ, din trei zone geografice ale țării, prin sprijinirea învățământului în sistem dual.
Primarul Clujului, Emil Boc, o ia pe urmele lui Gheorghe Funar (acesta pretinde că Dacii au făcut piramidele şi au descoperit America) și spune că românii sunt singurii continuatori ai imperiului roman.
Meteo. Avertizări de furtuni severe și grindină în județul Cluj și alte 24 de județe din țară, valabile până sâmbătă dimineață.
Achiziționarea de către Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), din fonduri proprii, a imobilului „Hotel Opera Plaza” ca sediu al Facultății de Drept din UBB a fost aprobată miercuri, 30 iunie 2021, prin Hotărâre a Guvernului României.
Un pui de pisica a fost salvat, luni seara, din parcarea de la VIVO, de un grup de clujeni, care a apelat fără succes la ajutorul pompierilor.
Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a salutat fondarea Alianție Apusenilor.
Consiliile Județene Cluj, Alba și Bihor vor vota crearea unei alianțe pentru dezvoltarea infrastructurii și a turismului din Munții Apuseni.