Urban PLAYFIELD powered by Sports Festival, scoate cluburile stportive în stradă, pentru un SUPER weekend
Karatiştii de la Clubul Voința Cluj au avut rezultate bune la Campionatul Național de Karate Tradițional Fudokan
Sportivii din Florești, șapte medalii de aur la Campionatul Mondial de karate WUKF
Gala celor mai buni sportivi ai Clubului Sportiv ”Voința” Cluj-Napoca
Copii senzaționali, cu talente nebănuite urcă pe scena "Next Star”, în prima ediție a noului sezon, sâmbătă seara, de la ora 20.00, la Antena 1.
Cea de-a șasea ediție a Zilelor Mănășturului, eveniment ce face parte din Zilele Clujului, vor avea loc în intervalul 18-20 mai, iar locuitorii celui mai mare cartier din oraș au parte de numeroase activități, pentru toate vârstele.
Zilele Sportului și Tineretului Floreștean au loc în perioada 27 aprilie - 6 mai, în zona special amenajată pe Dealul de Nord (pe terasa Someșului, adiacent Drumului de Ocolire Nord).
Primăria din Florești i-a premiat pe cei mai buni sportivi din comună.
Cei mai buni elevi din Cluj-Napoca au fost premiați la Gala ”10 pentru Cluj 2017”. Din nefericire s-a strecurat o gafă uriașă.
Reprezentanții Primăriei municipiului Cluj-Napoca au susținut, vineri, în fața experților europeni, veniți la Cluj-Napoca pentru vizita în teren, candidatura orașului nostru pentru titlul de Oraș European al Sportului în anul 2018.
Cluj-Napoca - România şi-a apărat cu succes la Cluj titlul mondial pe naţiuni la Campionatul Mondial de Karate Fudokan.
România vrea să își apere la Cluj titlul mondial la Karate Fudokan, la competiția găzduită de Sala Polivalentă, între 3 şi 5 noiembrie 2017.
Sala Polivalentă din Cluj-Napoca găzduieşte, în perioada 3-5 noiembrie 2017, cea de-a 7-a ediţie a Campionatului Mondial de Karate Fudokan, unde sportivii români au
Clujul va găzdui, în perioada 3-5 noiembrie 2017, Campionatul Mondial de Karate Fudokan, una dintre cele mai mari competiții organizate în oraș.
Milionarii s-au întrecut în extravaganțe pe Litoral, în vacanța de 1 Mai.
Campionatul European de Karate WUKF s-a desfășurat, în perioada 6-9 aprilie, la Sala Polivalentă din Cluj Napoca.
Spectatorii de la Campionatului European de Karate de la Sala Polivalentă din Cluj au avut surpriza să constate că o apă plată costă 5,5 euro și nu se eliberează nici bonuri fiscale.
În perioada 10-12 martie 2017 Federaţia Română de Karate WUKF a organizat la Târgovişte Campionatul Naţional pentru toate vârstele. Au participat 841 de sportivi de la 61 de cluburi din toată ţara.
Cei mai buni elevi și profesori au fost premiați de Primăria Cluj-Napoca în cadrul Galei ”10 pentru Cluj – Juniorii Clujului – Speranţele Cetăţii”.
Sportivii de la C.S. Poli Karate Cluj au câștigat trei medalii de aur la Campionatul European de karate WUKF pentru toate varstele, care a avut loc în perioada 12-17 octombrie, la Montichiari, Italia.
Compania Royal Diamante, prezentă pe piața din România de opt ani de zile, a deschis acum un magazin și la Cluj-Napoca, în centrul orașului.
Dana Nălbaru și soțul ei, Dragoș Bucur, au decis să își retragă fiica de la școală și să urmeze un sistem home schooling.
Smiley, Lidia Bulbe și o serie de vedete ale muzicii populare românești vor concerta de vineri până duminică, la Zilele comunei Florești.
Trei sportivi din cadrul clubului Sportiv Poli Karate din Cluj Napoca au participat la Campionatul Mondial de karate WUKF pentru toate varstele desfasurat la Dublin, Irlanda in perioada 15-19 iunie 2016.
Un sportiv de numai 10 ani a reușit să câștige două titluri de campion mondial la Campionatul Mondial de karate WUKF pentru toate varstele desfasurat la Dublin, Irlanda in perioada 15-19 iunie 2016.
O familie din Cluj a adoptat în ultimii ani nu mai puțin de 12 copii, şapte fete şi cinci băieţi.
Cu toate că Apple nu a lansat încă noul iPhone 6S, o companie specializată în personalizarea smartphone-urilor, pentru iubitorii obiectelor de lux, oferă posibilitatea de precomandă.
PROGRAM ZILELE FLORESTIULUI 2015 - Zilele Florestiului vor avea loc în acest an pe strada Eroilor, lânga Profi.
Primarul comunei Florești a anunțat că anul acesta Zilele Floreștiului, care încep vineri, se vor ține într-o locație nouă, pe strada Eroilor.
Petrecere va avea loc sâmbătă, 20 iunie, pe plaja din Grigorescu, pe malul Someșului, în cadrul evenimentului Cluj Never Sleeps.