Brașovul conduce clasamentul orașelor cu cel mai ridicat nivel de liniște, în timp ce Capitala se află pe a șaptea poziție în topul celor mai zgomotoase orașe din România.
Consiliul Judeţean Hunedoara i-a oferit titlul de cetăţean de onoare al judeţului lui Avram Iancu, bibliotecarul care a reuşit să străbată Dunărea înot, dar acesta nu a fost chemat la festivități.
Miron Cozma a semnat un angajament cu Securitatea şi a dat note informative vreme de şase ani despre colegii săi şi despre condiţiile de muncă.
Fundația Băncii Transilvania, Clujul Are Suflet, organizează în perioada 30 mai – 3 iunie, în premieră, Săptămâna Clujul Are Suflet.
Constantin Palesică, interlopul recidivist care a bătut o salvamontistă într-un bar din staţiunea montană Straja și a lovit și un DJ, a fost arestat pentru 30 de zile.
Un bărbat, în vârstă de aproximativ 40 de ani, din Lupeni, a fost găsit, marți dimineața, spânzurat în grajd la Năsal. Trupul bărbatului a fost descoperit chiar de soacra acestuia.
Elena Udrea a fost arestată preventiv, marți, în dosarul ”Gala Bute”, unde este acuzată de trei infracțiuni de luare de mită.
Procurorii DNA solicită din nou Camerei Deputaților un aviz pentru începerea urmăririi penale a Elenei udrea, de această dată în dosarul ”Gala Bute”.
Patru apropiaţi ai Elenei Udrea au ajuns după gratii în dosarul Gala Bute.
Procurorii DIICOT au descoperit 400 de grame de substanțe susceptibile a fi droguri în urma mai multor percheziții efectuate la membrii unei grupări de trficanți de droguri.
Blonda care a provocat accidentul de pe strada Moților, în noaptea de miercuri spre joi, este foarte frumoasă.
Trei bărbați suspectați de furt din bancomate au fost reținuți de polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale Cluj, duminică, 30 iunie.
Un parior din Lupeni a dat lovitura la pariuri sportive, investind 5 lei pe un bilet cu 14 meciuri.
Sportivii de la Clubul Victory Cluj și Fotbal-Tenis Răzvan Cluj, componenți ai lotului național de fotbal-tenis, au obținut medalii de aur la Campionatele Mondiale din Ungaria, încheiate duminică, la Harkany.
Concursul lansat in urma cu cateva zile de U Cluj si Stiri de Cluj, constand in 10 bilete la meciul cu Tg. Mures de luni, 2 aprilie, si-a desemnat castigatorii.
Statuia de 22 de metri, numita "Inima lui Iisus" va fi montata in luna august pe Muntele Gordon din comuna Lupeni, judetul Harghita.
Compania E.ON Gaz a precizat ca spargerile pe care le efectueaza in Cluj-Napoca sunt facute din ratiuni de securitate. Numai in primele 6 luni ale anului au fost facute 889 de spargeri.
Compania E.ON Gaz este acuzata ca blocheaza patru proiecte importante ale Primariei Cluj-Napoca, privind reabilitarea strazilor Calea Turzii, Aleea Detunata, Tatra si Lupeni.
Premiul pentru intreaga activitate la cea de-a zecea editie a Festivalului International de Film Transilvania (TIFF) ii va fi acordat actorului George Motoi.
Primaria Cluj Napoca a anuntat lista de strazi care vor fi modernizate in intervalul 2012 - 2013. Investitia totala care va fi suportata din bugetul local va fi de 400 de milioane de lei.
Meciurile pe care CFR si U Cluj le disputa in 16-imile Cupei Romaniei nu vor fi televizate.
Universitatea Cluj va juca cu Victoria Branesti in 16-imile Cupei Romaniei, pe terenul de la Alba Iulia.
Ariesul Turda a reusit sa invinga cu 1-0 CSM Ramnicu Valcea, prin golul inscris de Curtuius, in minutul 43.
Finantatorul echipei Universitatea Cluj, Florian Walter, a declarat ca e multumit de tragerea la sorti.
Marian Pana este noul manager general la Universitatea Cluj, dupa ce acum cateva zile a fost anuntat si noul director sportiv al clubului Universitatea, Paul Cazan.
Suporterii echipei Universitatea Cluj, jucatorii si antrenorul Cristi Dulca au sarbatorit promovarea in Liga 1 in fantana din Piata Avram Iancu. Fanii au cantat si au scandat numele echipei favorite, dar nu i-au "uitat" pe cei de la Steaua si CFR Cluj.
Suporterii Universitatii Cluj au intrat pe teren la finalul meciului cu Minerul Lupeni si au cantat cu jucatorii Imnul echipei. Bucuria promovarii in Liga 1 a fost foarte mare.
Suporterii Universitatii Cluj vor sarbatori promovarea in Piata Avram Iancu de la ora 18.00. Sunt asteptati 5.000 de fani, dar si jucatorii si antrenorul Cristi Dulca.
Finantatorul echipei Universitatea Cluj, Florian Walter, a declarat ca exclude posibilitatea ca "studentii" sa joace meciurile din Liga 1 pe stadionul din Gruia. "Niciodata nu vom juca in Gruia, pentru ca eu vreau sa creez o echipa competitiva", a anunt
Universitatea Cluj a castigat cu 3 - 1 partida cu Minerul Lupeni si a revenit in Liga 1. Jucatorii, antrenorul Cristi Dulca si patronul Florian Walter s-au bucurat ca niste copii la finalul partidei cu Minerul Lupeni.