Polițiștii clujeni au reusșit identificarea suspectului acuzat de comiterea tentativei de furt de la sucursala CEC Bank din cartierul clujean Mărăști.
Direcția Generalp a Poliției Locale din cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca și-a prezentat, marți, 19 februarie, bilanțul activității pe anul 2018, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Cinema Dacia, din Mănăștur.
În cadrul IPJ Cluj a fost organizată, marți, 20 octombrie, o conferință specială menită să marcheze Centenarul, cu titlul ”Siguranța Cetățenilor și Bunurilor în Județul Cluj 1918-2018).
Miercuri, 18 septembrie 2018, se desfășoară, la nivel european, proiectul Edward. Acesta este un proiect care vizează siguranța rutieră, susținut de Comisia Europeană, în care este parte și Poliția Română.
Doi tineri au fost reținuți de polițiști la Untold, în afara festivalului.
Untold 2018 va începe în 2 august, iar organizatorii și forțele de ordine se laudă deja cu cel mai sigur festival din lume.
Concursul pentru funcția de șef al IPJ Cluj s-a soldat cu un eșec, după ce comisarii șefi Ciprian Miron și Mircea Rus au fost reprinși.
Concursul pentru postul de șef al Poliției Cluj are loc marți, 14 noiembrie, iar cei doi candidați sunt despărțiți numai de ”resursele” pe care le au în spate.
Doi ofiţeri clujeni concurează pentru funcţia de inspector şef al Inspectoratului Poliţiei Judeţene Cluj.
Orchestra, corul şi artiştii Operei Nationale Române Cluj - Napoca, împreună cu conducerea interimara a Operei clujene, refuză să participe la spectacolul "Nu-i lumină nicări”, de vineri seara, de la Sala Polivalentă.
Un grup de soliști de la Opera Naţională Română din Cluj-Napoca i-a luat apărarea directorului Marius Budoiu, care a fost acuzat într-un memoriu public de lucruri ilegale.
Ioan Cont, presedintele Federatiei Nationale a Pompierilor din Romania (FNPR) cu sediul la Cluj, este acuzat ca a fraudat un proiect european in valoare de 4 milioane de euro.
Doi tineri, in varsta de 13 si respective 22 de ani, au fost prinsi de politistii clujeni dupa ce au jefuit mai multe femei in Cluj-Napoca. Una dintre ele a ajuns la spital cu mana rupta.