Un bloc din Florești, de pe strada Stejarului, este un exemplu pentru orice constructor.
Primarul Emil Boc susține că orașul viitorului este unul al mobilității și al eficientizării.
Prim[ria Cluj-napoca anunță că se vor implementa noi măsrui de circulație rutieră, ca urmare aadoptării unei hotărâri a Comisiei Municipale de Sistematizare a Circulației, care a avut loc în data de 2 noiembrie 2017.
După 4 ani în care s-a lucrat la parkingul Negoiu, construcția va fi terminată curând și apoi, desigur, inaugurată.
Câteva dintre ideile clujenilor din cadrul proiectului de Bugetare Participativă vizează demolarea garajelor și plantarea de copaci.
Viceprimarul Clujului, Dan Tarcea, a spus că tarifele de parcare din centru vor crește.
Viceprimarul Dan Tarcea își propune un proiect ambițios de modificare radicală a traficului în cartierul Gheogheni, în zona de case.
Primăria Cluj-Napoca a investit 16 milioane de lei, circa 4 milioane de euro, în extinderea cu 2.000 de locuri a Sălii Polivalente.
Comisia municipală de sistematizare a circulației a dispus o serie de mpsuri pentru fluidizarea circulație, prin instituirea de sensuri unice sau montarea de semafoare la unele treceri de pietoni.
Primăria Cluj-Napoca a implementat banda dedicată pentru transportul în comun pe axa Est-Vest.
Primăria municipiului Cluj-Napoca a instituit de vineri, 11 august, sens unic de circulație pe str. Frederic Joliot Curie, dinspre str. Cuză Vodă înspre B-dul 21 Decembrie 1989.
Comuna Chinteni a fost inclusă de Guvern pe lista de finanțare pentru un Aquapark.
Cartierul Panorama Gardens Residence vine cu prima prezentarea în realitate virtulă din Cluj a unui proiect imobiliar.
Primarul Emil Boc și-a prezentat reușitele mandatului început în iunie 2016.
Bucureștiul este, indiscutabil, pe primul loc în țară în ceea ce privește prețurile proprietășilor rezidențiale de lux, arată un studiu realizat de Imobiliare.ro, bazat pe ofertele listate pe portal.
Un constructor din Florești dă lecții altora, din comună, dar și din Cluj-Napoca, care îngrămădesc construcții și betoane fără un ”petic” de verdeață.
Organizatorii UNTOLD lansează astăzi locurile de cazare disponibile pentru perioada festivalului. Tinerii pot alege între campingul UNTOLD, care în acest an va fi amenajat în baza sportivă
Locuitorii de pe strada Lăcrămioarelor și-au amenajat o parcare cu barieră în zona garajelor, la care doar ei au acces.
Primăria Cluj-Napoca și Institutul Oncologic ”Ion Chiricuță”, proprietarul terenului, vrea să construiască un nou parking în zona centrală a municipiului, pe strada Republicii nr. 34-36.
Un clujean a venit cu o idee interesantă, aplicată și până acum, dar mult mai rudimentar. El propune ca proprietarii parcărilor să permită și altora să parcheze, pe perioada în care ei sunt plecați la serviciu.
Primăria Cluj-Napoca a lansat aplicația ”Cluj Parking”, prin care șoferii pot monitoriza locurile de parcare disponibile, din parkingurile cu barieră, din zona centrală.
Un șofer clujean a reușit o parcare ”superbă” la Kaufland Mărăști.
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a iniţiat un proiect de hotărâre prin care va fi demarat proiectul de construire a unui parking etajat la Aeroportul Internațional Cluj-Napoca.
Parkingul Negoiu va fi construit mai departe de firma care era în asociere cu SC Construdava și care s-a angajat că poate termina lucrarea.
Clujenii sunt șocați de prețurile practicate la parcările din centrul orașului.
Clujenii care au ales să se relaxeze la pârtiile Băișoara sau Buscat, în zilele libere de după Anul Nou, au avut parte de o experiență de coșmar.
Câteva sute de persoane așteaptă la coadă, marți, la Centrul de Informare pentru Cetăţeni (CIC) al Primăriei Cluj-Napoca pentru a depune cererile pentru abonamentele de parcare.
O parcare cu 229 de noi locuri de parcare a fost deschisă în zona centrală a Clujului.
Lidl strada Frunzișului. Lidl deschide un magazin în Cluj-Napoca, în data de 8 decembrie.
Consilierii PSD Cluj solicită Primăriei ca în noul regulament de parcare din Cluj-Napoca să fie prevăzute locuri speciale pentru mașinile din sistemul de Car Sharing.