Camera Deputaților a adoptat, mați, un proiect de lege ce vizează pensiile militare de stat. ACesta prevede ca baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media tuturor veniturilor brute realizate în șase luni consecutiv
Klaus Iohannis şi Victor Ponta s-au contrat, miercuri seară, la B1 TV, la a doua dezbatere televizată.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că, după parerea sa, obiectivul principal pentru anul viitor este menţinerea stabilităţii fiscale şi indexarea pensiilor.
Președintele Curții Constituționale, bistrițeanul Augustin Zegrean s-a folosit de un certificat de încadrare în grad de handicap pentru a se putea pensiona cu zece ani mai repede.
USL va solicita înlocuirea din funcţie a Robertei Anastase la şefia Camerei Deputaţilor, a preşedintelui acestei camere, Vasile Blaga, dar şi revocarea Avocatului Poporului, Gheorghe Iancu. Cererea a fost deja depusă la Birourile celor două Camere
Prim-vicepresedintele PDL Cluj, Alexandru Coroian, a lansat un atac sub centura la adresa lui Marius Nicoara, candidatul USL la Primaria Cluj-Napoca.
Prefectul Florin Stamatian a "lacrimat" in timpul discursului sustinut cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Romane.
Guvernul va sista pana in 2014 acordarea tichetelor de masa, cadou sau vacanta pentru angajatii din sectorul bugetar si va mentine posturile blocate inca doi ani.
Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat la Cluj ca social democratii sunt impotriva asumarii raspunderii Guvernului pentru noul Cod al Muncii. Emil Boc a anuntat astazi ca Guvernul ar putea sa isi asume raspunderea in Parlament.
Deputatul PDL Cluj, Mircia Giurgiu, iese din plutonul portocaliu si a declarat ca daca ar fi fost presedintele Romaniei nu ar fi promulgat Legea Pensiilor.
Comisia de Munca a Senatului a adoptat o modificare la Legea Pensiilor, potrivit careia femeile vor iesi la pensie la 60 de ani, iar barbatii la 64.
Presedintele Traian Basescu a anuntat ca retrimite in Parlament Legea pensiilor si ca solicita reducerea varstei de pensionare a femeilor la 63 de ani.
Legea pensiilor este consitutionala, a dispus Curtea Constitutionala. Acum, cuvantul ii va apartine presedintelui Traian Basescu, care urmeaza sa o promulge sau nu.
Cea de-a sasea transa din imprumutul acordat Romaniei a fost aprobata de FMI, iar banii vor ajunge luni in contul Bancii Nationale a Romaniei.
Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat ca partidul va incepe procedura de suspendare a presedintelui Traian Basescu, daca Legea pensiilor va fi promulgata.
Presedintele Traian Basescu a declarat ca negocierile dintre PDL si PSD pe marginea Legii pensiilor au durat patru zile.
Emil Boc isi poarta singur de grija prin Bucuresti si isi face cumparaturile necesare. Premierul a fost filmat intr-un mall in timp ce isi cumpara ciorapi si lenjerie intima.
Deputatul a vrut sa protesteze astfel fata de "frauda" prin care a fost adoptata saptamana trecuta Legea pensiilor in Camera Deputatilor.
Membrii Cartel Alfa s-au adunat in Piata Lucian Blaga pentru a protesta fata de salarii si pensii. Sindicalistii s-au trezit ca microfoanele cu care au venit pregatiti pentru a tine discursuri nu merg si l-au acuzat pe directorul Casei de Cultur
Premierul Emil Boc a fost intampinat cu bulgari de zapada si cu huiduieli la protestul organizat in capitala de sindicalistii de la Cartel Alfa. Unul dintre bulgari l-a nimerit in gura pe un ofiter SPP, iar altul pe un fotoreporter.
Sindicalistii afiliati Cartel Alfa Cluj vor iesi in strada saptamana viitoare nemultumiti de legea salarizarii unice si de legea pensiilor.
Dupa ce a avut o intalnire cu Victor Ponta, Marian Sarbu a declarat ca este nevoit sa paraseasca PSD cu toate regretele care se afla in spatele acestei decizii.