Urmărirea zimbrilor în Munții Țarcu din România este unul dintre numeroasele „safari” europene care se concentrează pe „resălbăticire”, o abordare progresivă a conservării care are ca scop refacerea ecosistemelor și promovarea biodiversității prin reintro
România este pe primul loc la naşteri juvenile din Uniunea Europeană. Patru din zece mame sub 15 ani sunt de la noi din ţară, arată o statistică realizată de organizaţia Salvaţi Copiii.
Administrația Naţională de Meteorologie a emis, marți, o atenționare cod galben care vizează ploi torențiale, grindină și vijelii în vestul țării. Alerta meteo afectează 12 de judeţe și este valabilă în următoarele ore. În intervale scurte de timp cantită
În ultimele 24 de ore au fost raportate 176 de cazuri noi de COVID-19 în întreg județul Cluj.
Nelson Mondialu a început să vorbească ca un politician și cere demolarea garajelor, chiar și pe al lui, pentru că strică priveliștea și nu au copii spații verzi.
Geamul rabatabil al unui autobuz s-a desprins vineri seara, în jurul orei 19.30, în mers, și a lovit în cap un copil, pe strada Edgar Quinet, anunță tatăl acestuia.
Administrația Națională de Meteorologie a emis joi, cod galben pentru pentru mai multe judeţe din ţară, inclusiv județul Cluj.
Peste 180.000 de români s-au autorecenzat în primele două zile. Județele în care ponderea celor care s-au autorecenzat este cea mai ridicată sunt: Brașov, București, Ilfov și Cluj.
Ministerul de Interne a precizat că cererile pentru un pașaport nou au crescut de 3 - 4 ori, față de primele luni ale anului 2021. Frica războiului îi face pe români să își facă pașaport în caz de război, pentru a putea pleca din țară.
Serviciile de pașapoarte, unde românii au făcut cozi speriați de războiul declanșat de Rusia în Ucraina, vor lucra și în weekend, a anunțat miercuri Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Numărul de programări online făcute în primele opt zile ale lunii mar
”A trăi ca-n sânul lui Avram” este o expresie folosită de mulți atunci când le merge bine. Expresia înseamnă ”a fi în elementul tău, a o duce bine”.
Clujenii au la dispoziție 198 de adăposturi de război, în cazul în care situația o va cere.
Clujul are pregătite adăposturi de război, acestea fiind întreținute regulat în caz de atac aerian.
Polițiștii din Drobeta Turnu Severin au găsit, într-un apartament din Drobeta Turnu-Severin, un animal mai puțin obișnuit: familia creștea un struț. Proprietarul a fost amendat.
Marile orașe atrag tinerii ca un magnet și îi și păstrează acolo datorită salariilor mai bune.
Amalia Șerban, directorul Direcției Generale de Asistență Medicală și Sănătate Publică din Ministerul Sănătății, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că școlile rămân deschise în toată țara săptămâna viitoare, având în vedere că gradul de ocupare
Meteorologii au emis Cod galben de ninsori temporar viscolite, până în noaptea de joi spre vineri, în judeţele Satu Mare, Sălaj, Maramureş, Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Mureş, în timp ce în zona de munte, la altitudini mai mari de 1.600 de metri.
O polițistă s-a împuşcat în baia gării din Strehaia, cu pistolul din dotare. Adela Loredana avea 25 de ani şi se căsătorise recent, tot cu un poliţist.
Polițiștii din cadrul Sindicatului Europol au protestat vineri, 17 decembrie, în fața sediilor PNL și PSD. Ei cer majorarea salariilor pentru că s-au săturat să fie ”fraierii sistemului bugetar”.
Primăriile din România au cheltuit peste 27 de milioane de lei prin achiziție directă pentru iluminatul festiv din acest an, potrivit datelor încărcate în sistemul electronic de achiziții publice.
Clujul va avea prefect PNL, iar actualul prefect UDMR, Tasnadi Szilard, va fi schimbat.
Polițiștii afiliați Sindicatului Europol vor protesta în data de 14 decembrie în fața Prefecturii Cluj, între orele 10.00 și 12.00.
Zeci de percheziții au fost făcute în toată țara, fiind căutare arme introduse ilegal în România.
Poliţiştii au început să refuze să mai dea amenzi și aplică numai avertismente şoferilor care încalcă regulile de circulaţie. Poliţiştii dau avertismente pe bandă rulantă, în semn de protest.
Până astăzi, 1 decembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.780.808 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 10.348 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima i
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.128 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 75 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.136 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 37 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3.021 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 48 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.006 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 56 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.844 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 82 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.