Încă un Aquapark modern a fost deschis în Bihor, de data aceasta în stațiunea Băile 1 Mai din Sânmartin.
Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, anunță că a semnat autorizația de construire pentru începutul lucrărilor la primul tronson al centurii metropolitane.
De ani de zile reprezentanții USR din Consiliul Județean Cluj și din Consiliul Local Cluj-Napoca se zbat pentru realizarea unei noi maternități. În pofida declarațiilor publice, tandemul Tișe-Boc nu a avut voința politică pentru susținerea acestui proiect
În acest weekend, peste o mie de persoane au trecut pragul Castelului din Gilău, care și-a deschis oficial porțile după renovare.
În Cluj-Napoca, în anii 60’, a fost deschis un restaurant destinat exclusiv doamnelor și domnișoarelor.
Într-o lume în care medicina modernă, tehnologia și progresul par să fi învins multe boli, viața unui copil de numai 6 anișori este pusă în pericol.
Consiliul Județean Cluj va achiziționa o instalație soficticată prin care deșeurile vor fi dezintegrate și vor rezulta gaze naturale.
Cinci din primii zece candidați ai Alianței Dreapta Unită (USR - PMP - Forța Dreptei) pentru Consiliul Local Cluj-Napoca sunt femei
Potrivit datelor furnizate de Institutul European de Statistică, Eurostat, România se află în fruntea Uniunii Europene în ceea ce privește numărul de tineri care nu sunt angajați sau înscriși într-un program de învățământ.
Toxinfecțiile și colecististita sunt cele mai frecvente afecțiuni care ne trimit la urgențe în perioada sărbătorilor de Paște. Toxinfecțiile sunt cauzate cel mai adesea de consumul unor alimente contaminate cu bacterii sau de faptul că mancarea nu a fost
Eu, ca si voi, îndeplinesc multiple roluri: sunt mama, sunt manager de proiect și de echipa într-o companie de IT, sunt managerul familei mele, la fel ca majoritatea femeilor, și la finalul zilei, îmi doresc sa mă bucur de roadele muncii mele, cu aceeași
Anunțul potrivit căruia Emil Boc a anulat pentru a doua oară licitația pentru centura ocolitoare și care lasă practic clujenii fără nicio sansă de a avea centură ocolitoare până în 2030 a fost făcut de Horațiu Cosma, fost secretar de stat în Ministerul Tr
Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, și-a depus candidatura pentru un nou mandat și a anunțat că va construi o piațetă centrală a localității, așa cum au orașele cu 80.000 - 90.000 de locuitori.
Un bărbat a fost filmat joi dimineața, în jurul orei 8.40, în timp ce își făcea nevoile într-o stație de autobuz din cartierul Mărăști.
Bosch a inaugurat o nouă clădire de birouri pentru Centrul de Inginerie din Cluj.
Aproximativ 14 hectare de pe fosta platformă Carbochim (fabrică modernizată și relocată) vor fi redate clujenilor prin proiectul de regenerare urbană ce va fi dezvoltat de compania IULIUS.
În următorii ani, traficul din jurul zonei fostei platforme industriale Carbochim din Cluj-Napoca se va schimba radical. Investițiile în proiectul de restructurare urbană din zona fostei platforme industriale, de aproximativ 30 de milioane de euro,
Traficul pe Tăietura Turcului a fost de coșmar marți dimineața, iar clujenii și-au readus aminte de promisiunile făcute de politicienii din PNL la alegerile locale din 2020.
Șeful ANPC Horia Constantinescu a semnalat o problemă pe care inspectorii ANPC au descoperit-o în magazinele din România. Este vorba de faptul că unii producători vopsesc puii de găină pentru a-i face să pară mai apetisanți.
După terminarea lucrărilor de modernizare și electrificare a pe tronsonul Cluj-Napoca - Oradea - Episcopia Bihor, trenurile vor face 2 ore și 14 minute între Cluj și frontiera cu Ungaria, față de aproximativ 3 ore înainte de pornirea șantierului.
Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, crede că părinții trebuie să pună piciorul în prag și să nu mai permită accesul copiilor la telefoane și la televizor.
Elevii de la Liceul Teoretic Báthory István din Cluj-Napoca au lansat Proclamația ”Ce vrea clasa a IV-a B”.
Inna (37 de ani) și-a cumpărat un apartament de lux pe malul Mării Negre, într-un imobil cu 15 etaje și cu toate facilitățile posibile: sală de fitness, piscină și salină. În bloc stau și alte vedete.
O fotografie cu hoștezenii clujeni îmbrăcați în port popular pentru Balul Recoltei, realizată în anii 40, vorbește de la sine despre mândria acestor gospodari.
Noul sediu al Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă de pe strada Aviator Bădescu nr. 3-5, din Cluj-Napoca, a fost inaugurat azi, 29 februarie.
Oradea a semnat contractul pentru ridicarea unui Centru Cultural Multifuncțional, lucru pentru care la Cluj se așteaptă de 13 ani.
Președintele Forța Dreptei Cluj, senatorul Adrian Oros, îi cere președintelui României Klaus Iohannis să taie pensiile speciale, folosind dreptul de convocare a unui referendum. ”Pentru a preveni întârzierile, susținem necesitatea ca acest referendum să a
Moda pentru bărbați a evoluat, îmbrățișând o gamă diversă de stiluri care permit indivizilor să-și exprime personalitatea și încrederea în sine.
Un stil de viaţă echilibrat nu trebuie să reprezinte o utopie. Într-adevăr, schimbările bruşte şi foarte rapide sunt de multe ori de domeniul SF.
Pacienții cu boli reumatismale inflamatorii din România au nevoie de un acces mai rapid la tratamente de ultimă generație biologice și biolosimilare.