Numele Compact este disputat în justiție între văduva lui Leo Iorga, urmașii și alți membri ai legendarei trupe, și Paul Ciuci, cel care a înregistrat pe numele lui la OSIM formația.
Costi Cămărășan, cofondator în 1977, împreună cu Teo Peter, al formației Compact, respectiv fondator în 1988 al formației Compact C, îl critică pe fostul coleg de trupă Paul Ciuci pentru că nu a fost la înmormântarea legendarului chitarist Leluț Vasilescu
A murit Leo Iorga
Fostul solist al trupei Compact, Leo Iorga, va fi operat, miercuri, 24 septembrie, a patra oară după ce boala de care suferă de peste doi ani a recidivat.
Fostul solist al trupei Compact, Leo Iorga, a fost operat la BRAIN Institute - Spitalul Monza din București, iar neurochirurgul Sergiu Stoica anunță că starea artistului este stabilă.
Fostul solist al trupei Compact, Leo Iorga, va t Fostul solist al trupei Compact, Leo Iorga, va trebui sp sufere o intervenție chirurgicală pentru extirparea unei tumori canceroase la creier, iar patronul stelist a decis să suporte toate cheltuielile
Leo Iorga, fostul solist al trupei Compact, va fi operat, pe 9 mai, pentru extirparea unei tumori cerebrale.
Clujenii amatori de operă și muzică de calitate sunt așteptați duminică seara în Piața Unirii la un spectacol operit de operele reunite, iar apoi la un concert al Filarmonicii Transilvania.
Trupele Semnal M, Sensor si Grigore Lese si Pacifica au deschis seria concertelor pe Cluj Arena. Scorpions va urca pe scena, in fata de 40.000 de spectatori, de la ora 21.15.
Leo Iorga, fostul solist al Compact, are probleme de sanatate si urmeaza sa fie operat la plamani joi, 17 februarie.