Sportivii de la Clubul Victory Cluj și Fotbal-Tenis Răzvan Cluj, componenți ai lotului național de fotbal-tenis, au obținut medalii de aur la Campionatele Mondiale din Ungaria, încheiate duminică, la Harkany.
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a anunțat că, în 2013, vor fi finalizați 251 de km de autostradă.
Pentru prima parte a anului viitor aproape 180 de kilometri de autostradă trebuie finalizaţi.
A scăpat dintr-un tren deraiat, dintr-un avion fără uşă, dintr-o maşină incendiată şi apoi a caştigat 1 milion de dolari la loterie: El este cel mai norocos om din lume!
Emil Boc a spus că Daniel Buda și Adrian Papahagi au pierdut mandatele în urma unei loterii. El a spus că în înregistrarea audio prezentată de Realitatea TV, explica mai aprins rezultatele.
U Mobitelco BT Cluj va juca, la Târgu Jiu, cu Energia Rovinari, luni, 10 decembrie.
După rezilierea contractelor lui Cleiton și Paulinho, acuzați că au făcut blat la meciul cu Gloria Bistrița, antrenorul U Cluj, Marius Popescu, a anunțat că în meciul cu Steaua vor juca și juniorii.
Câştigătorul premiului de 64 de milioane de lire sterline (78,5 milioane euro), de la loteria europeană EuroMillions a pierdut banii pentru că nu i-a revendicat la timp.
Florian Walter a fost dus de mascați la audieri la DIICOT Cluj, dar a scăpat rapid de procurori.
Un șofer clujean a fost fotografiat de un cititor Știri de Cluj, după ce a parcat pe trotuarul de pe Bulevardul Eroilor pentru a pune bilete la Loto.
Doi fani ai U Cluj au publicat pe site -ul suporterilor, ucluj.ro, o scrisoare - sesizare care va fi tradusă în engleză și trimisă la FIFA și UEFA.
Parohia Reformată din Cluj a anunțat că va da în judecată Guvernul, Ministerul Educației, Prefectura și Consiliul Județean Cluj în cazul proiectului de construire a viitorului sediu al Inspectoratului Școlar Cluj pe strada Argeș.
Antrenorul CFR Cluj, Paulo Sergio, a vorbit despre problemele de lot pe care le are și a spus că unul dintre jucătorii săi emblematici nu va prinde meciul
Patronul CFR Cluj, Arpad Paszkany, a spus că va schimba lotul pentru că nu toți jucătorii sunt de același nivel.
Serele Grădinii Botanice ”Alexandru Borza” vor fi închise luni, 26 noiembrie 2012, pentru efectuarea tratamentelor fitosanitare, restul obiectivelor rămânând deschise publicului între orele 8.00 şi 19.00.
Petrolul Ploiești ar putea pierde lotul de 17 jucători transferați de Florian Walter oe gratis de la U Cluj, în urma anchetei declanșate de DIICOT.
Organizaţia Blythswood Care Marea Britanie şi Asociaţia Blythswood România, prin Serviciul Voluntar de Situaţii de Urgenţă (SVSU) Floreşti, cu sprijinul Primăriei şi a Consiliului Local Floreşti, a donat prima maşină de pompieri.
Procurorii DIICOT au făcut percheziții la sediile cluburilor ”U” Cluj şi Petrolul, vizând transferul gratuit al întregului lot de jucători de la U Cluj la Petrolul. Prejudiciul adus statului este de 11 milioane de euro.
Meciul U Cluj - CFR Cluj se joacă sâmbătă, 24 noiembrie, anunță LPF.
Antrenorul U Cluj, Marius Șumudică, a declarat că echipa are nevoie urgentă de o infuzie de jucători de valoare pentru a face față campionatului.
Cercetătorii de la Universitatea Southampton au făcut o descoperire revoluționară, care ar putea îmbunătăţi viaţa persoanelor care riscă să-şi piardă vederea. Oamenii de știință au descoperit că celulele din cornee, care pot fi extrase c
Gigi Becali a anunţat după meciul cu Dinamo, scor 3-1, că va renunţa la Tiberiu Bălan, chiar dacă va trebui să-i achite acestuia 50.000 de euro.
Antrenorul Stelei, Laurenţiu Reghecampf, a afirmat miercuri seara, că eliminarea din Cupa României nu este o ruşine.
Balerina Simona Noja, clujeanca recunoscută drept ”Maria Callas” a baletului, va fi primul ambasador al Clujului în competiţia pentru titlul de Capitală Culturală Europeană.
Balerina Simona Noja, clujeanca recunoscută drept ”Maria Callas” a baletului, va fi primul ambasador al Clujului în competiţia pentru titlul de Capitală Culturală Europeană.
Noul sediu al Inspectoratului Școlar Județean Cluj va fi construit în cele din urmă pe strada Argeș, după aproape 2 ani în care lucrarea a bătut pasul pe loc.
Arpad Paszkany, finanțatorul CFR Cluj, a declarat că noul antrenor al CFR Cluj este Sergio Conceicao, 37 de ani.
Niciunul dintre cei 70 de angajați ai CFR reținuți joi, 25 octombrie, pentru că luau spagă de la călătorii clandestini nu au fost arestați de Tribunalul Brașov. Zece persoane, conductori și șefi de tren, sunt din Cluj.
Singurul campion olimpic la box din istoria Clujului, Valentin Silaghi, a ales o carieră în Germania, unde a devenit antrenor al Lotului naţional de box și a cunoscut succesul.
Antrenorul coordonator de box al lotului naţional al Germaniei, Valentin Silaghi, şi Mihai Leu, fostul campion mondial la box, au fost premiaţi vineri de Consiliul Judeţean Cluj cu Diplome de Excelenţă pentru merite deosebite în sport.