În perioada 23 septembrie - 06 octombrie 2021 ATP Bus va rula în cadrul Companiei de Transport Public Cluj-Napoca S.A. ATP Trucks Automobile, compania românească producătoare de autovehicule de transport rutier și persoane, înscrie autobuzul electric A
Premierul Florin Cîțu a anunțat că vaccinarea cu doza a treia începe în 28 septembrie în România, fiind eligibili toți cei care au făcut a doua doză în urmă cu cel puțin 6 luni.
România va administrarea mai devreme a treia doză de vaccin, din cauza răspândirii variantei Delta.
Președintele Academiei Române, profesorul Ioan Aurel Pop, a relatat cum sunt instruiți profesorii universitari din SUA, la cursuri de ”Includere”.
Primarul din Florești, Bogdan Pivariu, anunță că se lucrează la o nouă școală modernă în comună, în zona Porii-Eroilor.
Coordonatorul campaniei de vaccinare în România, medicul Valeriu Gheorghiță, a anunțat că România va începe imunizarea cu a treia doză de vaccin anti COVID.
Un accident grav, care s-a produs luni seara pe strada Bună Ziua, aduce în discuție faptul că strada nu a fost bine realizată, după modernizarea realizată în 2020.
Lucian Bode, numit ministru interimar al Justiției, deși este implicat în dosarul accidentului rutier provocat de mașina SPP. E singurul ministru fără studii juridice, dar cu studii de securitate
Tulpina Lambda a SARS-CoV2, identificată prima dată anul trecut în Peru și răspândită acum în peste 40 de țări, majoritatea din America de Sud, poate fi o amenințare pentru Europa și ar putea deveni noua tulpină dominantă, într-un eventual val 5 al pande
Opera Aperta revine, între 28 și 31 august, în Piața Unirii, cu Ruxandra Donose, mezzo-soprana care a strălucit pe cele mai importante scene din lume, și spectacolul-vedetă Zorba, cu o coregrafie reîmprospătată. Acestea sunt doar câteva dintre atracțiile
Judecătorul Cristi Danileț a postat un clip în care face specacol pe plajă, cu aptitudinile lui de karateka.
Femeile însărcinate se pot vaccina împotriva coronavirusului în siguranță, potrivit rezultatelor ultimei analize făcute de Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din SUA. Aceasta a arătat că nu există un risc sporit de pierdere a sarcinii.
O echipă de cercetători americani a anunțat care dintre vaccinurile anti-COVID-19 sunt sigure pentru sugari, în timpul alăptării. Specialiștii au făcut un studiu pe șapte femei cu copii mici imunizate împotriva coronavirusului și au explicat ce au descope
O nouă tranșă de peste 111.600 de doze de vaccin de la compania Moderna sosește în țară, anunță CNCAV.
Românii ar putea primi a treia doză de vaccin, din septembrie. Ar putea fi imunizați doar medicii, vârstnicii şi bolnavii cronic, adică cei mai vulnerabili.
Valeriu Gheorghiță, coordonatorul Campaniei Naționale de Vaccinare anti-COVID-19, a anunțat că din 2 august va începe vaccinare tinerilor de peste 12 ani.
Endless Neversea, un weekend ca un festival la malul mării Negre, într-un decor de poveste pe plaja Neversea, a atras mii de festivalieri.
Echipa Synergetics, care face noul PUG al Clujului apreciază cartierele Buna ziua, Europa și Măgura ca fiind de bună calitate și cu arhitectură modernă.
Medicul Alexandru Rafila, a spus că persoanele care au avut COVID, dar care nu s-au vaccinat, se pot infecta cu tulpina indiană.
Costul vieţii în România a crescut mult faţă de ultimii cinci ani, la fel ca şi salariul minim sau inflaţia. Preţurile au ajuns şi ele ridicate, iar transportul lasă de dorit.
Reprezentanții companiei Moderna au anunțat că vaccinul protejează populația și împotriva variantei Delta, anunțată a fi mult mai contagioasă decât variantele din debutul pandemiei.
Un nou studiu a demonstrat că vaccinurile Pfizer și Moderna ar putea oferi protecție ani întregi împotriva coronavirusului.
Vacanță 2021. Țările în care putem merge în vacanță în 2021. Destinații cu restricții minime din Europa.
Horoscop 12 iunie 2021. Cu ce se vor confrunta zodiile la sfârșit de săptămână?
CFR Călători va lansa pe 24 iunie aplicația mobilă pentru achiziția biletelor de tren, a anunțat vineri, 11 iunie, directorul general al companiei, Ovidiu Vizante.
Consiliul Civic Huedin, împreună cu Primăria Huedin și Centru de Transfuzii Cluj, organizează campania de donare de sânge „Fii erou la Huedin! Donează sânge”.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că „sperând că nu vom aveam un al patrulea val” de coronavirus, pe data de 13 septembrie, toți elevii vor reveni la școală.
Filmele de la TIFF vor rula și la Florești în 2021, în cadrul unui eveniment neașteptat. TIFF Florești va oferi oamenilor șansa de a se bucura de o vară cu filme, în Parcul Poligon.
Ministerul Educației a anunțat, printr-un comunicat de presă, că a definitivat metodologia cu privire la consultarea elevilor cu privire la procesul educațional.
Primarul Emil Boc spune că degeaba judecătorii retrocedează spațiul verde al Clujului, cum este cazul terenului de pe malul Someșului, din Grigorescu, pentru că nu vor apărea blocuri.