Mircea Bravo, s-a căsătorit recent cu aleasa inimii sale, Georgiana. Cei doi au avut parte de o cununie discretă, departe de ochii curioșilor, în inima orașului Cluj-Napoca.
Mircea Bravo s-a însurat cu o frumoasă bistrițeancă, cu 8 ani mai tânără ca el. Soția vedetei lucrează ca și cadru universitar, iar diferența de vârstă nu este o problemă.
Un clujean, jucător profesionist de poker,Cosmin Joldiș, a câștigat peste 1 milion de dolari după ce a concurat la mai multe concursuri internaționale.
Denis Roabeș, solistul The Motans, a spus că în Ardeal se simte ca în Republica Moldova.
Imaginea unor persoane cunoscute, cum e Mircea Bravo, dar și a unor mari branduri, cum sunt BT și Lerroy Merlin, sunt folosite de țeparii online, atrage atenția Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) din cadrul Guvernului României.
Vloggerul Mircea Bravo s-a săturat de vorba ”Eu nu-s curios!”. Acesta crede că cea mai valoroasă calitate este curiozitatea.
Creatorii de conținut au intrat în vizorul Fiscului. De la vloggeri, bloggeri și până la youtuberi, toți cei care își câștigă existența din online trebuie să plătească taxe la stat.
Cunoscutul vlogger clujean, Mircea Bravo, este acuzat de turiști că distruge una dintre cele mai frumoase și pitorești plaje din România, cea de la Tuzla.
Mircea Bravo a început filmările noului săi film de lungmetraj la Gherla. Acesta va include secvențe și de la o spălătorie auto din Cluj-Napoca.
Dorian Popa a fost întâlnit în centrul Clujului de Mircea Bravo, care l-a întrebat ”Ce înseamnă să fii bogat?”.
Reacția surprinzătoare a lui Emil Boc când a fost întrebat de un comediant dacă e bogat. Gestul care i-a întărit răspunsul.
Primarul Emil Boc apare într-un clip al comediantului Mircea Bravo, filmat în Piața Unirii, unde cei doi pare că s-au întâlnit întâmplător.
”Nea Sandu” sau ”Domnu Sandu”, bunicul din clipurile lui Mircea Bravo, a fost condus pe ultmul drum de rude și prieteni.
Domnu Sandu, personajul din clipurile lui Mircea Bravo, s-a stins din viață.
De vorbă cu Mircea Bravo despre clipul ”AȘA A ZIS BUNICA!”: La probat blugii stau cu orele, dar la vot nu se pot duce?
Comediantul clujean Mircea Bravo a postat un nou clip de senzație, tema fiind traficul infernal din Cluj-Napoca.
Primarul Clujului, Emil Boc, a jucat baschet în centrul orașului, după ce a fost provocat de comediantul Mircea Bravo.
O fotografie postată de consilierul local Ioan Bîldea a stîrnit indignare pe Facebook.
Un clujean cu handicap, care între timp s-a mutat în Anglia, a analizat imaginile surprinse de comediantul clujean Mircea Bravo, care le-a testat ”obrazul” șoferilor care parchează pe locul destinat celor cu handicap.
Comediantul clujean Mircea Bravo a realizat zilele trecute un clip devenit viral pe Facebook, prin care trage un semnal de alarmă asupra modului în care sunt ocupate locurile de parcare destinate celor cu handicap.
Avocata Bianca Perța, cea care a parcat pe un loc destinat persoanelor cu handicap și a refuzat să plece, susține că tatăl ei are certificat de handicap.
Șoferița care l-a sfidat pe comediantul Mircea Bravo spunând că nu îi pasă că a parcat pe un loc destinat persoanelor cu handicap este o avocată din Cluj.
Farseorul clujean Mircea Bravo s-a pus pe ”vânat” șoferi care parchează pe locurile destinate persoanelor cu handicap.
Clujenii care au parcat pe locurile destinate persoanelor cu handicap au avut o surpriză neplăcută. Cineva i-a făcut de rușine și chiar i-a filmat.
Mircea Bravo, unul dintre cei mai buni realizatori de clipuri pe Youtube, a participat la o gală de modă unde a intervievat modele.
Pavilionul Concept Space realizat de TiMAF pe Bulavardul Eroilor mai este deschis publicului numai în acest weekend și are o serie de evenimente speciale programate.
Comendiantul clujean Mircea Bravo a ajuns la București, unde și-a încercat tehnicile de seducție.
Comediantul Mircea Bravo s-a dus la Zilele comunei Tureni și a anunțat că vrea să candideze pentru a fura cât mai mult.
Mircea Bravo a vrut sa testeze daca reclama facuta de Simona Halep pentru Dedeman, in care tenismena ii indeamna pe parinti sa isi lase copiii sa bata mingea, se poate aplica si firmei care a facut campania publicitara.
Farseorul clujean Mircea Bravo s-a dus la o gală de culturism, desfășurată de curând la Cluj, pentru a-și căuta ”brigadă”.