Președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, a declarat că a primit o scrisoare din partea turcilor de la Kiat, prin care firma anunță că vrea să continue proiectul de modernizare a drumurilor județene.
Un număr de aproximativ 50 de tineri ai Organizaţiei "Tinerii Mânioşi" au protestat miercuri în faţa sediilor PDL şi USL.
Conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Cluj a anunţat, luni, că va rezilia contractul încheiat cu firma Kiat pentru asfaltarea a 420 de kilometri de drumuri judeţene.
Octavian Bellu a fost numit în funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional pentru Sport, după ce contractul de antrenor al lotului naţional de gimnastică i-a expirat.
Tehnicianul CFR Cluj, Iona Andone, a declarat la finalul meciului cu FC Basel că are nevoie de jucători, dar și-a dat și puțin în petic.
O blondă extrem de atrăgătoare face ravagii în rândul bărbaţilor.
Sportivii Alina Dumitru, Corina Caprioriu, Florin Bercean, antrenorul lotului naţional de judo, dar şi halterofilul Razvan Martin au primit marţi, 28 august, titlul ”Cetaţean de Onoare al Judeţului Cluj - Clujean de Onoare” în şedinţa Consiliu
Consiliul Județean (CJ) Cluj anunță lansarea licitației pentru acordarea de ajutor financiar la deschiderea de noi rute cu plecare de pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca.
Sportivii Alina Dumitru, Corina Căprioriu, Florin Bercean, antrenorul lotului național de judo, dar și halterofilul Răzvan Martin primesc marți, 28 august, titlul de cetățean de onoare al județului.
Tehnicianul CFR Cluj, Ioan Andone, a declarat că ar fi un lucru extraordinar să elimine FC Basel și să califice echipa în grupele Champions League.
Conducerea Consiliului Județean (CJ) Cluj a anunțat că va rezilia contractul încheiat cu firma Kiat pentru asfaltarea a 420 de kilometri de drumuri județene.
Bogdan Măgurean, alias Kamaz, unul dintre interlopii aduși la Cluj de USL pentru a cumpăra voturi și a face ordine în ziua referendumului din 29 iulie, este considerat de procurori un individ periculos.
Câștigătorul marelui premiu de la extragerea 6/49 și-a ridicat cecul de 3,4 milioane de euro.
Marele premiu pus în joc, duminică, la categoria I a jocului Loto 6/49, de peste 4,5 milioane de euro, a fost câştigat. Un român este mai bogat cu 20.283.270,27 milioane lei, conform site-ului Loteriei Române.
Marele premiu la categoria I a jocului Loto 6/49, de peste 4,5 milioane de euro, a fost câştigat.
Ana Maria Prodan și-a convins soțul să-i împrumute doi dintre tinerii jucători, care nu prind lotul Stelei.
Kilogramele depuse peste greutatea normală pot fi la originea diabetului şi a unor boli cardiovasculare. scrie jurnalul.ro
Delegaţia României la Jocurile Olimpice de la Londra a revenit în ţară, scrie realitatea.net
Preşedintele CFR Cluj, Iuliu Mureşan a declarat că este conştient că şansele pentru meciul cu FB BASEL sunt egale pentru ambele echipe.
Antrenorul lotului de gimnastică din România, Octavian Bellu, a primit o ofertă de a pleca în Marea Britanie sau Australia, chiar în timpul JO de la Londra.
Sandra Izbaşa, campioană olimpică la Jocurile Olimpice de la Londra, la sărituri, l-a impresionat până la lacrimi pe antrenorul coordonator al lotului naţional de gimnastică, Octavian Bellu.
Sandra Izbaşa, actuala campioană olimpică, este felicitată de Universitatea Babeş-Bolyai pentru performanţele obţinute la Jocurile Olimpice de la Londra.
Mariana Bitang, antrenorul lotului olimpic feminin de gimnastică, a declarat vineri, de ziua ei, că e o zi ca oricare alta şi că are speranţe că România va mai cuceri medalii olimpice.
În această dimineață, echipa de seniori a început preagătirea pentru noul sezon. La primul antrenament al antrenorului Niksa Bavcevic au participat 12 jucatori, dintre care mulți juniori.
Nadia Comăneci a identificat care sunt punctele slabe ale lotului feminin de gimnastică şi spune că paralelele sunt de foarte mult timp marea problemă.
Antrenorul Echipei Steaua București, Laurenţiu Reghecampf, a spus că își ascunde schemele de joc de managerul U Cluj, Anamaria Prodan. Cele două echipe se vor confrunta duminică, 5 august, de la ora 21.30.
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, le-a transmis felicitări celor două sportive clujence medaliate cu argint la probele de judo din cadrul Jocurilor Olimpice și halterofilului care a luat bronz.
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, i-a felicitat pe sportivii cu performanţe deosebite, clujencele medaliate cu argint la probele de judo din cadrul Jocurilor Olimpice - Londra 2012: Alina Dumitru, respectiv Corina Căprioriu.
Octavian Belu, antrenorului lotului de gimnastică, le-a felicitat pe sportive pentru rezultat, dar nu este mulțumit cu bronzul câștigat.
Președintele U Cluj, Anmaria Prodan, își dorește să scape de Claudiu Niculescu, speriată de salariul uriaș