Românii aflați în Turcia nu au fost răniți în lovitura de stat eșuată, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE), printr-un comunicat de presă.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe, doi cetățeni români au fost răniți în atentatul de aseară de la Nisa, Franța.
Fostul ministru de Externe, Titus Corlăţean, a scăpat de urmărirea penală, după ce senatorii au respins cererea DNA, cu 92 de voturi. Numai 26 s-au opus.
Un accident grav de circulație s-a produs pe autostrada D5 (Praga-Nurenberg), în dreptul orașului Plzen, Cehia. În acest incident rutier au murit patru cetăţeni români şi trei sunt răniți.
Ministerul Afacerilor Externe îi informează pe cetățenii români, care vor să se deplaseze în Belgia sau se află deja acolo, că se menține nivelul maxim de alertă teroristă, de 'amenințare serioasă și iminentă'
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat, luni, că, în prezent, în Siria, se află peste 10.000 de cetățeni români, țara noastră fiind printre puținele state ale lumii "care are ambasada, încă, deschisă la Damasc și operațională".
În perioada 18-22 august, sub patronajul Ministerului Educației și Cercetării Științifice, a avut loc cel de-al XXXVII-lea Congres al Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România.
Ministerul Afacerilor Externe anunță că meteorologii din Ungaria au emis atenţionări de cod roşu şi portocaliu de caniculă, valabil pentru ziua de 7august 2015, până la miezul nopţii.
Ministerul Afacerilor Externe a emis un avertisment de călătorie pentru cei care traniztează sau se deplasează în Ungania.
Ministerul Afacerilor Externe a emnis una avertiment pentru românii care doresc să călătoreasă în Grecia sau să tranziteze ţara, prin care îi anunță că miercuri,
Ministerul Afacerilor Externe anunță că în Tunisia sunt 298 de români.
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat, miercuri, că nu sunt turiști români între victimele de la muzeul Bardo, din Tunis.
Cel puțin opt turiști au fost uciși în atacul asupra clădirii parlamentului din Tunis.
Ministerul de Externe a reacționat la declarația liderului Societății pentru Ținutul Secuiesc, Arpad Gyorgy-Mozes, care a afirmat că românia este ”Statul Islamic al UE”, deoarece ”decapitează” dreptul la identitate națională al etnicil
Un petrolier a fost atacat, duminică, cu o rachetă de către un avion de vânătoare neidentificat în portul Derna, din Libia, iar în urma incidentului două persoane au murit.
Circa 120 de persoane au protestat la Cluj-Napoca față de adoptarea de către Senat a Legii securităţii cibernetice.
Premierul Victor Ponta a declarat că trebuie modificată legea electorală, recunoscând că a pierdut alegerile din cauza problemelor din Diaspora.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că ambasadorii din Marea Britanie, Franţa, Italia, Spania şi Germania au cerut MAE noi secții de votare.
Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, și-a anunțat demisia de la conducerea Ministerului și și-a cerut scuze.
Victor Ponta vrea să rămână în funcția de premier și să respingă definitiv legea amnistiei şi graţierii.
Partidul Angelei Merkel a transmis un comunicat de presă prin care îşi exprimă îngrijorarea faţă de ”această evoluţie foarte nedemocratică” a organizării secţiilor de vot pentru românii din Germania.
Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat, marţi, la ieșirea de la BEC că pe legislaţia actuală nu pot fi înființate noi secţii de votare în străinătate, la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.
Problemele cauzate de numărul mare de alegători din străinătate care nu au apucat să-și exprime votul din cauza cozilor foarte mari au stârnit multe discuții. Astfel, BEC a decis să facă o schimbare la modul în care rmânii plecați în străi
Scandalul secțiilor de vot din străinătate le-a stârnit indignarea mai mulltor clujeni care au inițiat un protest la adresa premierului Victor Ponta.
Ioan Rus, ministrul Transporturilor, a declarat că modul în care s-a votat în străinătate a fost greșit, fiind o eroare de organizare.
Familia studentului Andrei Anghel a cerut MAE discreție în privința datelor după accidentul aviatic din Ucraina, dar a vorbit pe larg cu presa din Canada.
Un român se află printre victimele accidentului aviatic din Ucraina, anunță MAE.
Ministerul Afacerilor Externe a lansat de curând o aplicație pentru smartphone-uri prin intermediul căreia turiștii vor fi avertizați în legătură cu posibilele pericole din țara vizitată.
Tensiunile din Ucraina au creat mari temeri forțelor române, care vor să fie pregătite în orice moment pentru un nou război, astfel că în Monitorul Oficial a fost publicat deja certificatului medical pe care toți tinerii sunt obligați să-l deț
Ministerul Afacerilor Externe a emis o avertizare pentru toți românii, în care recomandă evitarea călătoriilor în Ucraina, ținând cont de incidentele recente de la Kiev, soldate cu sute de răniți și chiar persoane moarte.