Prima ligă din Polonia se aproprie de final. Chiar dacă mai sunt trei etape de disputate, deja s-a decis ce echipă va primi titlul de campioană, dar și ce echipe for retrograda în eșalonul secund.
FC Universitatea Cluj anunță o nouă mutare în perioada de iarnă, clubul a ajuns la o înțelegere cu fotbalistul Zé Gomes. Atacantul vine la ”U” sub formă de împrumut de la rivala CFR, clubul având și opțiunea unui transfer definitiv.
Krystian Nowak, un fundaș central polonez în vârstă de 28 de ani și cu o înălțime de 1,88 metri, a ajuns la o înțelegere cu FC Universitatea Cluj. Fotbalistul a evoluat până acum în primele ligi din Polonia, Scoția, Grecia și Croația.
Universitatea Cluj a castugat al patrulea amical din cantonamentul turcesc, jucat contra letonilor de la FC Daugava.
U Cluj a pierdut si al treilea meci din cantonamentul din Antalya, 3-2 cu echipa NK Split.
Antrenorul sepcilor rostii spune ca inca e prea devreme pentru a trage concluzii, fiind primul amical, insa pe viitor va conta si scorul partidelor amicale.
Universitatea Cluj a pierdut primul meci amical al iernii din Antalya cu scorul de 1-0, in partida disputata in compania echipei Lechia Gdansk, din prima liga poloneza.
U Cluj va juca un amical cu Lechia Gdansk, miercuri, 25 ianuarie, de la ora 14.00.
Fundasul slovac Peter Cvirik a ajuns in cantonamentul Universitatii Cluj si a fost informat deja despre viitorul meci cu rivalii din Gruia.
Slovacul Peter Cvirik va semna miercuri un contract cu Universitatea Cluj, anunta patronul gruparii, Florian Walter.
Stoperul de 31 de ani a evoluat in sezonul precedent la echipa poloneza Lechia Gdansk. Sotia sa, Lenka Cvirikova, este moderatoarea unei populare emisiuni TV sportive.