Duminica 22 Decembrie

Ştiri      memoriu

Primărița din Cluj, acuzată că a luat mită de la o bunicuță, spune că denunțul e făcut de „o femeie în vârstă şi bolnavă, care nu prezintă garanţii”

Judecătorii de la Tribunalul Cluj au dispus vineri, 6 noiembrie, începerea judecății în dosarul de luare de mită al Violetei Trifu, primarul comunei Beliș, județul Cluj.

Tensiuni MAXIME în Consiliul local între Boc și profesorii și părinții de la Colegiul Șincai Cluj! Au protestat față de desființarea ciclului primar VIDEO

Luni, 18 noiembrie, ședința Consiliului Local Cluj-Napoca a fost marcată de discuții în contradictoriu între învățătoare de la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” și mai mulți părinți, pe de-o parte, și Emil Boc, pe de altă parte.

Părinții din Florești furioși din nou pe programul școlar al copiilor mici:  „Ne temem că legea va fi încălcată din nou, cu program de la 12 la 15:45”

Părinții din Florești sunt revoltați de programul de cursuri ale copiilor lor, în ciuda demersurilor făcute anul trecut pentru remedierea situației.

Încă o gimnastă din România își cere dreptatea la TAS, după finala la sol de la Jocurile Olimpice. Ana Maria Bărbosu a depus şi ea contestaţie!

După ce Sabrina Voinea a depus un memoriu la TAS în care contestă penalizarea de 0,1 puncte primită de arbitrii care au depunctat-o pentru un presupus pas în afara covorului, deși imaginile arată altceva, conaționala sa, Ana Maria Bărbosu a decis să depun

Jobul din România cu salariu de 14.000 de lei, dar fără candidați: „E fuga asta după bani repede şi timp scurt de lucru”

Există un loc de muncă în România unde salariile pot ajunge la 14.000 de lei în mână, însă nimeni nu se înghesuie să se angajeze.

Sancțiuni care pot fi contestate de șoferii români! Acte necesare și termenele care trebuie respectate

Contestația unei amenzi de circulație este reglementată conform Ordonanței de Urgență nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Trei sute de clujeni riscă să rămână pe drumuri după ce fosta Industria Sârmei Câmpia Turzii, acum Industrial Steel Wires, a început concedierile masive

Trei sute de clujeni riscă să rămână pe drumuri după ce fosta Industria Sârmei Câmpia Turzii, acum Industrial Steel Wires, a început concedierea colectivă.

Boc, acuzat că blochează dezvoltarea Clujului și că exploatează lipsa centurii metropolitane

Primarul Emil Boc este acuzat de un consilier local USR că blochează dezvoltarea Clujului, folosind centura metropolitană ca o sperietoare.

Patriarhul Daniel: Crucea Eroilor de pe Dealul Cetățuii din Cluj-Napoca nu va fi înlăturată

Patriarhul României, PF Daniel, a intervenit în problema Crucii Eroilor de pe Dealul Cetățuii din Cluj-Napoca, după ce s-a zvonit că va fi înlăturată.

Mircea Rednic l-a desființat pe administratorul judiciar clujean Răzvan Zăvăleanu: ”Are procent la Dinamo din tot ce se vinde?”

Mircea Rednic l-a atacat direct pe administratorul judiciar de la Dinamo, clujeanul Răzvan Zăvăleanu, spunând că actualii conducători ai clubului vor să falimenteze echipa.

Jobul pentru care nu se găsesc angajați, nici la salariul de 14.000 de lei. Nu e nevoie de facultate

Există domenii în care nu se găsesc angajați nici pe salarii enorme. Deși prețurile cresc de la o zi la alta, iar angajatorii oferă un salariu mult peste media salariilor din România, posturile rămân libere.

Directorul Teatrului Maghiar Cluj, după factura enormă la gaz: „Există o situație absurdă: fie plătim tot bugetul pe servicii, fie oprim activitatea!”

Peste 200.000 de lei va veni factura la gaz pe luna ianuarie pentru Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, de 7 ori mai mare decât cea din decembrie, transmite Rador.

Florin Piersic a cerut un loc de parcare în fața casei din Cluj-Napoca, dar nu l-a primit

Celebrul actor clujean Florin Piersic a cerut un loc de parcare în fața casei, pentru că umblă tot mai greu.

