Fostul premier, actual primar al municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc a fost audiat , marţi, de judecătorii ÎCCJ, în dosarul Microsoft în care Valerian Vreme a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, şi a declarat că fostul ministru a fost unul c
Conducerea PSD a aprobat noua listă a miniștrilor ce vor forma cabinetul Dăncilă, condus de prima femeie prim ministru din istoria României.
Poştaşii clujeni l-au așteptat pe premierul Dacian Cioloș timp de cinci ore pentru a i se plânge și a-i cere să demită conducerea Companiei de stat Poşta Română.
Un elev clujean de la Liceul de Informatica "Tiberiu Popoviciu" din Cluj-Napoca s-a calificat la Campionatul Mondial MOS 2016.
Un fost ministru din cabinetul lui Emil Boc, cercetat în dosarul Microsoft, susține că a finanțat PDL cu 300.000 de euro lunar.
Șefa Direcției Naționale Anticorupție, Codruța Kovesi, a solicitat începerea urmăririi penale faţă de 9 miniștri, în dosarul Microsoft.
Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare, dar problemele nu se opresc aici.
Premierul Victor Ponta a pregătit structura noului guvern, deși negocierile cu UDMR nu au fost încă finalizate.
Cabinetul Ponta 2 și-a definitivat lista de ministri și va avea mai multe ministere decât guvernul Boc.
Primarul Emil Boc a anunțat că IBM își va deschide la Cluj un centru de cercetare.
Ministrul Comunicatiilor, Razvan Mustea, a declarat ca pentru multi romani Internetul este inca un OZN, cu toate ca Romania are zone in care conexiunea este foarte buna si programatori talentati.
Premierul nominalizat, Mihai Razvan Ungureanu, a prezentat lista ministrilor din Cabinetului sau. V
Gigantul IBM ar putea ajunge la Cluj-Napoca unde sa puna bazele unui centru care sa aiba circa 3.000 de angajati, a anuntat ministrul Comunicatiilor, Valerian Vreme.
Ministrul Comunicatiilor, Valerian Vreme, a comis o gafa la debutul anului scolar si le-a transmis elevilor ca trebuie sa dispara varstnicii pentru ca "tot mai multi sa poata utiliza calculatorul".
Emil Boc a ajuns la Cluj si a asistat la semnarea contractului de informatizare a primariei din fonduri europene. Proiectul are valoarea de 6 milioane de lei.
Ministrul Comunicatiilor, Valerian Vreme, i-a transmis deputatului PNL, Virgil Pop, sa caute in curtea PNL vinovatii pentru contractele paguboase de la Posta Romana.
Statul isi vinde actiunile la Romtelecom cu un miliard de euro, a anuntat la Cluj Napoca ministrul Comunicatiilor, Valerian Vreme.
Cei sase noi ministri ai cabinetului Boc, Ariton, Ialomitianu, Vreme, Botis, Boagiu si Tabara, au depus juramantul.
Emil Boc a primit un vot de incredere din partea parlamentarilor PD-L, care l-au mandatat sa treaca la remanierea ministrilor neperformanti.
Ministrii Gabriel Sandu si Borbely Laszlo s-au certat in timpul sedintei de Guvern de astazi. Ca sa ii linisteasca, premierul Emil Boc le-a taiat microfonul.