Un reportaj ce aparține site-ului turnulsfatului.ro dezvăluie principalele diferențe dintre trenurile private și trenurile CFR după o experiență pe propria piele, într-o călătorie dus-întors Sibiu-Cluj.
Cluj-Napoca a depășit rata incidenței de 3 cazuri la mia de locuitori, iar primii afectați sunt elevii.
Mugur Mihăescu s-a infectat cu COVID în Spania, alături de familie. Acum actorul este vaccinat, dar în 2021 a fost în centrul unor controverse. El i-a făcut ”boi” pe cei care poartă mască și respectă regulile și ”melci”, pe cei care nu ies la proteste.
Starea de alertă prelungită intră în vigoare începând de azi, pentru încă 30 de zile, iar purtarea măștii medicale sau FFP2 devine obligatorie în toate spațiile închise sau deschise.
Guvernul a aprobat prelungirea stării de alertă, începând cu 8 ianuarie, iar printre principalele măsuri se numără ”obligativitatea purtării a măștii de protecție doar tip medical sau FFP2, astfel încât să acopere gura și nasul, în toate spațiile publice
Peste 60% dintre măștile tip FFP2 sunt neconforme. Este avertismentul lansat de o organizație pentru protecția consumatorilor. În total, nu mai puțin de 284 de tipuri de măști prezente pe piață nu ne protejează de virusul COVID-19.
Un tânăr român, în vârstă de 19 ani, stabilit în Italia, a inventat masca de protecție inteligentă, care luminează atunci când nu mai este eficientă și nu mai filtrează așa cum trebuie.
Masca de protecție chirurgicală sau FPP2 va deveni obligatorie în toate spațiile frecventate de oameni, din momentul în care incidența trece de 1 la mie.
Prof. Dr. Dorin Sarafoleanu (85 de ani), un mare specialist în ORL care a adus pentru prima dată în România tehnica laserului, a a făcut o radiografie a pandemiei de coronavirus.
Octavian Jurma le recomandă părinților să își vaccineze copiii. Acesta susține că le înțelege temerile, însă și el este părinte și și-a vaccinat copiii, tocmai pentru că a constatat că acesta este cel mai bun lucru pe care putea să îl facă.
Specialistul în Sănătate Publică, Răzvan Cherecheș, a vorbit într-o postare de pe Facebook despre efectul tulpinii Omicron la nivel global.
Diana Şoşoacă a fost amenințată cu executarea unor bunuri pentru amenzile primite în pandemie. Senatoarea avea de achitat suma totală de 100.000 de lei.
Raed Arafat a răspuns unor întrebări care au legătură cu modul în care românii vor petrece sărbătorile de iarnă.
Un bărbat a fost dat jos dintr-un avion United Airlines după ce a purtat o pereche de bikini tanga pe față, pe post de mască de protecție.
Medicul Octavian Jurma a făcut o analiză a variantei Omicron și spune că s-a înșelat și că lucrurile stau mai rău decât a crezut.
Profesorul de sănătate publică de la UBB Cluj, Răzvan Cherecheș, crede că relaxările din decembrie, vor fi decontate în ianuarie.
Durerile în gât şi faringitele sunt primele semne că ați putea fi infectați cu noua tulpină Omicron, anunță profesorul Adrian Streinu-Cercel.
Profesorul Adrian Streinu-Cercel crede că ar putea urma un nou val al pandemiei COVID-19, pentru că românii ”se comportă ca şi cum şi-ar dori să se infecteze cu SARS-CoV-2”.
Profesorul Adrian Streinu-Cercel spune că ţara noastră se va confrunta cu un nou val al pandemiei, având în vedere că românii nu prea mai poartă mască și se comportă ca și cum și-ar dori să se infecteze cu SARS-CoV-2.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, susține că sunt concerte, unde oamenii sunt iresponsabili.
Gigi Becali a anunțat că face gargară cu țuică, în fiecare zi. Miliardarul crede că metoda îl salvează de viruși.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, spune că ridicarea obligativității certificatului verde nu a fost încă discutată pentru că a văzut în ultima perioadă tot mai multe persoane iresponsabile, care nu se protejează, înghesuindu-se la concerte sau manife
O nouă altercație s-a produs marți seara, în magazinul Carrefour, din Piața Gării, între o angajată de la securitate și un client.
Farmec, una din cele mai mari companii românești din piață, lansează o subgamă completă de produse cu argan pentru păr în gama Gerovital Tratament Expert. Noile produse aduc beneficii sporite de reparare, hrănire și hidratare a părului.
Salina Turda nu mai e ce era odată, din perspectivă turiștilor care au fost recent în vizită la mina de sare subterană, atracția principală a municipiului Turda.
În urmă cu câteva zile, purtătorul de cuvânt a Biserii Ortodoxe Române a anunțat că ÎPS Patriarhul Daniel s-a vaccinat. Ulterior, aflat în Plenul Parlamentului, și șeful Bisericii, a declarat că s-a vaccinat împotriva COVID-19, nedezvăluind însă data și c
Europa a intrat în alertă după apariția unei noi variante a virusului COVID-19 din Africa. Noua variantă are peste 30 de mutații şi scade eficacitatea vaccinurilor. Voichița Lăzureanu, medic infecționist la spitalul Victor Babeş din Timişoara, a ex
Managerul magazinului Carrefour din Piața Gării a scos pistolul cu electroșocuri la doi tineri care vroiau să facă cumpărături. Managerul l-a acuzat pe unul dintre tineri că nu purta mască așa cum trebuie.
Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca va fi deschis numai pentru cei vaccinați.
În România, 200.000 de lei este cea mai mare factură pe care a lăsat-o în urmă un bărbat infectat cu SARS-CoV-2, nevaccinat, care a fost internat două luni la Terapie Intensivă, unde a şi murit.