Vineri, 18 aprilie, va începe „Drumul Crucii”, unde mii de credincioși creștini vor străbate un traseu de peste 10 kilometri
În ultimele 24 de ore, 74 de persoane au fost salvate de către Salvamont, iar dintre acestea, 30 au fost transportate cu Ambulanțele SAJ, SMURD sau SALVAMONT la spital.
Dezastru la munte! Intervenții de urgență pentru salvarea a peste 100 de persoane. A intervenit elicopterul SMURD. Câte cazuri au fost la Cluj
Salvamontiștii din toată țara au avut o zi extrem de plină! În ultimele 24 de ore, au intervenit la 87 de cazuri, reușind să salveze 92 de persoane.
În ultimele 24 de ore, salvamontiștii din toată țara au primit 81 de apeluri prin care li se solicita intervenția de urgență.
Iarna face prăpăd la munte! Salvamontiștii intervenit de urgență pentru a salva peste 50 de persoane! Câte cazuri au fost la Cluj
Aproape 100 de persoane au fost salvate! Ambulanțele SMURD au intervenit de urgență la munte
Salvamontiștii au intervenit de urgență pe pârtii! Peste 80 de persoane au fost salvate. Câte cazuri au fost în județul Cluj
Intervenții record pe munte! Aproape 70 de persoane au fost salvate în 24 de ore. SMURD-ul a intervenit de urgență
De la munte, direct la spital! Zeci de persoane, transportate de urgență cu ambulanțele SMURD. Câte apeluri au venit de la Cluj
O dramă sfâșietoare a zguduit România. O fetiță de 12 ani și-a pus capăt zilelor aruncându-se de pe o clădire abandonată, iar la scurt timp, tatăl său, copleșit de durere, și-a luat viața. Fata a salvat trei vieți
De la o minoră de 12 ani din municipiul Lupeni, județul Hunedoara, care nu a mai putut fi salvată după ce s-a aruncat de pe fosta clădire a maternității au fost prelevate următoarele organe
O nouă zi de foc pentru salvamoniști! Peste 70 de persoane au fost salvate în ultimele 24 de ore! Câte apeluri au venit de la Cluj
Salvamontiștii au intervenit de urgență pe pârtii! Zeci de persoane au fost transportate la spital. Câte cazuri au fost în județul Cluj
Salvamontiștii din toată țara au avut parte de o zi extrem de grea, sâmbătă. Din păcate, numărul accidentelor a fost extrem de mare, fiind un record, nedorit pentru istoria Salvamont România!
O nouă zi de foc pentru salvamontişti! 150 de persoane au fost salvate pe munte. Câte apeluri au venit de la Cluj
Salvamont, intervenții de urgență pe pârtii. Mai multe persoane au ajuns la spital. Câte cazuri au fost la Cluj
Salvamontiștii au intervenit în ultimele 24 de ore în 66 de cazuri, pe munte.
Accidente montane la Cluj și în țară! Elicopterul SMURD a fost chemat să intervină într-un caz grav
Peste 100 de persoane au ajuns de pe munte direct la spital! Intervenții RECORD pentru salvamontiști în ultimele 24 de ore. VIDEO
Salvamontiștii din toată țara s-au confruntat cu un număr imens de solicitări în ultimele 24 de ore. Dispeceratul Național Salvamont a primit 146 de apeluri, în urma cărora 150 de persone au fost salvate.
Salvamontiștii din întreaga țară au avut o zi de foc! Ieri a fost stabilit un record absolut, nedorit, de victime pe munte!
Salvamontiștii au salvat, în ultimele 24 de ore 103 persoane din munți! Salvamontiștii au primit 101 de apeluri prin care li s-a solicitat intervenția de urgență.
În ultimele 24 de ore, salvamontiștii au primit 90 de apeluri prin care li s-a solicitat intervenția de urgență pentru salvarea mai multor persoane.
Zi extrem de grea pentru salvamontişti! Peste 50 de oameni au fost salvați de urgență. Câte apeluri au fost de la Cluj
Peste 20 de persoane au ajuns la spital! Echipele de salvare au intervenit de urgență
Zi de foc pe munți! Aproape 100 de oameni salvați într-o singură zi! Câte apeluri au venit de la Cluj
Zi plină pentru salvamontiști! Zeci de persoane au fost transportate de urgență la spital după incidente montane
Intervenție de urgență în județul Cluj! Salvamontiștii au fost mobilizați pe munte