PSD Cluj-Napoca cere mazilirea consilierilor Mătușan și Ciubăncan. Cordoș doarme în funcție și nu mișcă fără ordin

PSD Cluj-Napoca a trimis către președintele PSD Cluj, Alexandru Cordoș, propunerea de retragere a sprijinului politic pentru consilierii Anca Ciubăncan și Vladimir Mătușan, ceea ce înseamnă că rămân fără mandatele de consilieri locali.

Scrisoarea LACRIMOGENĂ prin care Tudor Cîrje cere clemență. El a făcut accidentul în care a murit studenta Gabriela Rîpan

Tudor Ștefan Cîrje, autorul accidentului care a avut loc în luna ianuarie 2019, în Florești, soldat cu moartea studentei Gabriela Rîpan, a redactat o scrisoare lacrimogenă, prin care cere să fie condamnat cu suspendare.

CFR Cluj a trimis un memoriu către CCA, în care îl acuză pe arbitrul Ovidiu Haţegan de „malpraxis în formă continuată

CFR Cluj a trimis un memoriu către CCA, în care îl acuză pe arbitrul Ovidiu Haţegan de „malpraxis în formă continuată"

CFR Cluj a trimis un memoriu către Comisia Centrală a Arbitrilor, în care îl acuză pe arbitrul Ovidiu Haţegan (de profesie medic) de „malpraxis în formă continuată".

Premierul Ludovic Orban amendat de Tribunalul Cluj pentru că nu pune în aplicare o sentință

Tribunalul Cluj a dispus o amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere pe numele premierului Ludovic Orban, pentru că nu-l numește în funcție pe fostul suprefect Györke Zoltán, care a câștigat un proces.

Un grup de părinți din Cluj cere redeschiderea școlilor. Completează AICI memoriul prin care se încearcă schimbarea lucrurilor

Un grup de părinți clujeni solicită redeschiderea școlilor pe motiv că unitățile de învățământ nu sunt focare de COVID-19, după cum arată și datele furnizate de Direcția de Sănătate Publică Cluj. Formular prelucrare a datelor : Memoriu al părinților către

Senatorul Cristian Vasile Lungu explică de ce vrea să interzică identitatea de gen: Toaletele fetelor pot fi invadate de băieți care se cred fete?

SRI, DSP Cluj și Poliția Transporturi Aeriene știau cu 24 de ore în avans că vin la Cluj 2000 de muncitori - Memoriu adresat premierului

NU se scumpesc tarifele de taxi la Cluj. Primăria a refuzat majorarea prețurilor

Asociația de Monitorizare Taxi Transilvania a anunțat, luni, că Primăria Cluj-Napoca le-a refuzat cererea de creștere a tarifului maximal.

Taximetriștii clujeni vor majorarea tarifelor de la 1 august! S-ar putea ajunge la aproape 5 lei pe kilometru

Reprezentanții Asociației de Monitorizare Taxi Transilvania cer municipalității clujene majorarea tarifelor începând din 1 august.

Opera din Cluj se va închide pentru că nu mai sunt bani. Artiștii trimiși în șomaj pe creștere economică / UPDATE

Opera din Cluj se va închide pentru că nu mai sunt bani. Artiștii trimiși în șomaj pe creștere economică

Clujului i-au fost repartizate 139 clase de liceu și 55 de profesională. Ministerul a vrut să taie 18 clase

Procurorii belgieni ANCHETEAZĂ cea mai mare firmă transport din Cluj-Napoca. Șoferii lucrau în Belgia la salarii românești

Taximetriștii din Cluj-Napoca au cerut majorarea tarifelor. Ce a răspuns Primăria

Taximetriștii clujeni cer majorarea tarifelor, pentru că la actualul preț pe kilometru nu se mai rentează să lucreze.

Povestea unui clujean, condamnat în China la 4 ani. Era profesor de universitate, dar comuniștii l-au săltat

Un clujean de 37 de ani, profesor la universitatea din Beijing, trăiește o dramă de nedescris, dar statul român nu sare să îl ajute.

CFR Cluj cere depunctarea FCSB. Becali a luat foc

CFR Cluj vrea ca FCSB să fie depunctată, în urma deselor atacuri venite din partea vicecampionilor, depunând un memoriu la Comisia de Disciplină.

Elena Udrea nu mai vrea să fie judecată în România. A primit statutul de refugiat politic în Costa Rica

Elena Udrea a anunțat, vineri dimineață, prin intermediul avocatului său, că a primit statut de refugiat politic în Costa Rica și ar vrea să fie audiată în dosarul Gala Bute în țara de adopție.