Consiliul Economic şi Social (CES) a dat un aviz negativ la anunțatele modificări fiscale.
Boxerul clujean Călin Mărincuș a întrerupt și a făcut scandal la un eveniment LADO, unde s-a discutat despre tema migrației.
Un miting aerian va fi organizat la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii.
Dumitru Coarnă, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor, a spus că vor fi organizate mitinguri.
Sute de mii de oameni s-au adunat, duminică, la Istanbul, la un miting prin care s-a marcat sfârşitul 'marşului pentru justiţie' de circa 450 de km început de liderul opoziţiei, Kemal Kiliçdaroglu
Polițistul Marian Godină a comentat și el incidentul de la Cluj, unde actrița Oana Mardare a fost băgată cu forța în duba Jandarmeriei, la un miting antigay.
Jandarmii clujeni au trimis un comunicat de presă, așa cum a anunțat șeful lor după incidentul din Piața Avram Iancu, prin care explică de ce a fost luată pe sus actrița Oana Mardare.
Candidatul pentru alegerile prezidențiale din Franța Marine Le Pen a declarat, duminică, în cadrul unui miting, că Uniunea Europeană va dispărea.
Autoritățile olandeze au cauzat un val major de proteste la Rotterdam, după ce aceștia au refuzat accesul pe teritoriul țării a doi miniștiri turci care încercau să efectueze o vizită la Rotterdam în favoarea referendumului constituţional ca
Preşedintele Comisiei pentru controlul SRI, senatorul PSD Adrian Ţuţuianu, a cerut SRI să lămurească dacă multinaţionalele s-au implicat în proteste.
PSD anunţă o contramanifestaţie în zona Palatului Cotroceni.
Donald Trump a fost scos de pe scenă de doi agenți ai Secret Service, în timpul unui miting înainte de alegerile electorale din SUA, desfășurat la Reno, în statul Nevada.
Primarul Emil Boc a precizat că nu va participa la marșul suporterilor U Cluj, deși s-a speculat în mass-media o astfel de posibilitate.
Un copil de 3 ani, din Egipt, a fost condamnat, din greseală, la închisoare pe viață, de către o instanță militară, conform CNN.
Clujenii care locuiesc în Petreștii de Jos nu mai suportă starea în care a ajuns drumul care trece prin localitate. Ei au ieșit, sâmbătă, 20 februarie, în stradă și organizat un miting.
Un tânăr a venit la miting-ul Antena 3, organizat în Piața Constituției din Capitală, cu un banner în care își arată susținerea față de ANAF.
Aproximativ 5.000 de persoane vor participa la un miting de solidaritate cu familia Bodnariu din Norvegia, a căror cinci copii au fost confiscați abuziv de către autorități.
Peste 100 de motociclişti din mai multe judeţe ale Transilvaniei s-au adunat, duminică, la Cluj-Napoca pentru a participa la un marş în memoria poliţistului Bogdan Gigină, care a murit în timp ce asigura escorta vicepremierului Gabriel Oprea.
O mână de oameni s-a adunat sâmbătă pe platoul Sălii Sporturilor pentru a milita împotriva islamizării României.
Un miting împotriva islamizării României va avea loc la Cluj-Napoca, pe platoul Sălii Sporturilor.
Anulat în primă fază pentru lipsa de interes a floreștenilor, mitingul împotriva fermei din comună va fi organizat totuși, în 19 septembrie.
Mai mulți clujeni au pornit o inițiativă pe Facebook pentru organizarea unei manifestații dedicate refugiaților sirieni.
Locuitorii din Florești pregătesc un protest împotriva fermei de pui din Florești. Cu toate acestea, mitingul va avea loc abia la finele lunii septembrie.
PNL Cluj organizează, vineri, 12 iunie, un miting împotriva premierului Victor Ponta.
Adriana Săftoiu a scris în ”Cronica de Cotroceni” că Traian Băsescu se temea încă din 2004 că cineva ar fi putut filma scena de la mitingul de la Ploieşti unde a repezit un copil.
Primăria Cluj-Napoca este blocată din cauza grevei generale a funcționarilor publici. Practic, angajații stau la birouri, dar nu muncesc, așteptând ziua de 1 Mai când sunt liberi oficial.
Clujul nu va avea un miting aviatic în această primăvară pentru că parcarea avioanelor de la Aeroportul Cluj nu a fost recuperată de Consiliul Județean Cluj de la o firmă privată.
Ardelenii plănuiesc un protest împotriva lui Băsescu.
Românii care au credite în franci elvețieni au protestat în faţa Băncii Naţionale, după ce francul elveţian a depășit pragul de 5 lei.
Constantin Mandache, vicepreședintele Sindicatului Național al Agenților de Poliție (SNAP), a declarat că polițiștii vor organiza mitinguri pentru că nu primesc banii pentru orele suplimentare.