Un spărgător de locuințe a fost eliberat de curând de la Penitenciarul Gherla, după ce un judecător a uitat să îi prelungească mandatul de arestare, în camera preliminară.
Rena Dourou, Guvernatorul celei mai mari şi mai semnificative regiuni administrative din Grecia – Attica, atrage atenția că este inadmisibilă excluderea Greciei din UE și menținerea unor ţări precum România şi Bulgaria.
Preţul mediu cerut de proprietari pentru apartamentele scoase la vânzare a crescut la Cluj, considerabil în primele 6 luni ale anului 2015.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat România la plata a 11.200 de euro, către un cămptar din Cluj, care nu a fost lăsat să întreţină relaţii sexuale cu soţia sa.
Orgoliile ale unor medici fac ca anumite cazuri medicale grave să sfârşească în mod tragic. O fetiţă născută la 31 de săptămâni, cu o greutate de 1.3 kilograme şi cu o malformaţie gravă, a murit
Două persoane au fost reținute pentru 24 de ore de polițiștii clujeni, în umr aunor percheziții, aceștia fiind acuzați de mai multe furturi din locuințe.
Șase autospeciale de intervenţie şi salvare de la înălţime au foist distribuite la ISU Cluj și vor merge și la alre 5 județe din regiunea de Nord-Vest.
Primăria Cluj-Napoca va efectua în perioada 1 – 15 iulie 2015 a patra acţiune de dezinsecţie pe domeniul public al municipiului Cluj-Napoca.
Controversatul om de afaceri Frank Timiș, care stă în spatele afacerii de la Roșia Montană, a vorbit pentru o publicație din Marea Britanie despre eșecul financiar de mari proporții prin care a trecut recent.
Un bărrbat a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii clujeni, acesta fiind suspectat de cominerea mai multor furturi, cauzând prejudicii de peste 14.000 lei.
Un bărbat a fost reținuite de polițiștii clujeni, după ce acesta ar fi furat peste 1.000 de lei din locuința unei persoane în vârstă.
Evenimentul ”Clujul nu doarme” din acest an va fi completat cu o petrecere pe plaja din Grigorescu, pe malul Someșului.
Federația Română de Fotbal a fost sancționată de Comisia de Etică și Disciplină UEFA pentru incidentele produse la meciul România - Insulele Feroe, disputat în martie, pe stadionul ”Ilie Oană” din Ploiești
Primăria Cluj-Napoca a deschis, vineri, 5 iunie, o parte din terasa Cantinei Hoia, de pe strada Eremia Grigorescu, nr. 134.
Premierul Victor Ponta declara, la începutul anului, că va demisiona dacă începe urmărirea penală împotriva lui.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de premierul Victor Ponta, acesta fiind acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată și sp
Clujul va avea din această vară un sistem de transport pe bicicletă, paralel cu cel de transport în comun.
Primăria Cluj-Napoca va efectua în perioada 3 - 17 iunie 2015 a treia acţiune de dezinsecţie pe domeniul public al municipiului Cluj-Napoca.
Judecătorii au făcut audieri în cazul studentei omorâte acum 14 ani în scara unui bloc din Mărăști. Cazul a fost dat peste cap de apariția unui etnic rom, la începutul acestui an, care susține că el a comis crima.
Un minor a fost depistat, miercuri, de polițiștii clujeni, acesta fiind suspectat că ar fi sustras un telefon dintr-o locuinţă din Cluj-Napoca.
Există anumite zile când nu se pot oficia nunțile din cauza rânduielilor bisericești.
Un dejean este cercetat alături de alte două persoane, din Reghin și Bistrița, de polițiștii bistrițeni pentru falsificarea unor permise de conducere.
Nicolae Plosceanu a câștigat în 1995, la vârsta de 41 de ani, uriașa sumă de 361 de milioane de lei.
Andrei Hosu și Bogdan Baciu au fost condamnați de la Înalta Curte de Justiție, definitiv, în dosarul jafului de la Banca Transilvania, după 6 ani de procese.
Şi în acest an, Iulius Mall Cluj dedică începutul lunii martie frumuseţii feminine şi îşi invită clienţii să descopere cum moda iubeşte primăvara. De ziua lor, doamnele şi domnişoarele vor fi alintate
O nouă ediţie a Târgului Internaţional de Minerale, Roci şi Bijuterii EXPO MINERALIA, care sărbătoreşte venirea primăverii, îi aşteaptă pe clujeni, de mâine, la IULIUS MALL. Vor putea să aleagă mărţişoare inedite sau cadouri deosebite p
Peste 1500 de oameni au ieșit în stradă la Cluj-Napoca și au cerut protejarea pădurilor. Președintele Klaus Iohannis a fost criticat.
Un nou top arată în ce cartier sunt cele mai ieftine locuințe din Cluj-Napoca.