O mămică care a fost internată cu bebelușul său la Pediatrie 1 în Cluj-Napoca a avut o experiență neplăcută legată de șederea în spital.
Mămicile care frecventează parcul Detunata împreună cu copiii lor, sunt nemulțumite de câteva dintre modernizările efectuate în zonă. Acestea menționează că locul de joacă a devenit o adevărată capcană pentru cei mici, pericolele fiind la tot pasul.
După 11 ani de locuit în Marea Britanie, o familie de IT-iști români se gândesc serios să se mute în Cluj-Napoca, pentru că au primit o ofertă de muncă. În încercarea de a lua o decizie bine informată, aceștia au apelat la rețelele sociale pentru sfaturi
Vlăduța Lupău, una dintre cele mai apreciate cântărețe de muzică populară din România, a demonstrat din nou că nu se teme să alăpteze în public, punând pe primul loc nevoile celor doi copii ai săi.
Programul o ,,Masă sănătoasă” își propune să un suport alimentar fiecărui elev, o dată pe zi, contra unei sume de 15 lei. Peste 1.000.000 de elevi sunt așteptați să profite de această inițiativă
Vlăduța Lupău, una dintre cele mai populare cântărețe de muzică populară din România, este o familistă convinsă. Artista pune mereu nevoile celor doi copii înainte de tot, chiar dacă asta poate atrage comentarii răutăcioase.
Zgomotul făcut de motoarele turate și muzica dată la volum maxim deranjează și enervează mai mulți clujeni. Însă de această dată, un clujean
O petrecere de tip baby shower reprezintă o ocazie minunată pentru a celebra venirea pe lume a unui bebeluş, dar şi momentul de bucurie al viitoarei mămici.
Fosta platformă Carbochim va fi transformată, prin intermediul proiectului de reconversie și regenerare urbană propus de compania IULIUS, estimat la jumătate de miliard de euro, într-un spațiu cu utilizare mixtă, destinat întregii comunități.
O viitoare mireasă a reușit să își enerveze toți membrii familiei și prietenii chiar înainte de nuntă. Aceasta și-a înfuriat apropiații din cauza unui detaliu trecut pe invitația de nuntă, care a fost exclusiv online
Vlăduța Lupău, una dintre cele mai cunoscute și apreciate artiste de la noi din țară, și-a expus pe internet nemulțumirea față de persoanele care nu oferă prioritate femeilor însărcinate.
După 17 ani în care a locuit în capitala Spaniei, o clujeancă a revenit acasă, în comuna Florești, și vrea să-și transforme pasiunea pentru astrologie într-o afacere.
O asociație din Dej a relatat cazul tragic al unei mămici din Cluj care și-a pierdut fiica din cauza unor mărunțișuri – niște magneți mici și colorați, care, din păcate, au fost ingerați de micuța ei.
O aplicație dezvoltată în cadrul unui proiect implementat de Departamentul de Sănătate Publică al Universității Babeș-Bolyai, în parteneriat cu Michigan State University, University of Michigan și Wake Forest University, poate să vă ajute să renunțați la
O clujeancă a avut neplăcuta surpriză de a fi taxată pentru o simplă pungă de ardei dulci cu 341 lei, o greșeală a casieriței pe care a sesizat-o întâmplător, doar când a ajuns acasă.
Clujenii care locuiesc în capătul Mănășturului, în apropierea străzilor Edgar Quinet și Dimitrie Gusti văd o altă față a „orașului de 5 stele”.
O femeie care a născut în urmă cu câteva zile, a observat, la scurt timp după externare, că bebelușul care i-a fost dat acasă nu era de fapt al ei.
O propunere a Consiliul Național al Elevilor, care cere desființarea intrărilor separate ale dascălilor și elevilor din școli a fost ceea ce a declanșat o dezbatere, în mediul online în rândul profesorilor, elevilor și al părinților.
Părinții care își internează copiii la UPU Pediatrie din Cluj-Napoca continuă să dezvăluie neregulile din spital și condițiile care li se oferă celor mici.
Dimineața zilei de miercuri a început cu scandal la Primăria Cluj-Napoca, unde au fost cozi infernale după ce zeci de clujeni au venit să-și plătească taxele și impozitele.
O profesoară din Cluj le-a transmis părinților care doresc să le cumpere cadouri profesorilor că acest lucru nu este necesar,
Clujenii au devenit comozi sau timpul este tot mai limitat, ceea ce a făcut ca numărul celor care apelează la curieri pentru a le face ”piața” a crescut. Cu toate acestea, mai sunt unii nemulțumiți că li se ”bagă pe gât” plasa de rafie de 10 lei, deși ei
Clujenii sunt oameni cu suflet mare! Lucru demonstrat de fiecare dată prin micile gesturi pe care sunt dispuși să le facă pentru cei care le cer ajutorul.
O mămică dornică să revină în Cluj, alături de familia ei stabilită în Portugalia, a sondat puțin oferta educațională pentru băiatul ei de 3 ani. Întrebările ei s-au lovit de o serie de răspunsuri de la alte mame din Florești, care o încurajau, dar și car
Recunoașterea superputerii mamelor este o continuă poveste în care își fac loc rând pe rând medici ginecologi, asistenți medicali, medici biologi și embriologi, medici neonatologi, dar mai ales viitorii tătici.
O mămică din Mănăștur spune că Primăria Cluj-Napoca ar trebui să semnalizeze corespunzător dacă Baza Sportivă „La Terenuri” este un loc pentru câini sau pentru copii.
Poliția l-a depistat rapid pe bărbatul de circa 60 de ani care a fost reclamat de zeci de femei din Cluj-Napoca de comportament nepotrivit.
Angajata unui magazin din Mall a relatat cum un bărbat a venit și început să hărțuiască colegele de la un alt magazin. Mai mulți bărbați erau pregătiți să îl dea afară în șuturi.
O mămică din Cluj-Napoca a vrut să dea un job unei femei, care să o ajute la călcat hainele, dar a avut o experiență negativă. Pățania arată că e tot mai greu să găsești pe cineva care să se țină de cuvânt sau că oamenii nu au nevoie de locuri de muncă.