Tragedie cumplită pentru o familie din Cluj! O fetiță de 3 ani a murit după ce ar fi căzut în groapa săpată de tatăl ei în curtea casei, într-un moment de neatenție. Salvatorii care au ajuns la fața locului au crezut inițial că fata s-a înecat cu un bol a
O învățătoare din satul Cara, comuna Cojocna, și-a pus în cap că vrea să renoveze școala unde predă și a reușit să facă acest lucru.
Arthur Loibl, un fost pasager al submarinului Titan, a plătit 111.000 de dolari pentru a coborî până la epava Titanicului. Germanul, amator de senzaţii tari, recunoaște că a fost o misiune sinucigaşă.
Atenția planetei a fost reținută în aceste zile de drama celor cinci oameni care au plătit fiecare câte 250.000 de euro pentru a ajunge cu un submersibil până la epava Titanicului.
O fetiță din Cluj a ajuns la spital după ce a înghițit o baterie de ceas. Mama fetei spune că medicii i-au recomandat să aștepte până copilul va elimina singur bateria. Femeia însă este panicată și le-a întrebat pe alte mămici dacă au trecut prin experien
Mădălin Voicu, fiul fostului mare violonist Ion Voicu, a analizat calitatea muzicii din ziua de ani și a concluzionat că este ”praf”.
Un copil de doi ani a căzut de la înălțime, pe Calea Mănăștur, în după-amiaza zilei de marți și a suferit multiple leziuni. Polițiștii clujeni spun că mama minorului era acasă în aceste moment, însă se ocupa de celălalt fiu, aflat într-o altă cameră.
O familie din județul Neamț, o mamă și trei copiii, a ajuns cu stări de rău la spitalul județean din Roman, după ce au consumat jeleuri primite cadou.
Un submersibil care ducea turiștii să vadă epava Titanicului a dispărut pur și simplu în Oceanul Atlantic.
Actorul Bogdan Bob Rădulescu a surprins un șofer în Aleșd, pe DN E60, spre Cluj, dar într-o parcare a golit ”tacticos, liniștit, cu brațele pline, mașina de gunoi”.
Trei tineri din Cluj și o femeie au pus pe jar autoritățile din Cluj-Napoca după ce online a apărut o filmare în care un tânăr ce părea legat a fost transportat în remorca unei mașini prin traficul clujean.
Mama designerului Stephan Pelger a șocat cu o declarație făcută la înmormântarea acestuia. Creatorul de modă a fost găsit fără suflare, pe data de 8 iunie, în atelierul pe care îl deținea în Sectorul 2 din București. Acesta și-a pus capăt zilelor.
"Grădina Zmeilor" este o rezervaţie naturală protejată, de tip geologic și peisagistic, ce se întinde pe o suprafaţă de aproximativ trei hectare, este unică în lume şi impresionează prin aspectul şi complexitatea formelor acestor stânci.
Tânăra avocată din Cluj, Diana Gușan și fetița ei de 1 an și 10 luni au murit pe 18 august 2020 pe A1, când BMW-ul în care se aflau a intrat într-un TIR care venea pe contrasens, pe autostradă.
O clujeancă a relatat o scenă observată la centrul comercial Vivo, în parcare, unde mai multe persoane care pretindeau că nu pot vorbi, dar când au fost chestionați au devenit agresivi și, culmea, vorbeau foarte bine.
Peste 4.000 de copii au venit pe lume în 4 ani de la inaugurarea Maternității REGINA MARIA Cluj, parte a primului spital privat cu servicii integrate din regiune.
Un fost boxer de performanță, devenit cunoscut în Bihor pentru scandaluri, vandalisme şi bătăi de stradă, Mihai Florin Mulcuţa, alias Florin ”Jaga”, a intrat în conflict cu temutul clan Neguș, cu legături în lumea interlopă din București.
Cunoscută deja pentru declarațiile sale adesea controversate, Anamaria Prodan și-a surprins recent admiratorii cu un nou mesaj care îl vizează pe fostul ei soț, Laurențiu Reghecampf.
Băiatul a fost victimă a unui eveniment extrem de tragic, însă soarta pare să îi se schimbe spre mai bine, pe zi ce trece. După doi ani de comă, tânărul a reușit în mod miraculos să se trezească, iar recent a reușit și primii pași cu ajutorul unui cadru.
O întrebare pusă de o antreprenoare din Târgiu Jiu pe un grup de Facebook destinat mămicilor din Cluj-Napoca a stârnit un val de critici vehemente.
În timp ce inteligența artificială stârnește tot mai multe temeri în lumea întreagă, tehnologia i-a oferit unei femei din America dragostea vieții ei.
Manastirea rupestra Șinca Veche se află în localitatea cu același nume, la 45 de kilometri de Brașov și la 22 de kilometri de Făgăraș. Locul este unic în Ardeal, putând fi vizitat gratuit. Statul român nu se implică aproape deloc în protejarea și punerea
Fostul pugilist are toate motivele să fie fericire, deoarece se bucură, alături de nevasta sa, de 2 copii frumoși. Sportivul a vorbit recent despre ce își dorește de la copiii lui, Patrick Nicolas, în vârstă de un an, și Natalis, în vârstă de 11 ani.
Vera Putina a murit miercuri, 31 mai, la 96 de ani. Femeia a ieșit din obscuritate în 1999, pretinzând că este adevărata mamă a lui Vladimir Putin și că l-a abandonat când acesta era doar un copil.
Fiica unei clujence care a ajuns la UPU Cluj, în 31 mai, cu o fisură la cot, a relatat modul în care a fost tratată mama ei.
Curtea de Apel Craiova l-a condamnat, definitiv, pe Gheorghe Dincă, la 30 de ani de închisoare, pentru omor calificat, trafic de persoane şi alte infracţiuni în cazul dispariţiei adolescentelor Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu, iar a inculpatului Ştefa
Inspectorii de la Protecția Consumatorilor au închis mai multe restaurante și au aplicat amenzi în alte cazuri, după ce au depistat deficiențe grave.
O clujeancă trage un semnal de alarmă cu privire la posibilele accidentări ale copiilor din cauza stării deplorabile în care ajung echipamentele de joacă din spațiile special amenajate pentru copii ale Clujului.
Un copil a rămas blocat într-o mașină pe strada Marinescu din Cluj-Napoca, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj. Pompierii au fost solicitați să elibereze minorul.
Se pierde bunul simț în „orașul de 5 stele”. Un clujean a relatat prin ce situație halucinantă a trecut la o șaormerie din Cluj.