Președintele clubului FCV Farul Constanța, Gică Popescu a intrat într-un puternic proiect de afaceri imobiliare. El este partner în proiectele
Bătălia pentru cele șase locuri care duc în play-off-ul din Liga 1 este una foarte intensă. CFR Cluj, “U” Cluj, FCSB, Universitatea Craiova, Dinamo și Rapid se luptă pentru a ajunge în primele șase
Traficul din județul Cluj urmează să fie schimbat complet, după ce va fi finalizat un drum expres de 5 kilometri, care va salva orașul Turda de o mare parte din trafic.
CFR Cluj nu mai mizează pe serviciile lui Vasile Mogoș, aflat în dizgrație de câteva luni. Internaționalul român ar putea prinde însă un transfer la o echipă
Universitatea Cluj e pe primul loc în Liga 1, iar fanii echipei au sărbătorit momentul cu entuziasm pe rețelele sociale. O postare cu clasamentul actual a stârnit un val de reacții, atât de susținere din partea suporterilor U Cluj, cât și de contestare di
Urmează o deplasare dificilă pentru CFR Cluj în următoarea etapă din campionatul intern. Jucătorii antrenați de Dan Petrescu se vor duela cu FCSB, la București
Peluza Vișinie continuă protestele și-l vor pe Dan Petrescu afară de la CFR Cluj: „Echipa are un joc urât, greu de urmărit”
Dan Petrescu a spus că este ,,șocat” atunci când a auzit că fanii din Gruia vor să îi ceară demisia și a ținut să le reamintească că a salvat echipa de la faliment cu banii proprii.
Universitatea Cluj pregătește să dea lovitura pe piața transferurilor. Președintele „U”: „E un fotbalist străin, vine de afară”
Presa din Israel scrie că U Cluj, liderul Superligii, a luat legătura cu Maccabi Tel Aviv pentru a-l împrumuta pe Hisham Layous, extremă stânga în vârstă de
Universitatea Cluj, liderul din acest moment în Liga 1, se află în cantonament în Turcia unde jucătorii se pregătesc de ultimele meciuri din sezonul
După doar o jumătate de sezon petrecută la Poli Iași, atacantul Florian Kamberi și-a terminat aventura cu formația din Liga 1.
Gigi Becali este în căutarea unui nou vârf de atac care să fie dublura lui Daniel Bîrligea. Patronul FCSB pare că s-a orientat înspre atacanții liderului din Liga 1, “U” Cluj,
Universitatea Cluj urmează să joace ultimul meci din acest an de pe Cluj Arena împotriva celor de la Petrolul Ploiești, sâmbătă, de la ora 20:00.
Derby-ul dintre Universitatea Cluj și CFR Cluj va avea loc astăzi, de la ora 20:30, pe Cluj Arena. Peste 20.000 de suporteri sunt așteptați pentru unul dintre cele mai incendiare
Hermannstadt și U Cluj urmează să joace astăzi, 23 noiembrie, de la ora 17:00, pe stadionul din Sibiu, într-un meci din cadrul etapei a 17 din Superligă. Universitatea Cluj poate
Căpitanul liderului din Liga 1, Alexandru Chipciu, a vorbit despre șansele echipei din Cluj de a câștiga campionatul.
Universitatea Cluj, Farul Constanţa, Petrolul Ploieşti, Hermannstadt Sibiu și FCSB sunt singurele cinci echipe din Superliga României care respectă noua regulă
FCSB a reușit să se impună pe Cluj Arena în duelul împotriva lui "U", iar căpitanul Universității a remarcat un jucător care l-a șocat.
Dan Petrescu s-a arătat mulțumit de rezultatul reușit de către echipa sa în Galați. CFR Cluj s-a impus cu scorul de 1-0 și a reușit să urce pe locul 2 în clasament
Patronul CFR Cluj nu stă pe gânduri și pregătește deja primare mutare din perioada de mercato din această iarnă. Rezultatele modeste obținute de CFR Cluj în campionatul intern
Universitatea Cluj va juca duminică, 10 noiembrie, împotriva FCSB-ului, în runda a 16-a din Superliga, iar Ovidiu Sabău este optimist că echipa sa va reuși să aducă cele 3 puncte acasă.
Universitatea Cluj, liderul din Liga 1, face spectacol atât în teren cât și în tribune. Fanii Universității sunt în topul mediei de spectatori.
Mario Camora a ajuns la 400 de meciuri jucate în Liga 1, în meciul împotriva celor de la Buzău. Căpitanul celor de la CFR Cluj urmează să împlinească 38 de ani și a vorbit
Universitatea Cluj continuă să fie lider în Liga 1, iar președintele clujenilor, Radu Constantea, a dat din casă!
Universitatea Cluj s-a desprins în fruntea clasamentului din Liga 1 după ce a reușit o victorie la limită în fața celor de la Botoșani.
Fostul președinte de la Gloria Bistrița și Gaz Metan Mediaș, Ioan Horoba, un om cunoscut în lumea fotbalului din zona Ardealului, a vorbit despre omul care a finanțat CFR Cluj în perioada 2001-2017, Arpad Paszkany
CFR Cluj a reușit doar un rezultat de egalitate în meciul împotriva Sepsi Sfântu Gheorghe, la finalul unui meci nebun, în care s-au marcat 6 goluri, scor 3-3, într-un meci disputat în a 14-a etapă din Liga 1
Alexa Uifăleanu, fost jucător emblematic al Universității Cluj, ar fi împlinit pe 23 octombrie vârsta de 77 de ani.
Universitatea Cluj, liderul din Liga 1, urmează să joace în deplasare, cu FC Botoșani, în 28 octombrie, de la ora 18. Cu toate că echipa lui Valeriu Iftimie se află la coada clasamentului