Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, susține că ideea de consolidare al flancului estic al Nato transmite un sentiment de siguranță, după ce liderii NATO au decis înființarea unui grup de luptă inclusiv în România.
Începând de astăzi, miercuri 9 martie, România a scăpat de restricțiile împotriva COVID-19, dar ce se întâmplă cu certificatul verde şi cu PLF-ul pe care cei care se întorc, de astăzi, în ţară. Trebuie să le prezinte la graniţă? Ministrul de Interne spune
Primarul municipiului Cluj-Napoca, E mil Boc, a declarat vineri, 18 februarie, că Agenţiile de Dezvoltare Regională (ADR) trebuie să-şi păstreze autonomia într-o discuţie cu ministrul Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, în care a mai explicat necesitatea
Roxana, medicul rezident de la Spitalul Clinic de Urgență Cluj-Napoca, a ajuns în Israel și a început tratamentul special.
Consiliul Național al Elevilor cere autorităților să ia măsuri astfel încât „după sărbători, să nu ne confruntăm cu un nou val pandemic imposibil de stăpânit, care să blocheze din nou sistemul educațional”.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a prezentat lista miniștrilor PSD din coaliția cu PNL.
Conducerea PSD a aprobat în unanimitate intrarea la guvernare alături de PNL și UDMR, dar cu Nicolae Ciucă premier.
Kelemen Hunor, președintele UDMR, este nemulțumit de faptul că Uniunea nu primește ministerele cerute.
Negocierile dintre PSD și PNL pe ministere, dintre delegațiile conduse de Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, Florin Cîțu a stat într-un colț.
Testele COVID-19 pe bază de salivă pentru elevi pot fi folosite acasă, precizează Ministerul Sănătății.
Premierul demis Florin Cîţu speră ca negocierile pentru formarea noului guvern să fie finalizate duminică.
CEO -ul Terapia, Dragoș Damian, a venit cu o propunere pentru premierul desemnat Nicolae Ciucă pentru formarea unui guvern profesioniști.
Primarul Reșiței, Nelu Popa, a dezvăluit că în PNL lucrurile sunt grave, iar acest lucru era vizibil pentru un lider ca și Ilie Bolojan, încă din decembrie 2020.
A fost prezentată miercuri lista de miniștri pe care Dacian Cioloș îi vrea în noul guvern monocolor USR-PLUS.
Klaus Iohannis a primit o propunere de a pune un premier de la UDMR, ca soluție de criză.
Guvernul urmează să valideze în şedinţa de sâmbătă, printr-o hotărâre, măsurile adoptate joi seara de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă privind gestionarea pandemiei de COVID-19.
Dragoș Damian spune că România s-a subordonat UE și așa s-a ajuns să cumpere energie electrică și gaze naturale la un preț de 2-3-5 ori mai scumpe decât se vând în Moscova și Baku.
Prefecții și subprefecții USR PLUS au fost demiși din ordinul premierului Florin Cîțu. Între cei care au rămas fără post este și subprefectul Clujului, Camelia Sălcudean.
Prețurile din magazine ne afectează pe toți, dar au ajuns și cei cu posibilități financiare să le resimtă. Voicu Ienci, un politician retras din orașul Brad, județul Hunedoara, cu puternice legături de afaceri în Cluj, a realizat cu surprindere că prețuri
Premierul Florin Cîțu a vorbit despre rectificarea bugetară, explicând că va fi nevoie de o modificare a alocării resurselor de buget pentru menținerea deficitului bugetar la ținta de 1.16%.
Ce se întâmplă dacă un elev primeşte un rezultat pozitiv la testul rapid de COVID-19. Ministrul Sănătăţii a oferit explicaţii.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, susține că partidul său se delimitează de activitatea ministrului Vlad Voiculescu.
Călin Cozma, proprietarul unui restaurant din Cluj-Napoca, și vicepreședinte al Federației naționale a patronatelor din industria ospitalității, a spus că patronii din HoReCa s-au adunat pentru că HORA (Organizația Patronală a Hotelurilor și. Restaurantel
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a declarat că l-a criticat pe Ludovic Orban pentru că are motive clare și este îndreptățit.
Bugetul României pe 2021 a fost adoptat de Guvern, vineri seară, urmând să ajungă în acest weekend în Parlament pentru a fi votat.
Cluj - Taxă de poluare. Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, vrea dezbatere publică pentru taxa de poluare
Guvern plănuiește să includă și alte categorii de angajați în a doua etapă de vaccinare. Proiectul ar urma să fie adoptat miercuri.
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, s-a dus sâmbătă la Budapesta, după ce vineri seara s-a anunțat că Uniunea va avea trei ministere în Guvernul României.
Ludovic Orban spune că este normal să fie nemulțumiri în legătură cu negocierile privind noul guvern, pentru că este imposibil să îi mulțumești pe toți.
Fostul jurnalist și realizator TV clujean se află pe lista scurtă a P.N.L-ului de a deveni Ministrul internelor.