Președintele Consiliului Județean Cluj, Mihai Seplecan, a anunțat că marți dimineața va reîncepe lucrul pe drumul Răchițele - Ic Ponor.
Compania de Transport Public (CTP) Cluj a lansat o nouă licitație și intenționează să cumpere autobuze second-hand.
Consiliul Judeţean Cluj a constatat cp pe groapa de la Pata Rât, compania Salprest Rampă controlată de Eugen Vereș, între timp decedat, a depozitat ilegal sute de mii de mc de deșeuri.
Conjunctura economică actuală nu este una tocmai favorabilă pentru sectorul industrial şi de producţie. Capacităţile au fost considerabil reduse faţă de perioada din urmă cu 25 de ani – statisticile şi situaţia reală arată o scădere
Familia Coldea, greu încercată în urma accidentului de circulație din 2006, când fiul de 16 ani le-a murit decapitat într-un accident de circulație, a trimis o scrisoare / memoriu către Carpatica Asig, firmă care îi execută, după ce le-a plăt
Cazul celor trei tineri handbaliști de la Clubul sportiv al Grupului Scolar ”Unirea” din Cluj-Napoca a șocat întreaga țară în 2006. Ei reveneau dintr-un cantonament de la mare, iar la Giurgeni, județul Ialomita, au fost decapitați într-un acc
Oficialii Consiliului Județean au semnat contractul de execuție a lucrărilor de modernizare a infrastructurii de acces în zona turistică Răchițele - Prislop - Ic Ponor.
Centrul de Industrii Creative de la Lomb se pare că a ajuns într-un mare impas din cauza firmei care se ocupă de executarea lucrărilor de construcție, iar municipalitatea este nevoită să ia măsuri drastice.
Oana Zăvoranu a dus în casa mamei sale un evaluator pentru a vedea cât valorează obiectele moștenite.
Reprezentanții primăriei comunei Florești anunță că, în urma analizei celor 20 oferte depuse, s-a stabilit câștigătorul licitației pentru construirea noi grădinițe.
Primăria comunei Forești a anunțat o nouă investiție, de a introduce peste 130 de camere de supraveghere pe raza localității.
Proiectul de bike-sharing promis de primarul Emil Boc a tot fost amânat, însă acesta a promis că în curând va deveni funcțional.
Licitația pentru refacerea Podului Traian, din centrul Clujului a fost adjudecată.
Polițiștii locali din Florești au dat amenzi în cadrul unei acțiuni care a avut loc luni dimineața.
Licitația pentru realizarea noii grădinițe din Florești a trezit interesul a multor firme din județul Cluj, și nu numai. Astfel, 20 de firme au depus oferte.
Primăria Cluj-Napoca va cumpăra cu 15.000 de euro un soft de recunoaștere facială și a numerelor de înmatriculare a autoturismelor.
Un important POLITICIAN din Cluj, care a trecut prin mai multe partide, este cercetat penal de DNA, după ce a semnat acte false pentru a obține un contract din fonduri europene.
Raed Arafat este vizat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, din cauza unei licitații de achiziționare a unor ambulanțe.
Autobuzele MOV cumpărate de Primăria Cluj-Napoca au fost dotate cu validatoare (n.red. compostoare) de către firma CS Vision, care s-a folosit de un document fals.
Salprest Rampă a notificat Primăria Cluj-Napoca despre faptul că rampa de gunoi de la Pata Rât a fost închisă de luni seara, de la ora 20.00.
CNADNR a stabilit care sunt constructorii care vor lucra la autostrada Câmpia Turzii - Ogra - Târgu Mureş.
Primăria Florești a demarat o nouă investiție, din fonduri proprii, pentru construirea unei grădinițe cu program prelungit.
Consiliul Județean Cluj lansează o nouă licitație pentru terminarea lucrărilor la drumul Răchiţele-Ic Ponor, începute în 2009 și nefinalizate nici acum.
Administrarea pârtiei de schi de la Băişoara a fost scosă la licitaţie de către Primăria din Băișoara.
Procurorii DNA Cluj au fost sesizați în legătură cu vânzarea Imprimeriei ”Ardealul” Cluj.
Proiectul benzilor reversibile din Florești a fost ”îngropat”, iar acum Primăria Florești pariază pe un alt sistem, cel al semafoarelor inteligente.
Două firme au participat la licitația organizată de Primăria Comunei Florești pentru implementarea unui sistem de semaforizare inteligentă pe strada Avram Iancu.
Primăria Dej va organiza, în 4 decembrie, o licitație pentru achiziționarea unui patinoar, iar bugetul alocat este de 60.000 euro.
Primăria comunei Florești a pornit licitațiile pentru două proiecte, în valoare de 1,5 milioane de euro.
Ștefan Vuza, cel mai bogat clujean, a scos la vânzare o fabrică din județ, care era încă din perioada comunistă cel mai mare producător de hârtie de ambalaj și celuloză din fibră lungă din Balcani.