Bogdan Durlea, șeful Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier (ISCTR) Cluj IT 4, a fost ridicat la începutul lunii octombrie de procurorii DNA.
Prețul vilelor în Cluj-Napoca este mare și multă lume se întreabă, pe bună dreptate, ”De unde are cineva 600.000 de euro pentru o casă?”
În '96, când am ajuns in Cluj prima data, orașul era un cadavru proaspăt. Ati avut curiozitatea morbidă sa contemplati un cadavru vreodată? E inert și urat la prima vedere, ne repugna si ne inspaimanta, dar dacă avem puterea sa trecem peste primul contact
Un bombardier din Maramureș a fost prins de poliție în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 00.05, pe strada Platanilor.
Polițiștii clujeni au făcut o razie în Hașdeu și pe strada Piezișă în primul weekend de la venirea studenților.
Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță" continuă seria testărilor gratuite pentru prevenirea și depistarea precoce a cancerului de col uterin.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca se dezvoltă cu o nouă extensie universitară în municipiul Baia Mare, unde 60 de studenți vor urma cursurile Facultății de Medicină, la programul de studiu Asistență medicală generală.
Bogdan Durlea, șeful Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier (ISCTR) Cluj IT 4, a fost ridicat miercuri dimineață de procurorii DNA, care fac percheziții în 22 de puncte din țară.
Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca, va desfășura noi testări gratuite pentru prevenirea și depistarea precoce a cancerului de col uterin
Sâmbătă, saşii din toate colţurile lumii şi-au dat întâlnire şi au chefuit, la Saschiz, un sat din județul Mureș, în straie tradiţionale şi le-au arătat vizitatorilor că încă au tradiţia în sânge.
Clujeanul Simion Drînda a primit titlul onorific ”Tezaur Uman Viu”, în cadrul unei gale care a avut loc la Teatrul Municipal din Baia Mare, unde au fost premiați cei 12 păstrători și transmițători ai patrimoniului cultural imaterial care au obținut titlu
Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, căsătorit zilele trecute cu o clujeancă, a ajuns joi dimineața la urgență, acuzând dureri în piept.
Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca, va desfășura, testări gratuite pentru prevenirea și depistarea precoce a cancerului de de col uterin,
Meteorologii au emis cod galben pentru mai bine de jumătate de ţară, inclusiv pentru județul Cluj. ANM anunță vijelii şi ploi torenţiale ce pot ajunge şi chiar depăşi 40 de l/mp.
Infrastructura de transport și distribuție a energiei electrice este extrem de veche și uzată
Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca, va desfășura, noi testări gratuite pentru prevenirea și depistarea precoce a cancerului
Specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie au emis mai multe avertizări cod portocaliu și cod galben de furtuni și vijelii.
Mai multe asociații ale elevilor din România critică felul în care autoritățile au organizat sistemul de acordare a burselor.
Meteorologii ANM au emis avertizări meteo Cod galben și Cod portocaliu de caniculă, care vizează 30 de județe ale țării. Județul Cluj este vizat de avertizarea meteo de Cod Portocaliu.
Sâmbătă și duminică se vor institui restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a instituit un Cod galben vizând risc de viituri pentru râuri din 15 judeţe, începând de miercuri de la ora 12:00, până joi, la ora 8:00.
Cod galben de vreme rea, ploi şi vijelii, emis miercuri de ANM, pentru județul Cluj.
Vremea rămâne călduroasă în întreaga ţară în următoarele zile însă se va răci treptat săptămâna viitoare, când temperaturile maxime vor coborî până la 26 de grade în Transilvania.
Printre pensiunile cu piscine incredibile din Ardeal, una din Maramureș poate fără doar și poate să intre în top 3 - 4.
Vara e pe final, dar mai are câteva cuvinte de spus, iar amatorii de vacanțe au la dispoziție o ofertă bogată. Ardealul are destule stațiuni cu apă termală, sărată sau încălzită, așa că lista de mai jos vă va ajuta să alegeți.
Google a premiat 9 dintre cele mai populare castele și cetăți din România, între ele fiind și superbul castel Károlyi din Maramureș.
Un pompier din Șimleu Silvaniei a salvat 4 persoane implicate într-un grav accident înb Maramureș.
După valul de căldură din ultimele zile, ne așteaptă o perioadă cu temperaturi ușor sub medie. Bineînțeles, vara nu se încheie aici: săptămâna viitoare se încălzește din nou, iar maximele vor depăși 35 de grade în unele zone.
Administrația Națională de Meteorologie a prelungit și extins avertizările de vreme severă. Astfel, de astăzi, de la ora 10.00, până luni dimineață, este valabil un cod galben de furtuni în județul Cluj.
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă dimineață, noi avertizări de vreme severă. Codul galben de furtuni, anunțat și pentru județul Cluj, va fi în vigoare în intervalul 5 august, ora 13.00 – 6 august, ora 10.00.