Un clujean a reușit parcarea lunii la Cluj, după ce și-a lăsat mașina pe trecerea pentru pietoni, în parcarea supermarketului LIDL din cartierul Mărăști.
Adrian Mutu a schimbat multe mașini la viața lui, dar a și avut de unde să plătească prețul, fiind unul dintre cei mai bine plătiți fotbaliști din România. Acum, ca antrenor, ”Briliantul” are venituri mari, așa că și-a permis luxul unui Mercedes-Benz GLE
Adrian Mutu, antrenorul celor de la CFR Cluj, este pasionat de mașini de lux și, de curând, a făcut o nouă achiziție costisitoare.
Șoferul unui Mercedes cu numere de Bihor a fost filmat în centrul Clujului în timp ce făcea unele manevre extrem de riscante.
Un conducător auto din Alba Iulia a avut parte de o experiență neplăcută după ce și-a lăsat BMW-ul parcat pe marginea DN1 pentru câteva ore.
Tinerii din Cluj sunt nostalgici după vremurile în care localurile de pe strada Piezișă - supranumită și strada studenților din Cluj, erau mult mai accesibile pentru studenți.
Adrian Mititelu Jr., fiul finanțatorului celor de la FCU Craiova, a spus că știe cum e să trăiască modest, afirmând că familia sa a trăit în ”sărăcie” cu 3.000 de euro lunar. Acesta a precizat că familia sa a trecut printr-o perioadă dificilă, numind-o „s
Un taximetru s-a lovit violent de un Mercedes, luni seară, pe raza localității Mera.
Două tinere din Marea Britanie, în vârstă de 22 și 21 de ani, câștigă lunar 20.000 de lire sterline din închirierea unor locuințe pe care nu le dețin, prin intermediul Airbnb și Booking.
ANAF scoate la vânzare mai multe mașini la final de an. Dacă sunt ieftine sau scumpe este greu de analizat din informațiile pe care le oferă Fiscul.
Patru români au comis o serie de furturi în mai multe orașe din Italia.
Andrei Caramitru avertizează că limitarea folosirii cash-ului va reprezenta o problemă pentru firmele locale.
Șoferul unui Mercedes scump a fost fotografiat joi, 2 noiembrie, la Lidl, pe strada Frunzișului, parcat bine-mersi pe locul destinat persoanelor care au probleme de handicap.
Pompierii clujeni au intervenit luni seara la un accident de circulație produs pe strada Corneliu Coposu.
Un motociclist a fost victima unui accident petrecut în 18 septembrie pe strada Fagului, care leagă cartierul Bună Ziua de cartierul Gheorgheni, și face legătura cu strada Constantin Brâncuși.
Miruna Pascu l-a sfătuit pe fiul său, Vlad Pascu, tânărul drogat care a provocat accidentul din 2 Mai, în care au murit două persoane și alte trei au fost rănite, să toarne tot ce știe la procurori, pentru a beneficia de o anumită clemență.
Un clujean care circula pe contrasens pe centura de nord a comunei Florești a fost amendat pe baza filmărilor realizate cu o cameră de bord. Deși legea spune că aceste filmări nu sunt luate în considerare, se pare că realitatea esste alta.
Șoferul unui Mercedes a făcut prăpăd în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 2.00, pe strada Tudor Vladimirescu, lângă Tăietura Turcului.
Vlăduța Lupău a reușit prin munca ei să ridice un adevărat imperiu în ultimii 10 ani. Artista cântă oriunde este chemată, iar tariful ei începe de la 10.000 de euro, așadar face pe lună minim 50.000 - 60.000 de euro. La această sumă se adaugă promovările
Cluj-Napoca este orașul din România în care se propune realizarea primului proiect mixt de reconversie urbană ce va purta semnătura UNStudio.
În calitate de reprezentant al industriei românești de mobilă, am avut deosebita onoare să fiu invitat în casa fostului președinte al Kazahstanului: Dinmuhamed Ahmedovich Kunaev ("Dimash") în orașul Almatî, str. Tulebaev 117, Kazahstan. Invitația a fost f
Registrul Auto Român a primit o ”comandă”, pentru a verifica și omologa câteva ”bijuterii” pe patru roți.
Actorul Bogdan Bob Rădulescu a surprins un șofer în Aleșd, pe DN E60, spre Cluj, dar într-o parcare a golit ”tacticos, liniștit, cu brațele pline, mașina de gunoi”.
Poliția l-a identificat pe cel care a condus SUV -ul marca Mercedes, abandonat pe o stradă din Cluj-Napoca, după un accident. Șoferul a fost amendat și a rămas pieton 30 de zile.
Regele fotbalului s-a stins din viață în urmă cu un an, însă brazilienii îl tratează în continuare pe Pele ca pe un adevărat rege al sportului.
În luna martie, Georgiana Lobonț și-a isterizat fanii. Ea și soțul ei au ajuns în atenția publicului după ce ultimul a spus în luna ianuarie că vor divorța, dar apoi toată povestea a fost dată uitării.
Georgiana Lobonț și soțul ei sunt în centrul atenției, după ce ultimul a spus în luna ianuarie că vor divorța, dar apoi toată povestea a fost dată uitării.
Un șofer și-a parcat ”tancul” în ușa halei agroalimentare din
Max Verstappen, campionul mondial al Formulei 1, a fost votat miercuri drept cel mai bun pilot al anului 2022. Juriul a fost alcătuit din piloţii monoposturilor din Formula 1. Pilotul olandez al echipei Red Bull a câştigat ultima cursă a sezonului în noie