CNADNR va inaugura în 2016 95 de km de autostradă, dintre care o mare parte în județul Cluj.
Un grup de părinți de la Colegiul Emil Racoviță solicită Inspectoratului Școlar Cluj realizarea unei anchete pentru a constata problemele de la Colegiul Național ”Emil Racoviță” din Cluj-Napoca.
Care sunt bonurile câștigătoare de la prima extragere a Loteriei bonurilor din 2016
Drumarii anunță că peste 900 de tone de materiale antiderapante au fost aruncate pe drumurile județene în ultimele 24 de ore.
Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” Cluj a înregistrat în anul 2015 un record istoric de pasageri, în creștere cu 26% față de anul precedent.
Consiliul Județean Cluj informează că vineri dimineaţa nu se înregistrau drumuri blocate sau închise, dar că se circulă în condiţii de iarnă.
Cel puțin o persoană din California a câștigat, miercuri, cel mai mare premiul de loterie din lume. Este vorba despre jackpot-ul de la Powerball, în valoare de 1.59 miliarde dolari.
GHEORGHE BENEA trimis în judecată. Gheorghe Benea, fostul primar al Dejului, a fost trimis în judecată de DNA Cluj.
Ministerul Finanțelor a făcut extragerea specială de sfârșit de an a Loteriei bonurilor fiscale, în care au fost incluse toate bonurile fiscale din perioada 1 septembrie-30 noiembrie.
Pentru a reduce putin din diametrul taliei nu trebuie să apelezi la medicamente, ci la un truc simplu.
Primul salon dedicat masajului şi culturii medicale thailandeze din Transilvania şi-a deschis porţile la Cluj, în cadrul unui eveniment plin de eleganţă, sub titulatura It's time to bloom!
Prima ediție a Loteriei bonurilor fiscale a adus și del mai mic câștig, de 56 de lei, existând un număr foarte mare de români care și-au păstrat bonurile câștigătoare.
Nationala de baschet feminin va juca la Cluj-Napoca un meci din preliminariile Campionatului European din 2017.
Știri de Cluj oferă 10 bilete la meciul de baschet feminin România - Bosnia & Herțegovina, care se va juca sâmbătă, 21 noiembrie, la Sala Polivalentă Cluj-Napoca.
Echipa de volei masculin din cadrul Clubului Sportiv Universitatea Cluj şi-a arătat susţinerea faţă de câinii fără stăpân, într-o acţiune ce a avut loc sâmbătă, 24 octombrie, înainte de meciul cu CSV Banatul Caransebeş.
Aeroportul Internaţional ”Avram Iancu” Cluj trece la programul de iarnă, începând de duminică, 25 octombrie 2015.
Dacă nu știați unde să luați masa și care este cel mai apreciat restaurant din Cluj-Napoca, cei de la tripadvisor vin cu un top care clasifică localurile.
Primarul Emil Boc vrea să relanseze un proiect care făcea furori la mijlocul anilor 2000. Este vorba despre construcția celui mai nou cartier al Clujului.
Sâmbătă seara a avut loc tăierea de panglică a primului hotel de cinci stele din stațiunea Băile Felix, acesta fiind totodată și unicul complex balnear de cinci stele din România, iar de duminică ”Lotus Therm Spa&Luxury Resort” are porțil
Selecționerul Anghel Iordănescu a anunțat lotul oficial convocat pentru meciul cu reprezentativa Insulelor Feroe, care se va juca în această seară.
Naționala României va întâlni, joi seară, reprezentativa Finlandei, în cadrul preliminariilor EURO 2016.
Primăria Cluj-Napoca a modernizat o mare parte din pistele de biciclete din oraș, dar a și creat altele noi în ultima perioadă. Totuși, nu toți clujenii sunt mulțumiți de rezultate.
Ambasada Statelor Unite ale Americii anunţă programul Loteria Vizelor (Diversity Visa) pentru anul 2017.
Procurorii DNA efectuează percheziții la Ministerul Finanțelor într-un dosar care privește Loteria Română, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
O serie de imagini filmate din avion prezintă stadiul lucrărilor de la Autostrada Turda - Sebeș.
Potrivit contractelor de proiectare și execuție a autostrăzii Sebeș-Turda, companiile care se ocupă de acestea au termen de 4 luni pentru proiectare și 18 luni pentru realizarea lucrărilor.
Autostrada Turda - Sebeș va rămâne fără finanțare, pentru că autoritățile nu sunt în stare să emită niște autorizații de construcție.
Primarul Emil Boc a anunțat, joi, că Simona Halep va juca la Cluj-Napoca, alături de alte trei jucătoare din Top 10 WTA, în cadrul meciului România-Cehia.
Lotul naționalei Romîniei a plecat în Ungaria, pentru meciul de vineri seara, din cadrul calificărilor pentru EURO 2016, iar jucătorii sunt încrezători în șansele de victorie în fața adversarilor.