Cartierul Mănăștur nu are nicio librărie, iar cei de acolo solicită municipalității să discute cu investitorii pentru a-i ajuta.
Zonele de relaxare din incinta Iulius Mall au fost reamenajate, având un nou design. Mai mult, au fost aduse 30 de canapele noi, moderne şi confortabile.
Compania de Transport Public Cluj-Napoca a gândit un plan de tarife pentru biletele și abonamentele din Florești.
Poliţiştii locali au desfăşurat o acţiune care a vizat respectarea prevederilor legale privind activitatea de taximetrie în cartierul Mănăştur.
Muncitorii RDS lucrează în Mănăștur, dar la plecare lasă gurile de canal deschise, fiind un adevărat pericol pentru clujeni.
Prețul apartamentelor a înregistrat o ușoară creștere în Cluj-Napoca, o dată cu începerea noului an.
O șoferiță de 51 de ani a pierdut controlul asupra volanului pe varianta Zorilor - Mănăștur, luni dimineața, în jurul orei 8.00, lovind un parapet care separă sensurile de mers și apoi un alt autoturism.
Mănășturul a luat ”foc” în noaptea de Revelion și a avut parte de artificii la tot pasul.
Clujenii se plâng de faptul că sunt agresați zilnic de cerșetorii care și-au făcut ”cuib” în fața supermarketului Kaufland Manastur.
Echipa mişcării ”Da, poftiţi - Igen, tessék!” a cântat colinde româneşti şi maghiare în tramvaiele clujene.
Primarul Emil Boc a anunțat că în Cluj-Napoca vor apărea benzi unice pentru transportul în comun și pe ruta Mărăști - Mănăștur.
Programul de lucru cu publicul de sărbători în cadrul serviciilor din Primăria Cluj-Napoca va fi serios restrâns în perioada Crăciunului și a Revelionului:
Băiatul de 13 ani, care a dispărut în 13 decembrie în Parcul Colina în timp ce se plimba cu tatăl lui adoptiv, a fost găsit de polițiști.
Copilul de 13 ani care a disparut din Parcul Colina, din cartierul Mănăștur, a fugit de la familia adoptiva, cred autoritățile.
Nelson Mondialu, cunoscutul interlop clujean, cere parlamentarilor să interzică sălile de jocuri de noroc din cartiere, pentru că îi nenorocesc pe oameni.
Un cititor Știri de Cluj ne-a sesizat un caz petrecut în Mănăștur și care, în Germania, s-ar fi soldat cu amenzi.
Un bărbat și un minor au fost răniți de un șofer pe o trecere de pietoni de pe strada Frunzișului (Varianta Zorilor - Mănăștur).
Locurile de parcare destinate persoanelor cu handicap sunt de foarte multe ori ocupate de șoferi nesimțiti.
Un șofer a intrat sub tramvai, în zona podului Calvaria, din Mănăștur, joi, 5 decembrie, în jurul orei 17.30.
Doi tineri susțin că au fost bătuți de agenții de pază de la Euphoria, ambii fiind duși la UPU Cluj.
Doi tineri au fost spitalizați, după ce au fost bătuți de agenții de pază de la un club.
Un studiu realizat in perioada octombrie - noiembrie 2013 arată că preturile apartamentelor din Cluj-Napoca se situeaza putin sub bariera psihologica de 1.000 de euro/metru patrat.
Un șofer a dat peste cap circulația pe Varianta Zorilor - Mănăștur, după ce a intrat pe contrasens și a lovit o mașină.
Patru autoturisme s-au tamponat, duminică seara, în zona podului ”N” din Mănăștur.
Oamenii legii au evacuat mai multe persoane care locuiau ilegal în spatele benzinăriei dezafectate de pe strada Câmpului din cartierul Mănăștur.
Un șofer a derapat luni dimineața, într-o curbă de pe Varianta Zorilor - Mănăștur, lovind un autoturism care urca.
Doi clujeni au fost surprinși în timp ce aruncau saci cu moloz dintr-o mașină, pe marginea drumului. Un clujean i-a luat la rost, iar răspunsul e demn de un banc cu proști.
Consilierul PSD Cluj, Popa Irimie, a declarat că bisericile din Cluj-Napoca primesc prea mulți bani de la bugetul local, față de ONG -urile din domeniul social.
Un pieton a fost lovit de un șofer RATUC, pe trecerea de pietoni, de pe strada Memorandumului, din dreptul Electrica.
Primăria a plantat joi, 14 noiembrie, 65 de copaci în cadrul acțiunii de la Podul N din Mănăștur. Acțiunea face parte din proiectul ”Un copil, un arbore”, urmând ca în această toamnă să fie plantați un număr total de 533 de arțari în