Leon Magdan a făcut cel mai impresionant număr al serii la Românii au Talent.
Un tânăr de 25 de ani a uimit juriul și publicul concursului ”Românii au talent” când a urcat pe scenă costumat în Cicciolina.
Un concurent din noul sezon al concursului ”Românii au talent” a reușit să o facă pe Andra să roșească. Acesta a început să facă striptease pe masa juriului, chiar în fața artistei.
ROMANII AU TALENT. Cvintetul vocal Anatoly a impresionat până la lacrimi juriul de la Românii au talent.
Andrei Mihnea Cerbu este un puști de 11 ani care a impresionat pe toată lumea în sezonul al patrulea al show -ului Românii au talent.
Familia unei concurente de la DANSEZ PENTRU TINE l-a acuzat pe Mihai Petre că favorizează o altă pereche.
Ruby și Alexandru Ciobanu, partenerul ei de la ”Dansez pentru tine”, nu au avut o seară foarte bună, iar juriul a fost destul de asptu cu cei doi. Situația este și mai rea pentru că ei se află și la duel.
După plecarea lui Wilmark, pentru a completa juriul emisiunii ”Dansez pentru tine” a fost aleasă săția lui Mihai Petre, Elwira. Cuplul se pare că deja a început să se contrazică, de această dată din cauza dansului realizat de Dima si Iulia.
Coregraful Cornel Patrichi a comentat decizia ProTV de concediere a lui Wilmark într-un mod acid.
Wilmark a fost dat afară de la emisiunea ”Dansez pentru tine” pentru ca Mihai Petre să-și poată aduce soţia, Elwira, în juriu.
Wilmark a fost dat afară de la ”Dansez pentru tine” cu câteva ore înainte ca emisiunea să fie difuzată pe post.
Mihai Petre a fost victima unei farse realizate de câțiva foști concurenți ai concursului ”Românii au talent”.
Mihai Petre, juratul de la emisiunea ”Românii au talent”, a fost amendat după ce a fost prins conducând cu 115 kilometri la oră, în localitatea Jilava, judeţul Ilfov.
Celebrul coregraf Cornel Patrichi l-a atacat dur pe actorul Mihai Bendeac, jurat al emisiunii ”România Dansează”, emisiune pentru care a fost și el luat în calcul pentru un post. Patrichi consideră că actorul strică emisiunea și ”urlă ca n
Ventrilocul Eduard Sandu a intrat în finală după un număr senzaţional cu Nea Alecu, un prieten de-al său.
Andra a surprins în a doua semifinală de la ROMÂNII AU TALENT, schimbându-și coafura.
Cea de-a doua semifinală a concursului ”Românii au talent” se va desfășura în această seară, de la ora 20.30, unde alți 12 concurenți se vor lupta pentru un loc în marea finală și pentru marele premiu de 120.000 de euro.
ROMÂNII AU TALENT. Andra a oferit senzații tari în semifinala de vineri seara, dansând pe masă alături de baletul Edy Stancu.
ROMÂNII AU TALENT. Laura Cupșa, din Baia Mare, un instructor de fitness de 21 de ani, l-a cucerit pe Mihai Petre încă de când a intrat pe scenă.
Costel Rusa, 31 de ani, este concurentul care a vrut să arate că poate să ţină greuţăţi pe organele genitale, dar a dezamăgit.
Diana Căldăraru este o concurentă din Timişoara care a făcut spectatorii să plângă iar juriul să aplaude. Fetița de 13 ani a cântat foarte bine.
Clujeanul Cosmin Gabor a uimit juriul și audiența la preselecțiile ”Românii au talent”. El a cântat piesa ”Să mori de dragoste rănită” și a impresionat-o pe Andra.
În cea de-a patra ediție a noului sezon ”Românii au talent”, de vineri, 8 martie, veți vedea ce spectacol au făcut prezentatorii Smiley și Pavel Bartoș, cât și juratul Mihai Petre în cadrul preselecțiilor de la Timișoara.
Campionatul Naţional de Dans Spotiv, organizat clubul Crystal Top Dance Cluj, şi-a desemnat câştigătorii.
Clujeanca Andra a suferit schimbări majore în ultimii 10 ani, transformându-se dintr-o puştoaică timidă într-o divă în adevăratul sens al cuvântului.
Florin Ţurca, un rapper care a visat încă de când era în închisoare să cânte la Românii au talent, a impresionat pe toată lumea cu o piesă emoționantă, despre mama sa.
Cristian Geambașu, un scriitor de romane și piese de teatru, a pus versurile lui Mihai Eminescu, pe o melodie a rapperului 50 Cent.
O concurentă, respinsă la preselecțiile de la Românii au talent, se poate declara totuși norocoasă, după ce a reușit să-l sărute pe Mihai Petre.
Mai multi concurenți au prezentat la Românii au talent, vineri seara, o tradiție inedită dintr-o localitate din Bihor: un concurs de mâncat pepene verde.
Unul dintre concurenții de la ROMÂNII AU TALENT s-a certat cu juriul, care era la un pas de a-l ”trece”.