Tragedie cumplită pentru o familie din Timiș! Doi părinţi au murit chiar sub ochii copiilor lor. Au fost găsiţi de scafandri unul lângă altul, la o zi după ce au dispărut în ape.
Furtuni cu grindină și rafale de vânt de 80 de kilometri la oră. De asta au avut parte, noaptea trecută, oamenii din vestul țării, care au primit inclusiv mesaje Ro-Alert să se pună la adăpost.
Primele săpături s-au făcut la Autostrada Transilvania în 2004, iar atunci se spunea că în câțiva ani vor fi terminați cei 500 de km. Au trecut 18 ani de atunci și avem câteva porțiuni finalizate.
Mai multe persoane au fost arestate după ce polițiștii din Lugoj și Belint, județul Timiș, au făcut patru percheziții la domiciliu unor persoane despre care aveau informații că dețin ilegal mai multe tipuri de arme. Trei persoane au fost duse la audieri ș
Refugiații ucraineni care au ajuns în vestul România se tem de un atac și aici, așa că vor să plece mai departe.
Din cauza facturilor și a sărăciei, tot mai mulți români recurg la sinucidere. Pentru a scăpa de viața grea și chinuită pe care o duc, mulți români își iau viața pentru că nu mai au cu ce trăi. Un bărbat din Lugoj și-a pus capăt zilelor, lăsând în urma lu
Scene demne de un thriller au fost surprinse pe o stradă din orașul Lugoj, județul Timiș. Bătăușii s-au înfruntat cu răngi, topoare și bâte, unul dintre ei chiar a ajuns la spital fiind rănit cu un topor.
Patru asocieri au depus oferte pentru a realiza studiul de fezabilitate pentru Drumul Expres Cluj - Dej.
Incident grav într-o sală de operație a Spitalului Municipal din Lugoj. O lampă de sterilizare cu ultraviolete grea de câteva kg s-a desprins din perete și a căzut în capul unei asistente care ajuta medicul în timpul unei intervenții chirurgicale.
Un șofer a fost filmat în timp ce făcea o depășire inconștientă la Bonțida. Incidentul s-a produs marți după-amiaza.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, o avertizare Cod portocaliu de inundaţii şi depăşiri ale Cotelor de apărare, valabilă până marţi la miezul nopţii în bazine hidrografice din Transilvania, Crişana, Oltenia, Mo
Dragoș Damian, CEO Terapia: Domnule Profesor Iohannis, doi indicatori SMART-2030 pentru România Educată: 75% din absolvenți să-și găsească un serviciu în domeniul în care s-au pregătit și 25% din clanurile de partid și familie care controlează sistemul de
Trei mari municipii din România, Cluj-Napoca, Oradea și Timișoara încă nu au drumuri moderne pentru legătura cu rețeaua de autostrăzi.
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a declarat pe șantierul autostrăzii Nădășelu - Poarta Sălajului că drumul ce va fi făcut între Cluj-Napoca și Dej ar putea avea profil de autostradă.
Licitația pentru Drumul Expres (DX) Cluj-Napoca - Dej a fost lansată de Ministerul Transporturilor.
Ministrul Proiectelor Europene spune că România a cerut prea mulți bani pentru proiectele de infrastructură rutieră.
Drumul expres Bistrița - Dej - Cluj a fost tăiat din Planul Național de Relansare și Reziliență (PNRR) și nu mai are finanțare.
Un accident mortal s-a produs pe A1, pe sensul Nădlac către Deva, la kilometrul 426, la ieșirea de pe autostradă către localitatea Margina, județul Timiș. O persoană a rămas încarcerată după impacul puternic dintre un autoturism și un TIR.
Meteorologii și hidrologii au emis atenționări de tip cod galben și cod portocaliu în mai multe regiuni ale țării.
O adolescentă de 15 ani din Baciu a fost luată pe sus și constrânsă să intre într-un autoturism pe o stradă din Cluj-Napoca.
Ministrul Transporturilor: Vrem să recepționăm anul acesta încă 43 km de autostradă
Trenurile pentru transportul elevilor se repun în circulație
Insititutul Național de Hidrologie și Gospodărirea Apelor a emis o nouă serie de avertismente de tip cod galben și portocaliu de inundații pe mai multe râuri din țară, inclusiv din județul Cluj.
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis un nou avertisment de tip cod galben de inundații pentru mai multe județe din țară, printre care și Clujul.
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o serie de avertismente de tip cod galben și portocaliu de inundații, care afectează mai multe județe din țară, printre care și Clujul.
Clujul va avea metrou plătit din bani promiși de Guvern. Ce prevede Planul Național de Relansare Economică
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) anunță că un număr de 17 bazine hidrografice sunt vizate de o avertizare de tip Cod galben de inundaţii, valabilă până joi la ora 14:00.
Grupul de Comunicare Straategică anunță că, vineri dimineață, au fost raportate alte 9 decese ale unor persoane infectate cu coronavirus.
Ministerul Sănătații a primit o donație de 1.080.000 de doze de Hidroxiclorochină
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o nouă serie de avertismente de tip cod portocaliu de inundații care vizează 4 județe, printre care și Clujul.